Este greu de imaginat că publicarea stenogramei discuției dintre emisarul lui Trump, Steve Witkoff, și consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, nu va accelera și lărgi fisurile apărute deja în zidul făcut de Partidul Republican în jurul președintelui american.
Iar asta, cu atât mai mult cu cât aura liderului de la Casa Albă era deja slăbită de o sumedenie de alte dosare grele care îl urmăresc pe Donald Trump – de la eșecurile electorale recente ale republicanilor, la inflație și până la scandalul privind relația dintre Trump și răposatul prădător sexual, traficant și pedofil, Jeffrey Epstein.
Până să detoneze Bloomberg “bomba”, intraseră deja în folclor lipsa de experiență și de pregătire a lui Steve Witkoff în relațiile internaționale, accentul pro-rus al abordării sale în negocierea păcii din Ucraina și servilismul său greu de egalat, deopotrivă față de Trump și față de Putin.
Dar percepția negativă asupra lui Witkoff a fost alimentată cu steroizi de scurgerea în presă a convorbirii purtate de acest vânzător de clădiri, apartamente și terenuri cu unul dintre cei mai experimentați diplomați ruși (poate chiar viitor ministru de Externe, în locul lui Serghei Lavrov).
Cu un discurs de negociator al cărui punct forte rezidă în faptul de a sta mereu în genunchi, zelos să-i dea interlocutorului rus sfaturi utile despre cum să-l fezandeze Putin pe Trump (uluitor!), total indiferent la nevoile și postura Ucrainei, ca și la implicațiile păcii din Ucraina pentru arhitectura de securitate continentală, Steve Witkoff nu s-a compromis doar pe sine (de treaba asta se achitase deja acum jumătate de an), ci a compromis grav interesele Americii, credibilitatea și postura administrației de la Washington.
Nu este de mirare că Witkoff a șocat copios și și-a atras imediat reacții publice dure dinspre membri ai Congresului SUA, inclusiv dinspre tabăra republicană.
Pe de altă parte, perspectiva atât de intimă asupra modului în care “negociază” actuala administrație de la Washington cu regimul dictatorial de la Moscova, pe care a oferit-o scurgerea stenogramei, poate avea și un efect pozitiv: diminuarea influenței americane asupra poziției și posturii aliaților europeni ai Ucrainei în aceste negocieri de pace.
Mai ales că, după Witkoff, ultimul cui în sicriul imaginii, posturii și intereselor SUA a fost bătut de însuși președintele țării, Donald Trump, atunci când a etichetat drept normală abordarea emisarului său; ca și atunci când a plusat, reducând totul la imaginea unui om de afaceri care vindea un produs (Ucraina) unui potențial client (Rusia).
Practic, Trump a recunoscut astfel că și el, și emisarul său sunt perfect paraleli cu subiectul; că nici măcar după un an de la realegere n-au înțeles că reprezintă Casa Albă, iar nu Trump Tower; că “produsul” pe care îl vând este o țară suverană și independentă, locuită de zeci de milioane de suflete; că potențialul “client” este o altă țară, care aspiră la a redeveni imperiu, în care conducerea este exercitată de un opresor notoriu și totodată de un adevărat criminal în serie.
După ce credibilitatea planului de pace al lui Trump fusese aruncată în aer de forma sa inițială și de alcătuirea lui în secretă cooperare cu tabăra agresoare, informațiile din interior pe care le avem acum despre cum acționează Witkoff în teren probabil că vor subrezi fantastic și varianta rescrisă între timp grație intervenției din mers a europenilor și a ucrainenilor în acest proces.
Oricum, nu este probabil întâmplător faptul că tot miercuri, în presa germană și spaniolă, secretarul general al NATO, Mark Rutte, avertiza sugestiv asupra a două lucruri:
- La Summitul de la Washington al organizației s-a decis că aderarea Ucrainei este ireversibilă.
- Și că Rusia nu are nimic de zis și cu atât mai puțin un drept de veto privitor la cine aderă și cine nu la NATO.
În aprilie, având în vedere cât de jos coborâse deja până atunci nivelul negocierilor purtate de Witkoff cu partea rusă, inclusiv direct cu Putin, și mai ales nefiind în stare să îmi imaginez că nivelul va coborî chiar mai jos decât atât, am cedat tentației de a anticipa că acest nefericit emisar special va fi retras din rolul jucat în dosarul ruso-ucrainean, fiind nu o chestiune de dacă, ci de când.
Au trecut peste șapte luni de atunci, iar Witkoff este în funcție, dar asta nu înseamnă încă și că predicția nu mai este valabilă.
Înseamă “doar” că, nedespărțindu-se până acum de Steve Witkoff, Donald Trump nu a făcut decât să se afunde și mai mult în mocirla prin care îl plimbă Putin.
Scurgerea în presă a convorbirii Witkoff-Ușakov indică o prăbușire atât de adâncă în subteranele diplomației de război, încât îi face pe.președinte și pe emisarul său să semene cu doi mineri captivi în cea mai de jos galerie.
- PS: Acum câțiva ani, fostul consilier de securitate național al lui Donald Trump, din primul mandat, John Bolton, povestea în memoriile sale un episod memorabil: înainte de a pleca spre Helsinki pentru a-l întâlni pe Vladimir Putin, Donald Trump își întrebase șeful de cabinet dacă Finlanda mai aparține Rusiei. Zilele astea, într-un interviu acordat The Economist imediat după apariția în presă a planului de pace Trump-Putin în 28 de puncte, Bolton a făcut ceea ce face un profesionist stăpân pe amintirile sale și fin cunoscător al celor cu care a lucrat: a mai spus o dată povestea cu Trump, Finlanda și Rusia.
- După câte putem observa, problema cea mare nu este doar că arhitectul păcii, Donald Trump, atâta cunoaște, ci și că “structuristul” său în tot acest proces complicat de construcție e chiar mai pe dinafară.
