Rusia folosește arme din toate epocile în războiul împotriva Ucrainei – de la noile tancuri T-90M și rachete Kinjal până la obuziere din vremea lui Stalin. Dar se vor împlini în curând doi ani de la declanșarea invaziei, iar armata rusă încă nu a demonstrat în luptă multe tipuri de arme pe care propaganda Kremlinului le trâmbițase cu mulți ani înainte de invazie (iar unele modele fuseseră anunțate cu fanfară de către Putin în celebrele „desene animate”, în mesajul adresat Adunării Federale). The Insider reamintește cele mai faimoase exemple de „wunderwaffe” ale lui Putin, care nu au ajuns niciodată pe front (sau dacă au făcut-o, a fost vorba de cantități mici).
„Racheta hipersonică”
La 1 martie 2018, în „cuvântarea adresată Adunării Federale”, Putin a început în mod neașteptat să arate pe ecran desene animate cu o nouă armă minune care era pe cale să apară în arsenalul Rusiei. Unele dintre tipurile de arme noi prezentate au fost declarate hipersonice (capabile să zboare în atmosferă la viteze de peste 6000 km/h și să manevreze folosind forțe aerodinamice). După cum s-a dovedit, acesta a fost doar începutul unui serial animat care a durat câțiva ani: în iulie 2018, o nouă serie, pe aceeași, temă a fost prezentată de Ministerul Apărării din Rusia, iar în 2019, Putin a vorbit din nou despre aceleași arme, tot într-o cuvântare adresată Adunării Federale. În 2020, a afirmat că „o armă hipersonică a făcut apărarea antirachetă a SUA fără sens”, iar în 2021 a promis că rachetele hipersonice lansate de pe mare vor intra în serviciu încă din 2022. În 2022, Putin a atacat Ucraina, dar nici atunci lumea nu a văzut armele hipersonice rusești.
În martie 2023, la un an după debutul invaziei, Putin a declarat: „Nu am avut arme hipersonice în 2014, dar acum avem. Da, de fapt nu le folosim, dar există”. Ce fel de armă este aceasta și de ce nu o folosește Rusia?
În desenele sale, Putin a prezentat mai multe tipuri de arme hipersonice. Unul dintre ele – rachetele intercontinentale Avangard – se presupune că este deja în serviciu, dar, întrucât astfel de arme sunt concepute pentru o situație de război nuclear, nu este posibil să se verifice dacă există cu adevărat în natură (au existat și alte arme „strategice” în desenele animate – Burevestnik”, care are ca motor o centrală nucleară de mici dimensiuni, dar această rachetă nu este hipersonică și nici nu este aplicabilă în războiul actual, deoarece este destinată loviturilor nucleare).
Un alt „wunderwaffe” hipersonic este racheta 3M22 Zircon, despre care se presupune că este în funcțiune și ar echipa fregata Admiral Gorșkov, din Flota Nordului. Dar din moment ce este o rachetă antinavă, iar Ucraina nu are flotă, nimeni nu a văzut-o în luptă. Singura rachetă din desenele lui Putin, care s-a potrivit războiului din Ucraina este Kinjal, o rachetă cu lansare din aer și a cărei utilizare în luptă a putut fi văzută. Problema cu racheta Kinjal, „hipersonică și de neucis”, a fost aceea că s-a dovedit a fi nehipersonică și posibil de doborât.
Modelul 9-C-7760-E Kinjal este o rachetă aerobalistică rusească, lansată de pe avioane interceptoare de luptă MiG-31K și MiG-31I modificate, precum și de pe bombardiere strategice Tu-22M3M și Tu-160. De fapt, Kinjal nu este altceva decât o modificare a binecunoscutei rachete Iskander, concepută pentru lansare aeriană. Kinjal nu corespunde sensului modern al termenului de „rachetă hipersonică” – deși atinge viteza hipersonică într-o anumită parte a traiectoriei (adică de peste cinci ori viteza sunetului), nu este capabilă să manevreze la astfel de viteze, spre deosebire, de exemplu, de Avangard care se presupune că este deja în serviciu.
