Ce i-a cerut Iohannis lui Zelenski, pe tema legii minorităților naționale, și care sunt primii pași convenți de cei doi președinți

Şeful statului, Klaus Iohannis, a avut o discuţie telefonică, miercuri, cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în care „a condamnat ferm atacurile aeriene neîncetate ale Rusiei, care au lăsat Ucraina în întuneric şi frig”, transmite News.ro.

El a vorbit cu omologul ucrainean despre recenta lege a minorităţilor naţionale adoptată de către Ucraina care a creat „preocupare şi nemulţumire la nivelul autorităţilor române”. Zelenski şi-a exprimat „întreaga deschidere pentru identificarea de soluţii, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleaşi drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”, mai arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

„Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat profunda îngrijorare şi preocupare faţă de continuarea atacurilor armatei ruse asupra obiectivelor civile şi a infrastructurii critice ale Ucrainei, care reprezintă crime de război conform dreptului internaţional umanitar, şi a condamnat ferm atacurile aeriene neîncetate ale Rusiei, care au lăsat Ucraina în întuneric şi frig. Preşedintele României a reamintit sprijinul consistent şi multidimensional acordat de ţara noastră, atât prin asistenţă directă, sprijin pentru refugiaţi, furnizarea de generatoare, respectiv facilitarea tranzitului de cereale, cât şi prin susţinerea integrării europene a Ucrainei, a adoptării sancţiunilor împotriva Rusiei şi, respectiv, a acţiunilor vizând izolarea internaţională a Rusiei. În context, Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat faptul că România va continua să acţioneze pentru a ajuta Ucraina şi poporul ucrainean, atât timp cât va fi nevoie”, conform documentului de presă al Administraţie Prezidenţiale.

Conform sursei citate, Preşedintele României s-a referit pe larg la recenta lege a minorităţilor naţionale adoptată de Ucraina, care a creat preocupare şi nemulţumire la nivelul autorităţilor române şi al reprezentanţilor comunităţii române din Ucraina.

„Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat Preşedintelui Zelenski identificarea rapidă de soluţii care să răspundă şi să remedieze aceste preocupări. În acest sens, cei doi preşedinţi au agreat ca în perioada imediat următoare miniştrii de externe ai celor două ţări să aibă discuţii cu privire la soluţionarea bilaterală a aspectelor menţionate. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei şi a salutat reformele implementate, în conformitate cu angajamentele asumate în relaţia cu Uniunea Europeană”, mai indică sursa amintită.

La rândul său, Preşedintele Ucrainei a transmis mulţumiri pentru sprijinul multidimensional şi extrem de consistent acordat de România încă de la începutul războiului şi a subliniat necesitatea continuării susţinerii Ucrainei, mai ales în contextul în care atacurile Rusiei sunt tot mai agresive, cu impact grav asupra populaţiei şi a infrastructurii civile.

„În ceea ce priveşte aspectele legate de minoritatea românească, Preşedintele Volodîmîr Zelenski a exprimat întreaga deschidere pentru identificarea de soluţii, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleaşi drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”, conchide sursa menţionată.

Impactul Brexit asupra Marii Britanii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here