Foto: INQUAM/Octav Ganea

Fiica jurnalistului Horia Alexandrescu, Anca Alexandrescu, a ridicat multe întrebări după ce a ajuns în staff-ul KazMunayGas Interna­tional (KMGI) – fosta companie Rompetrol – imediat după demisia premierului Victor Ponta, dezvăluie Newsweek România.

Anca Alexandrescu i-a consiliat pe Adrian Năstase, Sorin Oprescu, Victor Ponta, Liviu Dragnea sau Viorica Dăncilă. Pare o figură nelipsită de la vârful PSD, la vedere sau din umbră.

Evident, se făcea o legătură foarte clară între comportamentul mai mult decât amabil al premierului Ponta cu KMGI și relația profesională dintre Anca Alexandrescu și Victor Ponta.

Care a fost beneficiul Ancăi Alexandrescu din relația de serviciu cu KMGI, însă, nu s-a știut niciodată: în toate declarațiile de avere depuse de aceasta, sumele primite de la KazMunayGas au fost anonimizate.

Un document pe care Newsweek România îl publică în exclusivitate arată că, în aproximativ un an, Anca Alexandrescu a câștigat peste jumătate de milion de lei de la KMGI.

10.000 de euro net lunar de la KMGI

Potrivit unei declarații de avere depuse în 2018, Anca Alexandrescu a fost PR al KazMunayGas între iunie 2016 și mai 2017. Un an, deci.

Consiliera greilor din PSD a menționat această calitate și într-o declarație de avere din 2016 (deși nu era nevoită, întrucât legea prevede obligativitatea declarării veniturilor din anul fiscal anterior – 2015, așadar, în acest caz, an în care Anca Alexandrescu nu lucra pentru KMGI), și în cea din 2018 pomenită anterior. În ambele declarații, suma câștigată de la compania petrolieră este înlocuită de cuvântul „Confidențial“.

Documentele intrate în posesia Newsweek România însă, arată la cât se cifra acest „Confidențial“. Astfel, în 2016, suma a fost aproape 135.000 de lei net. În 2017, a depășit 440.000 de lei net. În total, este vorba de 575.000 de lei net pentru 12 luni. În medie, venituri de 48.000 de lei lunar, adică 10.000 de euro net.

Niciun șef de PR de pe piața din România nu câștigă această sumă netă lunar de la o singură companie, salariul pentru o astfel de poziție fiind în jurul sumei de 5.000 de euro net.

Specialistă și în contragarantare, și în aviație

În 2016, Anca Alexandrescu a mai câștigat aproape 20.000 de lei net de la Fondul Român de Contragarantare, aproape 23.000 de lei net de la IOR SA (companie de stat) și aproape 7.000 de lei net de la Romarm (regie de stat). Adică

în jur de 50.000 de lei net, de cam trei ori mai puțin decât suma încasată de la KazMunayGas.

În același timp, însă, Alexandrescu a raportat venituri de peste 101.000 de lei net din proprietate intelectuală, dar fără a se preciza sursa acestor venituri.

În 2017 și 2018, pe lângă suma de la KMGI, consiliera pesediștilor a mai luat 110.000 lei net de la Camera Deputaților (era consiliera lui Liviu Dragnea, șeful Camerei Deputaților și liderul PSD) și peste 62.000 de lei net de la Fondul Român de Contragarantare. Așadar, 285.000 de lei net în 2016, aproape 470.000 de lei net în 2017 și doar puțin peste 143.000 de lei net în 2018.

Două concluzii se pot trage analizând cei trei ani.

Prima este că, după plecarea de la KazMunayGas, veniturile au scăzut drastic (de la 40.000 de lei net lunar în 2017, la doar vreo 12.000 de lei net lunar în 2018). A doua: din venitul total pe trei ani al Ancăi Alexandrescu, de aproape 900.000 de lei net, peste 60% a provenit de la KMGI.

Banii de la Burci

Foarte interesant, însă, este că, în 2016, există niște venituri pe care Anca Alexandrescu se pare că le-ar fi declarat doar într-o declarație de avere, nu și la Fisc. Astfel, este vorba de „114.220 RON ian-aprilie 2016“ de la
„CELERAN VENTURES“ pentru „consultanță“. Celeran Ventures este o companie controlată de nimeni altul decât Cristi Burci, omul de afaceri care deține Prima TV și cotidianul Adevărul, dar și multe alte afaceri mai mult sau mai puțin la vedere.

Același Burci controlează și firma Graffiti Red SRL, de la care Anca Alexandrescu a încasat aproape 29.000 de lei net în anul 2020. Tot anul trecut, aceasta a încasat puțin peste 24.000 de lei și de la Realitatea Media
SA.

În anul anterior, 2019, Anca Alexandrescu a trăit numai din bani publici: 78.000 de lei net de la Fondul Român de Contragarantare, aproape 17.000 de lei net de la Romaero și peste 35.000 de lei net de la Camera Deputaților. Un total anual de 130.000 de lei net, departe de anii anteriori în care sumele de la KazMunayGas se numărau cu sutele de mii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here