Kinjal, ca orice rachetă balistică, este foarte greu de doborât de către majoritatea sistemelor de apărare aeriană concepute pentru a combate ținte mai lente (cum ar fi avioanele și rachetele de croazieră). În timpul invaziei ruse din Ucraina, armata rusă a anunțat în mod repetat folosirea cu succes a (1, 2, 3) exemplare Kinjal împotriva a diferite ținte ucrainene. Situația s-a schimbat dramatic după transferul în Ucraina a sistemelor americane de rachete antiaeriene, Patriot. După ce s-au confruntat cu eșecuri în timpul Războiului din Golf, SUA le-au adaptat pentru a contracara rachetele balistice. Drept urmare, după un alt bombardament asupra Kievului, în noaptea de 4 mai, primarul orașului, Vitali Kliciko, a pozat cu focosul unei rachete Kinjal (a fost identificat prin compararea cu fragmentele unei rachete de același tip, care căzuse în regiunea Stavropol, în septembrie 2022). Curând, Forțele Armate Ucrainene au raportat că doborâseră deja șase Kinjal. Forțele ruse au încercat să lovească sistemele de apărare aeriană Patriot, dar numai unul dintre vehiculele complexului a fost avariat. Totuși, a fost reparat la fața locului.
Deși rachetele Kinjal nu au fost deloc ceea ce Putin promisese în desenele sale, ele continuă să reprezinte o amenințare din cauza numărului limitat de sisteme Patriot. De exemplu, pe 11 august, sistemele ucrainene de apărare aeriană au reușit să doboare doar o rachetă din patru, iar restul au lovit aerodromul Kolomia, din regiunea Ivano-Frankovsk.
Kinjal își datorează succesul în mare măsură furnizării de componente străine. Potrivit grupului internațional de experți Ermak-McFaul, în producția rachetei sunt folosite cel puțin 48 de componente străine, fabricate în principal în Statele Unite. Aceste componente sunt furnizate Rusiei prin companii care, după cum a descoperit recent The Insider, încă nu se află pe listele de sancțiuni străine.
Tanc T-14 Armata
Promițătorul tanc Armata este poate cea mai mediatizată „construcție pe termen lung” a rușilor, motiv pentru care a devenit obiectul multor glume și meme-uri. Dezvoltarea unei platforme universale (pe baza căreia, pe lângă tanc, a fost planificată și crearea unui vehicul de luptă pentru infanterie și a unui vehicul de reparare și recuperare) a început la Uralvagonzavod în 2009. În mass-media rusă de specialitate, tancul a fost numit „invizibil” și o „mașinărie centrată pe război în rețea”, cu capacitatea de a schimba în mod constant date cu alte vehicule și unități. Printre inovațiile față de modelele sovietice, pot fi remarcate protecția sporită a echipajului, care se află nu în turelă, ci într-o capsulă blindată din prova tancului, precum și complexul de protecție activă, Afganit, capabil să doboare rachetele antitanc atunci când se apropie.
Tancul a fost prezentat pentru prima dată publicului larg la o paradă în Piața Roșie, în 2015 (dar atunci noul produs s-a blocat chiar în timpul repetițiilor). Planurile de producție au fost dintre cele mai ambițioase: dotarea trupelor cu 2.300 de exemplare Armata, până în 2020. Totuși, tancul a fost lansat în producție de serie (conform Rostec) abia la sfârșitul anului 2021. Acest lucru se datorează parțial imposibilității de a realiza un motor fundamental nou (înainte de Armata, toate motoarele de tancuri sovietice și rusești fuseseră o dezvoltare a motorului de T-34).
În contextul războiului cu Ucraina, modelul Armata a apărut doar într-un videoclip realizat pe un teren de antrenament de tancuri din Kazan, unde trecea destul de vesel prin noroi pe lângă mobilizați. În aprilie 2023, o sursă RIA Novosti a raportat folosirea unui tanc într-o zonă de luptă „pentru a trage în pozițiile ucrainene” – probabil referindu-se la trageri indirecte, care sunt populare în condiții de deficit de artilerie, unde tancul joacă de fapt rolul de tun autopropulsat. În mod surprinzător, în ultimele șase luni, recunoașterea aeriană ucraineană nu a reușit niciodată să detecteze invizibilul model Armata – ceea ce, probabil, confirmă calitățile ascunse ale tancului, deoarece este imposibil de bănuit că sursa RIA Novosti mințea.
Vehicule blindate de luptă Kurganeț-25
Așa cum tancul Armata trebuia să înlocuiască tancurile sovietice din armata rusă, platforma unificată Kurganeț-25, dezvoltată de corporația Rostec, trebuia să înlocuiască vehiculele obișnuite de luptă ale infanteriei (BMP) și transportoarele blindate (BTR). Platforma a fost dezvoltată de la începutul anilor 2010. BTR B-10 și BMP B-19, bazate pe Kurganeț au fost și ele prezentate pentru prima dată în 2015, împreună cu Armata.
