America spune că trupele sale din Siria și Irak au fost atacate de cel puțin 55 de ori de la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie. Dând vina pe Iran și pe ai săi proxy din Orientul Mijlociu, SUA au ripostat: la 12 noiembrie, America a lansat al treilea set de lovituri aeriene în estul Siriei de la sfârșitul lunii octombrie. Până acum, acoliții Iranului nu au lansat atacuri care ar putea antrena America într-un război la scară largă. Dar puterea lor de foc reprezintă o amenințare clară pentru America, precum și pentru aliații săi. Ce este această axă autoproclamată de rezistență și cât de puternică este ea? – scrie The Economist.
<< După revoluția islamică din 1979, Iranul a încercat să-și exporte ideologia și să-și consolideze puterea politică în tot Orientul Mijlociu. Unul dintre instrumentele sale pentru a face acest lucru a fost o rețea de acoliți și aliați violenți care se întinde în Irak, Liban, Siria, Yemen și în alte părți. Deși nu toți membrii acestui grup împărtășesc fundamentalismul religios al Iranului – membrii sunniți nu împărtășesc nici măcar crezul acestuia -, ei au obiective comune: rezistența la influența occidentală și confruntarea cu Israelul.
Axa este coordonată de mult timp de Forța Quds a Iranului, o ramură a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, garda pretoriană a regimului. Forța se hrănește cu statele slabe. În 1982, a început să antreneze tineri militanți șiiți în Liban pentru a hărțui soldații israelieni care ocupau sudul țării. De-a lungul anilor 1990, Forța Quds a oferit un sprijin semnificativ grupurilor islamice palestiniene, inclusiv Jihadul Islamic Palestinian și Hamas. De asemenea, a sprijinit Alianța de Nord, o grupare slabă din Afganistan care a rezistat preluării puterii de către talibani în 1996.
În 2002, George W. Bush, președintele american, a avertizat cu privire la o nouă „axă a răului” formată din Coreea de Nord, Iran și Irak. După ce Al-Zahf al-Akhdar, un ziar libian, a scris un editorial foarte citit în care condamna această expresie, unele mass-media arabe și iraniene au început să folosească expresia „axa rezistenței” pentru a descrie rețeaua în creștere de miliții antiamericane din regiune.
La sfârșitul anilor 1990, după ce Qassem Suleimani, un important oficial de securitate iranian asasinat ulterior de America, a preluat conducerea grupului, Forța Quds a început să-și extindă rețeaua. Aceasta a sprijinit opozanții șiiți ai regimului lui Saddam Hussein, inclusiv organizația Badr, o miliție puternică care avea să ajungă mai târziu la 10.000-50.000 de luptători. După invazia americană a Irakului în 2003, Forța Quds a înființat grupuri armate în țară pentru a lupta împotriva trupelor americane și britanice.
În războiul civil din Siria, care a început în 2011, Forța Quds a antrenat și înarmat milițiile aliate lui Bashar al-Assad, președintele țării. De asemenea, a mobilizat aproximativ 70.000 de oameni înarmați din Afganistan, Pakistan, Liban și Irak pentru a lupta în Siria până în 2021, potrivit unor oficiali iranieni. În Yemen, Forța Quds i-a sprijinit pe Houthi, un grup șiit care s-a revoltat împotriva guvernului susținut de Arabia Saudită și a preluat controlul asupra unor zone întinse din țară.
Departamentul de Stat american estimează că Iranul a cheltuit 700 de milioane de dolari pe an pentru susținerea milițiilor înainte ca sancțiunile să lovească veniturile țării în 2019. O mare parte din aceste fonduri au fost dedicate aprovizionării arsenalelor partenerilor pe termen lung ai Iranului. Se crede că Hezbollah, care a schimbat regulat focuri de armă cu Israelul de-a lungul graniței libaneze de la atacul Hamas, stă pe un arsenal de 150.000 de rachete.
De la asasinarea lui Suleimani în 2020, cei mai puternici membri ai axei Iranului, precum Hezbollah, au devenit mai autonomi. Iranul spune că nu a fost avertizat în prealabil de atacul Hamas asupra Israelului. Dar, cu toate acestea, a folosit conflictul pentru a semăna mai mult haos în regiune. Și a beneficiat și în alte moduri: luptele din Gaza au oprit eforturile diplomatice de normalizare a relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită, rivalul de moarte al Iranului.
Iranul are și mai mult de câștigat din această agitație. Furia din Orientul Mijlociu față de sprijinul occidental pentru Israel ar putea ajuta unele grupuri sponsorizate de Iran să atragă mai mulți recruți, iar rolul proeminent al Hamas, un grup sunnit, în lupta împotriva Israelului ar putea atenua tensiunile sectare din cadrul rețelei. Iar în cazul în care luptele s-ar extinde dincolo de Gaza, o creștere a prețurilor petrolului ar umple visteria Iranului. Un război în toată regula care să atragă America ar fi catastrofal pentru întreaga regiune; cel puțin în această privință, Iranul pare să fie de acord cu Satana. Dar nu vă așteptați ca acesta să joace rolul de pacificator. >>
