Ce înseamnă tancurile germane și americane? Ne lămurește cazul HIMARS. Ce ar urma

Banalitatea logicii e uneori superbă!

Aplicată (din nou) mersului războiului ruso-ucrainean, în faza asta ea sună astfel: dacă armata Ucrainei a reușit să fie atât de eficientă pe front atunci când nu dispunea de tancurile de proveniență occidentală, odată cu aruncarea lor în luptă, randamentul forțelor ucrainene nu va face decât să crească.

Altfel spus, e de așteptat ca în săptămânile și lunile următoare defensiva și ofensiva țării agresate să cunoască un salt calitativ ce se va reflecta în surprize cu impact deopotrivă pe dimensiunea militară și pe cea politică a războiului.

S-a mai întâmplat asta atunci când, în vară, SUA au decis să lase la o parte scrupule înrădăcinate pe temeiuri obsolete și să livreze Ucrainei sistemele HIMARS.

Din punct de vedere militar, decizia de atunci a Washingtonului și modul exemplar în care Kievul a știut ulterior să o transpună în practică s-au soldat cu pierderi colosale pentru agresor și la forțarea acestuia să efectueze retrageri costisitoare, rușinoase, dar mai presus de toate, sinucigașe.

Din punct de vedere politic, e indubitabil faptul că reușitele militare facilitate ucrainenilor de utilizarea HIMARS au demobilizat substanțial opinia publică din Rusia, făcând, de la un moment dat încolo ca peste jumătate dintre cetățenii acestei țări să își dorească, subit, încheierea războiului și, astfel, slăbind ancora „populară” pe care mizează Putin (nu doar pentru a continua conflictul, ci și pentru a se menține la putere).

De data asta, succesele la care pot spera ucrainenii ar putea cunoaște o rată chiar mai interesantă întrucât efectul introducerii în arsenal de tancuri germane și americane va fi cumulativ. Eficiența folosirii sistemelor HIMARS va fi potențată de sprijinul de luptă asigurat de Leopard 2 și Abrams. Iar eficiența utilizării noilor tancuri va fi potențată de folosirea sistemelor HIMARS. Iar pe fundal, eficiența cumulată a celor două tipuri de arme va fi amplificată de creșterea mobilității unităților de luptă ucrainene, prin intrarea în schemă a trei modele de vehicule blindate ale infanteriei – americane (Bradley), franceze (AMX-10RC) și germane (Marder).

De remarcat, totodată, un al doilea factor, deja consacrat de războiul dus în țara vecină: odată depășite barierele psihologică și tehnică, prin livrările inițiale ce au fost angajate, vor urma completările. Experiența HIMARS ne sare din nou în ajutor pentru a înțelege mai bine dinamica potențială. Iar experiența HIMARS poate fi rezumată astfel: după primul lot, vor urma și altele – pe măsură ce eficiența lor va fi dovedită în luptă și pe măsură ce nevoile ad-hoc vor cere-o (indiferent că va fi vorba de zone în care trebuie rezistat în fața rușilor sau de zone în care trebuie avansat pentru împingerea lor).

Așa cum primele HIMARS au dus în cele din urmă la mai multe HIMARS, la fel și primele tancuri occidentale au toate șansele să atragă mai multe tancuri occidentale.

Iar așa cum după HIMARS au urmat tancurile, și după tancuri e tot mai probabil să urmeze noi sisteme care pot face diferența – cele mai râvnite de către ucraineni și totodată cele mai rațional de introdus fiind rachetele cu rază sporită de acțiune, elicopterele (aici, un prim și esențial dezgheț a fost produs deja de Londra) și chiar avioanele de luptă.

Tot mai puține sună SF în acest război, din perspectiva creșterii sprijinului occidental pentru Ucraina, și pare că le devine clar tot mai multor cancelarii vestice că riscul intrării în prelungiri a războiului e mai periculos decât riscul unei escaladări din partea Rusiei. De altfel, cu excepția liniei cu adevărat roșii a folosirii armelor nucleare, pe dimensiunea convențională Moscova a tot escaladat fără să fie întrebată, demonstrând că e suficient de disperată în a escalada fără să fie vizibil provocată.