Printre avantajele platformei se numărau armura îmbunătățită (inclusiv protecția împotriva minelor), izolarea echipajului și a trupelor de muniție și arme, un complex de protecție activă și un modul de luptă controlat de la distanță cu un tun sau mitralieră (aceasta din urmă a fost implementată cu destul de mult timp în urmă, de exemplu, pe modelul BTR-4 ucrainean).
Cu toate acestea, soarta Kurganeț nu a fost mai bună decât soarta modelului Armata. Pentru prima dată, publicului i s-a permis să privească de aproape vehiculul blindat B-10 la expoziția Armata 2022. În 2018, vehiculele au fost supuse doar testelor preliminare, iar în 2023 s-a aflat că lucrările de dezvoltare nu au fost finalizate – șasiul trebuia reproiectat pe platformă.
Instalația de artilerie autopropulsată 2S35 Coaliția-SV
Dezvoltarea unei monturi promițătoare de artilerie autopropulsată a început în 2002, la Institutul Central de Cercetare Burevestnik, ca răspuns la noile modele de artilerie din țările NATO (cum ar fi modelul american M109A6 Paladin și cel german Panzerhaubitze 2000). În timpul procesului de proiectare, proiectul a suferit modificări semnificative – inițial s-a presupus că instalația va avea două pistoale de 152 mm, dar apoi s-a rămas pe unul singur.
Particularitatea modelului Coaliția-SV este automatizarea completă a procesului de încărcare și ghidare, spre deosebire de multe sisteme de artilerie existente, în care echipajul face manual aceste operațiuni. Un nivel similar de automatizare a fost atins doar la tunurile autopropulsate pe roți suedeze, Archer, care au fost văzute recent în serviciul Forțelor Armate ale Ucrainei.
Echipajul de pe Coaliția-SV stă într-o capsulă blindată, de unde controlează mecanismele de instalare. În plus, această instalație este capabilă să tragă în modul „baraj de foc” atunci când obuzele, datorită maselor și traiectoriilor diferite la încărcare, ating ținta simultan (aceeași funcție este implementată la germanul Panzerhaubitze 2000 sau la rusescul Msta-SM2). Raza de tragere declarată a unui proiectil convențional este de 70 km, ceea ce depășește semnificativ majoritatea tipurilor moderne de artilerie.
Instalația a devenit un proiect de construcție pe termen lung; în 2010, ministrul adjunct al Apărării de atunci a vorbit chiar despre încheierea lucrărilor de dezvoltare. Cu toate acestea, dezvoltarea a continuat, iar Coaliția-SV și-a făcut debutul public în cadrul aceleiași parade din Piața Roșie, din 9 mai 2015. În 2017, Ministerul Apărării a promis că va finaliza testele de stat în 2019 și va începe producția de serie în 2020.
În 2019, au apărut informații despre producerea unui lot pilot de instalații. Însă aceste vehicule nu par să fi luat parte la invazia din Ucraiai. Testele de stat, contrar promisiunilor Ministerului Apărării, au început abia în decembrie 2021 și au durat până în octombrie (2023). Începerea producției de masă a fost raportată încă din august – în timp ce expertul militar ucrainean Andrei Tarasenko consideră că nu există fabrici în Rusia unde să poată fi lansată producția de masă.
În plus, Tarasenko critică modelul Coaliția-SV pentru „circuitul său arhaic de informații” și pentru un număr mare de „soluții netestate nici măcar în practica mondială”, dar pe care dezvoltatorii le-au „îndesat” în noua instalație. Într-un fel, expertul rus pro-guvernamental, Ghennadi Alehin, este de acord, observând că „dacă bateriile, diviziile și regimentele de artilerie autopropulsate ale obuzierelor 2S35 „Coaliția-SV” nu sunt echipate cu UAV ca mijloace de recunoaștere și reglare a focului, închis într-un singur circuit de foc de recunoaștere care să funcționeze în timp real, nu va fi posibilă utilizarea pe deplin a caracteristicilor tactice și tehnice ridicate ale modelului Coaliția-SV”.
