Ce ne învață istoria referitor la şansele Trumpismului de a rezista

Mișcările populiste sunt capabile să supraviețuiască multă vreme fondatorilor lor şi liderilor care le-au marcat într-un moment sau altul, scrie The Atlantic, care se concentrează pe trei studii de caz de dată relativ recentă.

<< De când a părăsit funcția, Donald Trump a fost achitat într-un al doilea proces în care a fost pus sub acuzare și ar lua în calcul să lanseze un nou partid politic, să investească într-o aplicație de social media și, probabil, mai previzibil, să-şi depună iarăşi candidatura pentru Casa Albă, în 2024.

După achitare, Trump a spus că procesul este „încă o fază a celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria țării noastre”, adăugând: „Mișcarea noastră istorică, patriotică și frumoasă de a face America din nou măreaţă este abia a început”.

Există o mulțime de motive să-l crezi pe cuvânt pe Trump. Dacă mișcările populiste au dovedit ceva, acel lucru este remarcabila lor putere de a rămâne locului chiar și după ce liderii lor au fost înlăturați de la putere, democratic sau altfel. De la Berlusconism, în Italia, la Perónism, în Argentina, și Fujimorism, în Peru, mișcările de acest tip rareori se estompează odată ce liderii lor au părăsit funcția. Pe fondul victimizării, reale sau imaginate, ele adesea prosperă.

Ce se va întâmplat oare cu Trumpismul? Cu toate că aceste mișcări diferă între ele, prin ideologie și context, ele pot oferi indicii despre ceea ce se va întâmpla în continuare.

SILVIO BERLUSCONI

Dintre cei mai cunoscuţi lideri populiști din lume, probabil că niciunul nu a fost mai adesea comparat cu Trump ca fostul prim-ministru italian. Berlusconi a fost Trump dinaintea lui Trump: un om de afaceri ajuns miliardar și o personalitate de televiziune care a ajuns la putere atacând establishment-ul politic și angajându-se să reprezinte interesele oamenilor obișnuiți. Deși cariera sa de peste două decenii a fost săgetată de scandaluri, anchete și procese – Berlusconi a susținut, în 2009, că este „cea mai persecutată” persoană din istorie – el a rămas totuși o forță politică după cea mai recentă demisie a sa din funcţia de premier, în 2011, atât în ​​cadrul partidului său de centru-dreapta, Forza Italia, al cărui lider rămâne, cât și în politica națională în general.

O diferență notabilă între Trump și Berlusconi este că acesta din urmă a pierdut alegerile fără incidente. Totuşi, există aspecte din lungul mandat al lui Berlusconi pe care Trump ar putea încerca să le imite, nu în ultimul rând capacitatea sa de a reveni, politic, în numeroase rânduri (ultima dată, ca parlamentar în Parlamentul European).

Dar probabil cel mai mare succes al lui Berlusconi a constat în capacitatea sa de a-și păstra baza de susținători loiali – un cult al personalității care continuă să-l înfățișeze ca pe un zeu. Acesta este unul dintre rezultatele pe care Trump se poate baza: Chiar și după insurecția soldată cu decese, de luna trecută, de la Capitol Hill, alegătorii republicani încă îl aprobă pe fostul președinte în număr covârșitor, la fel ca multe organizaţii republicane din state.

JUAN PERÓN

Pentru a înțelege importanța pe care o poate avea o bază loială, nu trebuie căutat mai departe decât perónismul. Mișcarea populistă, care datează de la ascensiunea fostului președinte argentinian, Juan Perón, în anii 1940, continuă să fie forța politică preeminentă din țară, la mai mult de patru decenii după moartea omonimului său. Acest lucru are legătură cu modul în care Perón a ajuns la putere și, în mod crucial, cu modul în care a pierdut-o.

La fel ca majoritatea figurilor populiste, Perón s-a prezentat ca avocat al cetățenilor obișnuiți și, în multe privințe, a fost: Pe lângă promovarea drepturilor muncitorilor, a supravegheat acordarea de drepturi electorale femeilor din Argentina. Dar, la fel ca alți populiști, Perón a devenit din ce în ce mai autoritar pe parcursul guvernării sale, încarcerându-şi adversarii politici, denigrând mass-media și restrângând drepturile constituționale. Până în 1955, după aproape un deceniu de când se afla la putere, Perón a fost dat jos printr-o lovitură de stat și trimis în exil în Spania; partidul său a fost interzis.

Susținătorii lui au continuat să-i fie extrem de loiali. Atât de mult, încât în momentul în care democrația constituțională a Argentinei a fost restabilită, aproape două decenii mai târziu, Perón a fost reales.