Apoi, unul dintre argumentele care sporesc șansele ca ucrainenii să beneficieze în viitorul apropiat de sisteme avansate de arme care să le confere o anvergură mai ridicată la care să ducă războiul contra rușilor ține tocmai de spațiile noi de manevră pe care le va elibera folosirea combinată a „vechilor” HIMARS și a „noilor” vehicule blindate ale infanteriei și tancurilor de fabricație germană și americană. Atunci când oportunități noi pentru fixarea și atingerea de obiective mai ambițioase vor deveni evidente pentru toată lumea, Moscova trebuie să se aștepte la un nou pachet-șoc de sprijin militar. Probabil că această fantomă bântuie Kremlinul mai mult decât multe altele care îi subțiază deja amprenta militară, în Ucraina, și pe cea politică, în Rusia.

În fine, există și o dimensiune psihologică pe care o conturează cazul particular al livrării de tancuri Leopard 2 și Abrams. Ea are un cert impact, deși încă imposibil de măsurat cu precizie, în zonele dubitative ale puterii de la Moscova, în zonele oficiale în care încrederea în oportunitatea și rezultatele acestui război fuseseră din start mai firave decât în cercul restrâns al dictatorului de la Kremlin și în care încrederea a cunoscut ulterior o zdruncinare crescândă, pe fondul evoluțiile cu sincope de pe front, din ultimele 11 luni.

Iar în aceste zone, respectivii oficiali (fie că e vorba de politicieni și diplomați, fie că e vorba de siloviki) se întreabă azi mai mult ca oricând: de fapt, până unde va merge Vestul cu înarmarea Ucrainei? Dacă inițial răspunsul la astfel de întrebare (pusă mai mult în gând) părea simplu și putea curge în siajul retoricii lui Putin (nu vor merge prea departe, noi rezistăm eroic, iar ei se vor speria), ei bine, azi, pe baza experienței trimiterii de HIMARS, de vehiculele blindate de infanterie și de noi tancuri, cu siguranță că terenul alunecă accelerat de sub picioare.

Pe acest palier, Occidentul nu are decât să exploateze oportunitatea, pentru a mări falia.

Cum?

Afișând fără menajamente disponibilitatea de a merge chiar mai departe și pregătindu-se la vedere pentru asta. E binecunoscutul joc „cine clipește primul”, iar cursul din ultimele luni al războiului nu a făcut decât să sporească șansele ca o cedare să fie mai probabilă la Moscova decât în alte capitale.

E elocvent faptul că pe clădiri-cheie din Moscova și la reședințele lui Putin au răsărit, recent, sisteme de apărare antiaeriană.

Pe acest palier, superba banalitate a logicii spune că la nivelul conducerii politice și militare a Rusiei angoasa crește exponențial. Cum ar putea fi vorba de alte motive pentru plantarea unui asemenea armament, în condițiile în care suportul popular pentru războiul lui Putin funcționează la parametri optimi doar atât timp cât populația simte că acest conflict e undeva departe de ea? Din clipa în care invazia din Ucraina se apropie tot mai mult de ușa rusului de rând, contractul social schizofrenic dintre popor și dictatorul său se apropie tot mai mult de punctul în care va fi mototolit.

Prin urmare, ce-i rămâne de făcut Occidentului, pentru câștigarea războiului și grăbirea terminării lui, după recentele anunțuri de la Washington și Berlin privind livrările de tancuri? Nimic mai puțin decât să trimită semnale combinate: că nu exclude completarea garniturilor inițiale și că explorează expedierea de noi sisteme performante, de data asta capabile să securizeze și să exploateze cerul.

În ce ar consta beneficiile?

O astfel de atitudine va amplifica angoasa deja resimțită la Moscova.

În cel mai bun caz, ea va cataliza îndepărtarea lui Putin și nu va mai fi nevoie de livrări efective de sisteme noi de armament. În cel mai rău caz, va oferi Ucrainei instrumentele necesare penetrării masive a liniilor ruse din est și sud, ca și atacării pozițiilor ruse din Crimeea.

Înfrângerea armatei ruse pe aceste zone de front, mai ales pe cea din urmă, nu va putea evita un decont politic falimentar pentru dictator.

Iar terminarea războiului va fi ca niciodată mai aproape.

Cumpăna Germaniei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here