Avionul de atac Su-57
Propaganda numește Su-57 un avion de vânătoare de generația a cincea, pe palierul F-22 și F-35 americane și cu J-20 chinezesc. Cu toate acestea, definiția în sine ridică îndoieli în rândul multora – poate că acesta este doar un truc de marketing. Printre calitățile unor astfel de avioane de atac se numără super-manevrabilitatea, capacitatea de a menține viteza supersonică, vizibilitate reudsă pe infraroșu și radar, schimb complet de date cu alte aeronave și sisteme, un control automat al zborului îmbunătățit, capabilități de releu de comunicare, detectare și desemnarea țintei, etc.
Dar cele mai multe dintre aceste capacități, într-o anumită măsură, sunt disponibile și la avioanele de vânătoare din generația anterioară, a patra, în special la cele occidentale, cu sistemele lor de comunicații integrate. În plus, există anumite îndoieli că Su-57 îndeplinește criteriile declarate, mai ales că folosește încă un motor dezvoltat în anii 2000, iarașa-numitul „motor din a doua etapă” (care este de așteptat să fie instalat de la mijlocul anii 2020) încă „trebuie ameliorat”.
În ciuda livrării primelor aparate și a rapoartelor privind participarea lor la conflictele sirian și ruso-ucrainean, aeronava încă nu există în versiunea finală concepută de proiectanți. Deși dezvoltarea a început în 2001 (anterior fusese cunoscut sub numele de T-50 sau PAK FA), iar primul zbor al avionului de luptă a fost efectuat în 2010, în 2020 testele de zbor erau încă în curs. Pentru acuratețe, merită remarcat faptul că dezvoltarea avioanelor americane de vânătoare de generația a cincea, F-22 Raptor și F-35 Lightning II, a fost, de asemenea, asociată cu întârzieri uriașe, multiple defecte și bugete depășite.
Primul contract major, de furnizare a 76 de avioane de vânătoare Su-57 pentru Forțele Aerospațiale Ruse, a fost încheiat abia în 2019. Cu toate acestea, prima aeronavă de producție, care trebuia să fie pusă în funcțiune, s-a prăbușit în decembrie același an, iar prima aeronava a intrat în serviciu abia un an mai târziu. Potrivit publicației americane Military Watch Magazine, până în 2024 Rusia se așteaptă să pună în funcțiune 22 de avioane Su-57. Corporația aeronautică unificată a transmis vag că în 2023 producția de Su-57 a fost crescută de mai multe ori, dar din motive de înțeles nu au fost date cifre.
În orice caz, nu este pe deplin evidentă eficacitatea Su-57 în stadiul actual al războiului ruso-ucrainean (deși în martie 2023, s-a susținut că unul dintre aparate a reușit să doboare un bombardier ucrainean Su-24 din prima linie). Echiparea grăbită a Su-57 cu o rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune indică pe puțin faptul că, în ciuda stealth-ului declarat, rușii nu îndrăznesc să folosească aeronava în zona acoperită de sistemele de apărare aeriană ucraineană. Viitorul său probabil este acela de a deveni o platformă pentru arme cu rază lungă de acțiune, deoarece Su-34 este utilizat în prezent cu bombe cu planare.
Vehicul de luptă de sprijin pentru tanc (BMPT) „Terminator”
BMPT este un alt exemplu de arme rusești relativ moderne, care au luat parte la războiul ruso-ucrainean aproape de la bun început, dar care din cauza producției limitate nu a avut nici impact vizibil asupra cursului ostilităților. Cu toate acestea, unii au descoperit neajunsuri, iar rolul tactic neclar al mașinăriei inovatoare a avut rolul său.
Conceptul unui vehicul de luptă separat pentru distrugerea infanteriei cu arme antitanc în zone deschise și în zonele urbane a apărut în URSS în anii 1980. Dezvoltarea unor astfel de proiecte a fost în mod evident influențată de utilizarea situațională în acest scop a tunurilor antiaeriene autopropulsate Șilka cu patru tunuri de 23 mm, în Afganistan și Cecenia. Evoluțiile care au dus la crearea BMPT modern au fost realizate încă de la mijlocul anilor ’90. Modelul final a fost montat pe un șasiu de tanc și avea o turelă nelocuită cu două tunuri de 30 mm și lansatoare de rachete antitanc Ataka, precum și două lansatoare automate de grenade AG-17D, instalate în carenă. O astfel de varietate de arme a necesitat o creștere a echipajului la cinci persoane.
