Interzis sexul cu persoane cu care nu locuiești în aceeași casă! Așa interpretează mulți o nouă decizie a guvernului Marii Britanii, care interzice vizitele private, cu unele excepții. Măsura i-a surprins pe insulari, mai ales că vine în contextul în care ei au voie acum să-și părăsească locuințele.

Potrivit măsurilor adoptate de guvernul de la Londra, doar persoanele care au motive reale se vor putea întâlni în interiorul unei case. Mulți văd în asta o interdicție sexuală. Noua lege bizară face ilegale relațiile sexuale cu cineva din afara propriei gospodării, în ciuda faptului că restricțiile au fost reduse în Regat. Regulamentele de protecție a sănătății interziceau anterior persoanele să plece de acasă fără o „scuză rezonabilă”, dar prevederea a fost înlocuită cu limitări stricte a locurilor unde oamenii pot dormi și unde s-ar putea reuni, scrie express.co.uk.

Noua lege spune: „Există o adunare când două sau mai multe persoane sunt prezente împreună în același loc pentru a se angaja în orice formă de interacțiune socială între ele sau pentru a întreprinde orice alte activități între ele.

O excepție nu a fost făcută pentru cuplurile care nu locuiesc împreună, ceea ce înseamnă că pot petrece timp împreună în aer liber, dar nu în interiorul unei locuințe.

Oamenii care fac sex în afara unei case pot fi pedepsiți în conformitate cu legile preexistente privind decența publică și expunerea indecentă.

Cum va fi implementată însă exact noua lege, nimeni nu este destul de sigur, dar amenda pentru încălcarea ei a fost stabilită la 100 de lire sterline.

Simon Clarke, ministrul Dezvoltării a încercat să explice necesitatea acestei legi: Încercăm să ne asigurăm că nu vor fi oameni care vor sta departe de casă noaptea, este foarte important ca oamenii să stea acasă, pentru a evita răspândirea virusului.

Mai mult sau mai puțin în glumă, cei obligați să stea în casă în ultimele luni au găsit și o portiță de scăpare: dacă nu se poate acasă, există varinta locurilor publice.

Simon Clarke, ministrul Dezvoltării: Rata de transmitere a virusului în aer liber este mult mai scăzută decât în interior. Nu încurajăm, desigur, oamenii să facă asta în aer liber nici acum, nici altădată.

Nick Ferrari, jurnalist LBC: Nici altădată? Chiar dacă respecți legile decenței publice? Ceea ce spuneți e că nu o vom putea face nici când ne întoarcem la normalitate… Tocmai ați impus o interdicție privind sexul pentru întreaga țară.

Există, însă, și excepții de la noua regulă, iar asta a dat naștere la și mai multe glume.

Piers Morgan, realizator TV: O excepție se referă la atleții de top… ei bine… sau dacă oferi ajutor de urgență. Dacă vreți să știți cum veți putea face sex odată intrată în vigoare această interdicție, întrebați-l pe Dominic Cummings. Poți paria cu propria viață că-i va da de capăt. Sau dacă ești un atlet de top… Sau dacă ești un atlet de top care vrea să ofere ajutor de urgență. Asta pare să fie portița mea de scăpare.

Potrivit unui studiu, doar 40% dintre adulții din Marea Britanie au făcut sex în timpul pandemiei, procentaj cauzat de izolare și distanțarea socială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here