O parte din atracția de durată exercitată de Perón a avut legătură cu circumstanțele în care pierduse puterea: exilul său forțat a creat o narațiune a victimizării, care „poate chiar ajuta la consolidarea identităților politice”, potrivit lui James Loxton, expert în regimuri autoritare şi democratizare și în partidele politice din America Latină. Un sentiment similar de nedreptate pare să-i acapareze pe suporterii lui Trump. O majoritate covârșitoare a republicanilor a subscris la afirmațiile nefondate ale fostului președinte, conform cărora alegerile din 2020 i-au fost furate. Primele sondaje îl arată ca fiind favoritul competitorilor republicani din 2024. „Această idee, la care nu a renunţat cu adevărat, cum că toată lumea vrea să-l facă se adaugă la această naraţiune destul de convingătoare a martiriului”, spune Loxton.

Indiferent dacă Trump va candida sau nu din nou, Trumpismul, ca mișcare, aproape sigur se va afla pe buletinul de vot. Într-adevăr, o serie de acoliți ai lui Trump – printre care senatorul republican Josh Hawley, fostul ambasador la ONU, Nikki Haley, și fostul secretar de stat Mike Pompeo – au intrat deja în joc pentru a-i succeda fostului președinte. Dacă vor fi recunoscuți drept candidați „trumpiști”, mișcarea ar putea căpăta o calitate peronistă: foarte mobilizatoare, extrem de polarizantă și extrem de durabilă.

ALBERTO FUJIMORI

O altă mișcare populistă care a rezistat mult după cel ce i-a dat numele este Fujimorismo. Numită astfel după președintele peruvian Alberto Fujimori, al cărui deceniu de guvernare autoritară s-a încheiat cu un scandal de corupție, în 2001, Fujimorismo rămâne o forță dominantă în politica peruviană. Spre deosebire de perónism, totuși, Fujimorismo a rămas în mare parte în familie: copiii lui Fujimori, Keiko și Kenji, conduc fracțiunile rivale ale mișcării, deși niciunul dintre ei nu a reușit să-i succedă tatălui lor la președinție. (Fujimori însuși, care în 2009 a fost condamnat pentru abuzuri comise asupra drepturilor omului, rămâne în închisoare).

Cu unii dintre copiii lui Trump și familia extinsă interesaţi de propriile cariere politice, este posibil ca Trumpismul să ajungă să semene cu Fujimorismo mai mult decât cu Perónismul. În anumite privințe, deja se întâmplă asta: toți cei trei copii mai mari ai săi au deținut poziţii în afacerea de familie omonimă. În cazul în care vreunul dintre copiii lui Trump caută funcții politice, se presupune că va face acest lucru nu ca un republican obișnuit, ci ca moștenitor al tronului Trumpist.

Dar succesul nu este garantat. În timp ce numele Trump ar fi aproape sigur un atu în primare sau în statele înclinate spre Trump, copiii săi ar trebui, de asemenea, să poată face concurență conexiunii emoționale a tatălui lor cu susținătorii săi. „Keiko Fujimori a beneficiat masiv de numele său de familie și de faptul că exista încă o mare parte din populația peruană care se identifica cu adevărat cu Fujimorismo și cu realizările guvernului Fujimori”, afirmă Loxton. Potrivit expertului, ajută şi faptul că ea este „foarte bună la politică”. Cu toate acestea, a încă nu a atins culmile tatălui ei.

Indiferent ce model va urma Trumpismul – fie că este vorba de Berlusconism, Perónism, Fujimorismo, o combinație a celor trei, sau deloc – este larg acceptat faptul că mișcarea va continua să existe într-o anumită formă.

Dan Slater, directorul Weiser Center for Emerging Democracies, de la Universitatea Michigan, consideră că forma respectivă depinde şi de măsura în care politica americană alege să se reorienteze nu pe aliniamente de partid, ci mai degrabă pe opoziţia pro şi anti-Trump, o schimbare nu prea diferită de modul în care s-a realiniat politica britanică, între cei care s-au opus Brexitului şi cei care l-au susţinut.

„Aşa cum perónism versus antiperonism a modelat și structurat politica argentiniană de zeci de ani”, mai punctează Slater, „mi se pare destul de probabil că tot un conflict fundamental, între Trumpism și antitrumpism, va modela politica americană pentru o lungă perioadă de timp”. >>

CEPA: Polonia, elementul-cheie care poate distruge influența Chinei în Europa de Est