Neobișnuita mașinărie a fost criticată constant, chiar și în publicații relativ pro-guvernamentale. S-a afirmat că armamentul turelei nu oferă un avantaj față de vehiculele de luptă blindate convenționale precum BMP-2 sau BTR-82A, iar lansatoarele automate de grenade sunt limitate în acțiune din cauza mobilității lor reduse. S-a remarcat că, în ciuda securității relativ ridicate a vehiculului (BMPT-ul este construit pe șasiul tancului T-90 cu protecție dinamică Relikt), armamentul turelei (tunuri și rachete antitanc) este protejat doar de gloanțe și fragmente mici. În plus, sistemele de control al focului nu îi oferă modelului Terminator un avantaj în viteza de detectare și lovire a țintelor comparativ cu tancurile escortate.
Probabil că tocmai deficiențele descrise, precum și concepția „stranie” care nu se încadra în organizarea clasică a luptei cu arme combinate (unde infanteria joacă rolul de susținere a tancurilor, iar tancurile, la rândul lor, sprijină infanteria), a dus la faptul că în 2010 (deja după adoptare) Ministerul Apărării a refuzat să cumpere BMPT. Cu toate acestea, proiectul a fost ulterior reînviat, iar în 2018 s-a planificat trimiterea pentru testare a zece vehicule la Divizia 90 de Tancuri. Nu se știe cum s-au încheiat aceste teste, dar până la începutul invaziei la scară largă, compania de BMPT din Divizia 90 de Tancuri (formată oficial în 2021) era singura din armata rusă.
În februarie 2022, BMPT, împreună cu restul echipamentelor Diviziei 90 de Tancuri, au mers la granițele Ucrainei. Cu toate acestea, Terminatorii nu au fost văzuți în rândurile formației în timpul ofensivei din regiunile Cernigov și nord-estul Kievului. Prima apariție a BMPT pe front a fost remarcată abia în mai, în regiunea Severodonețk, la începutul luptelor pentru acest oraș. Ulterior, exemplare de Terminator au apărut de mai multe ori în rândurile trupelor ruse, inclusiv (deja cu vizor antidrone) în timpul atacului asupra Avdiivka, declanșat în octombrie anul acesta. Potrivit Oryx, în timpul luptelor, cel puțin un BMPT a fost distrus, iar alte două au fost avariate.
În același timp, în aproape niciun videoclip în care apar și vehicule Terminator, acestea nu joacă rolul lor declarat, de sprijinire a tancurilor în operațiunile de luptă. Viktor Murahovski, comentând un alt videoclip despre utilizarea Terminator, se întreabă mirat: „Unde sunt tancurile? Care ar trebui să fie susținute de BMPT în atac?” S-a ajuns într-atât de departe încât s-au folost vehicule din poziții închise – adică să tragă „dincolo de orizont” ca o instalație de artilerie autopropulsată improvizată.
Această utilizare stranie a mașinăriilor poate fi cauzată de dezavantajele menționate mai sus. Armata rusă laudă BMPT pentru capacitatea sa de supraviețuire, dar structura turelei, cu arme slab protejate, ar trebui să fie extrem de vulnerabilă la dronele FPV (unul dintre vehicule a fost lovit de astfel de drone, dar, conform comandantului BMPT, a fost salvat de sacii de nisip, care s-au sfâşiat, iar nisipul scurs a stins focul care se declanșase). În plus, expertul militar Ryan McBeth a remarcat că vehiculele BMPT „se plimbă” atunci când trag, ceea ce ar trebui să afecteze precizia. Blogger și militar al Forțelor Armate Ruse, Andrei Morozov, descrie chiar tragerea cu două arme ca o „risipă fără sens de obuze” comparativ cu focul unui singur tun automat, 2A42, montat pe BMP-2.
Cu toate acestea, în ciuda deficiențelor identificate, producția de BMPT, la Uralvagonzavod, a continuat din 2023 – în timp ce, după cum notează Andrei Tarasenko, judecând după numărul de lot, sfârșitul lunii septembrie, asamblarea celui de-al șaselea vehicul într-un an nu fusese încă finalizată. Astfel, chiar dacă sunt eliminate deficiențele modelului Terminator și totodată chiar dacă ar exista o nișă tactică pentru acesta, este puțin probabil ca astfel de mașinării să poată influența serios cursul războiului, pur și simplu din cauza numărului lor mic.
