Ce s-a descoperit la autopsia lui Petrică Mîțu Stoian

Medicii sunt foarte aproape să dea un răspuns clar în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian. Potrivit unor surse, la autopsie s-a descoperit că plămânii fuseseră serios afectaţi de terapia hiperbară, relatează Digi24. În plus, sunt indicii privind şi un supradozaj de anticoagulante. Un alt pacient care a făcut aceeași terapie, la aceeași clinică de lângă Reșița, este internat acum în stare gravă la spitalul din Timișoara.

La 5 zile de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian, anchetatorii încearcă să afle ce anume a dus la tragedie. Apropiații artistului de muzică populară au fost audiați deja și au vorbit despre decizia de a merge la clinica de recuperare.

„Să fiu sincer, pe mine nu mă interesează cum se soluționează. Petre este mort și el nu trebuia să se ducă acolo. Eu m-am luptat cu el și eu și Costică Enceanu să îl convingem să nu se ducă. A fost imposibil! A fost greșeala lui și a fost fatală”, a declarat Constantin Gusman, impresaril lui Petrică Mîțu Stoian.

Potrivit informațiilor Digi24, în urma autopsiei, medicii au descoperit o posibilă supradoză de medicamente anticoagulante pe care artistul și le-ar fi administrat singur, fără recomandarea medicului.

În raportul preliminar al autopsiei se arată că plămânii artistului, și așa greu încercați de virusul Sars-Cov-2, ar fi cedat la un moment dat. Medicii spun că au descoperit o barotraumă și vor acum să constate dacă aceasta, cumulat cu consumul de medicamente, i-au grăbit sfârșitul.

Rezultatele autopsiei au fost trimise la Institutul Mina Minovici din București.

Cazul artistului nu ar fi însă singular. Recent, unui bărbat internat la aceeași clinică de lângă Reșița i s-ar fi făcut rău în urma unei proceduri similare.

„În urma unei singure ședințe de presiune hiperbară cu oxigen a prezentat pneumotorax drept masiv”, a declarat Cosmin Librimir, director medical Spitalul Județean Reșița.

Pacientul a fost transferat de urgență la Spitalul Județean din Timișoara.

„A venit cu un pneumotorax drenat deja cu o bulă de enfizem pentru care se va interveni chirurgical după ce se tratează pneumonia de lob inferior. În prezent, bolnavul este internat în terapie intensivă pentru supraveghere”, a spus Ramona Gîdea, purtător de cuvânt Spitalul Municipal Timișoara.

Reprezentanții clinicii private nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here