La Moscova, antiaeriana montată pe clădirile-cheie și la reședințele lui Putin alimentează furia și frustrarea

Sursa: Pixabay

<< Instalarea sistemelor de apărare aeriană în centrul capitalei ruse, în ultimele săptămâni, a fost întâmpinată cu teamă și furie de către localnici – precum și cu o oarecare indiferență – și par să crească îngrijorările privind capacitatea militară a Ucrainei de a lovi puternic teritoriul rus >>, scrie Anastasia Tenișeva, pentru The Moscow Times.

<< „Unii oameni intră în panică, alții se înfurie, iar unii dintre vecinii mei consideră asta o escaladare militară”, afirmă un moscovit care locuiește în apropierea Parcului Național Losinîi ostrov (Insula Elk), din nord-estul Moscovei, în proximitatea locului unde ar fi fost instalat un sistem de apărare aeriană.

„Oamenii sunt supărați că nu există informații oficiale”.

Cel puțin cinci sisteme de rachete antiaeriene au fost observate în Moscova, în ultimele săptămâni, apărând în parcuri și pe clădiri, în timp ce războiul din Ucraina, aflat în a 11-a lună, se apropie de capitala Rusiei.

Acestea includ ceea ce pare a fi un sistem sol-aer Panțîr-S1, pe acoperișul sediului Ministerului Apărării, la câțiva kilometri de Kremlin, și un sistem antiaerian S-400, în apropiere de stația de metrou Timiriazevskaia, din nordul capitalei.

Instalarea acestor sisteme a avut loc pe fondul temerilor că Ucraina, aprovizionată cu armament avansat de aliații săi occidentali, ar putea fi capabilă să vizeze Moscova.

În Losinîi Ostrov, în ziua de Anul Nou, muncitorii au început să defrișeze o zonă de pădure pentru instalarea sistemului, potrivit moscovitului intervievat și care a cerut anonimatul să i se păstreze anonimatul.

Un alt sistem de apărare aeriană a fost observat, săptămâna trecută, lângă stația de metrou Taganskaia, din centrul Moscovei.

„Când am citit prima dată relatări despre sistemele de apărare aeriană din Moscova, am crezut că sunt știri false. Și apoi am văzut acel sistem de apărare antiaeriană pe o clădire din apropiere, când stăteam în balconul meu”, a declarat, pentru Moscow Times, o femeie care locuiește lângă Taganskaia.

„Am fost surprinsă. În acea zi, când mă duceam la culcare, s-au auzit niște artificii – m-am trezit apoi de câteva ori pentru a verifica dacă totul este în regulă”, a adăugat ea. „A fost cu adevărat înfricoșător”.

Deși apariția echipamentului militar a provocat îngrijorare în rândul unor localnici, alții au spus că nu sunt îngrijorați de posibilitatea unor lovituri ucrainene, ori s-au declarat prea frustrați pentru a urmări știrile despre război.

„Înțelegem că vor proteja centrul Moscovei și Ministerul Apărării”, a spus Vera, care locuiește într-un apartament din apropierea sediului Ministerului Apărării.

„Ne ocupăm de treburile noastre și așteptăm doar ca toate să se termine”.

„M-am săturat să fiu agitat”, a spus un alt moscovit care a cerut anonimatul.

Sistemele Panțîr-S1 – care protejează împotriva unei game variate de arme, inclusiv împotriva celor lansate din aeronave, precum și de rachetele lansate de la sol – au fost, de asemenea, instalate în ultimele săptămâni în apropierea reședințelor oficiale ale președintelui Vladimir Putin din Novo-Ogariovo, din afara Moscovei, și din regiunea Novgorod, potrivit relatărilor presei.

Niciun oficial nu a comentat încă despre sistemele de apărare aeriană, iar vineri purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a refuzat să spună dacă Rusia se pregătește pentru un atac asupra capitalei.

Însă, Ministerul rus al Apărării a declarat în weekend că a organizat un exercițiu de respingere a atacurilor aeriene din regiunea Moscovei.

„Ucraina are capacitatea tehnică de a trimite drone care ar putea ajunge la Moscova; Întrebarea este de ce acele drone nu au putut fi interceptate de sistemele de apărare aeriană ale Rusiei în drumul lor din Ucraina către Moscova”, a declarat, pentru The Moscow Times, expertul militar Iuri Fedorov.

Sistemele de la Moscova sunt „un semnal că apărarea antiaeriană a Rusiei este într-o stare deplorabilă”, a adăugat el.

Desfășurarea sistemelor de apărare aeriană în capitala Rusiei pare să fi avut loc la scurt timp după atacurile de succes, cu drone, asupra aerodromurilor din regiunile Saratov și Riazan ale Rusiei – la aproximativ 600 de kilometri de linia frontului din Ucraina – care au fost atribuite Kievului.

Dar vizibilitatea noilor sisteme de apărare antirachetă ar putea servi și unui scop propagandistic, deoarece forțele Rusiei continuă să înregistreze rezultate slabe pe câmpul de luptă.

Potrivit Institute for the Study of War, din SUA, un obiectiv din spatele desfășurării unor astfel de echipamente în zonele urbane puternic populate e probabil cel de „a genera imagini alarmante care înfățișează războiul ca devenind mai amenințător pentru poporul rus”.

Știrile despre apariția sistemelor de apărare aeriană au fost distribuite, la scară largă, de bloggeri influenți pro-război, pe aplicația de mesagerie Telegram.

„Una dintre sarcini este în întregime tehnică – desfășurarea sistemelor moderne de apărare aeriană care sunt capabile să intercepteze dronele”, a declarat expertul politic Ivan Preobrajenski, pentru The Moscow Times.

„Și, deoarece această desfășurare este imposibil de ascuns, se face cât mai publică posibil, astfel încât rușii să nu se simtă liniștiți acasă”.

Cu toate acestea, se pare că desfășurarea îi va înfuria și pe locuitorii Moscovei – mai ales că este larg cunoscut faptul că interceptările cu succes de către astfel de sisteme de apărare aeriană pot prezenta riscuri pentru cei de la sol.

„Înțelegem cu toții că fragmente de rachete ar cădea pe clădirile din apropiere”, a spus moscovitul care locuiește lângă Losinîi istrov.

Alții au subliniat faptul că oficialii ruși au acuzat în mod repetat Ucraina că a provocat victime civile atunci când sistemele ucrainene au interceptat rachete rusești.

La începutul acestei luni, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat apărarea antiaeriană ucraineană de distrugerea unei clădiri rezidențiale din Nipro, din Ucraina, soldată cu decesul a 46 de persoane.

„Lavrov s-a plâns de instalarea sistemelor de apărare aeriană în zonele rezidențiale din Ucraina – acum același lucru se întâmplă și la Moscova”, a spus un moscovit care locuiește în apropierea metroului Taganskaia, unde a fost instalat recent un astfel de sistem. „Cred că este absurd”. >>

Ce arme primește Ucraina pentru noua fază a războiului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here