“Tot mai multe capitale europene iau calea încălcării normelor democratice”, astfel a comentat (suspect de prompt) Kremlinul (prin vocea lui Dmitri Peskov) condamnarea lui Marine Le Pen pentru deturnare de fonduri publice.
Da, dă lecții de pudoare democratică tocmai Rusia lui Putin, țară în care opozanții lui Vladimir Putin sunt aruncați în pușcărie pe bandă rulantă, nu pot candida, unii sunt uciși după gratii – apropo, doar ce s-a împlinit un an de la moartea lui Alexei Navalnîi.
În siajul de puroi retoric al Kremlinului s-au aliniat, tot cu viteza luminii, și alți amici de idei ai dictatorului rus – Viktor Orban, Matteo Salvini, nelipsitul și nedormitul Elon Musk.
Ține totuși de firescul propagandei mincinoase faptul că niciunul dintre cei de mai sus nu s-a referit deloc la fondul problemei. E drept, dacă ar fi făcut-o și-ar fi anulat instantaneu narațiunea promovată.
Iar fondul problemei, pe scurt, arată astfel: a fost un proces lung, transparent, cu probe administrate ca la carte, cu probe numeroase și absolut detaliate. Iar anunțul și motivarea deciziei s-au întins ele însele pe parcursul câtorva ore.
Nu în ultimul rând, Marine Le Pen a fost condamnată nu pentru crezul său politic, căci Franța nu e Rusia, ci pentru infracțiuni clar stipulate de legislația franceză. Apoi, legislația cu pricina a fost adoptată acum aproape un deceniu, așadar nu ieri-alaltăieri, așadar nicidecum cu dedicație pentru Marine Le Pen, pentru ceilalți condamnați din lotul ei, în general nu cu dedicație pentru un partid sau altul. Nu în ultimul rând, Marine Le Pen milita de peste două decenii pentru pedepsirea fără milă a politicienilor care procedează cum… a procedat ea.
În narativul promovat de ruși și pro-ruși, pe speța Le Pen, arcul de boltă rezidă în componenta de ineligibilitate cu aplicare imediată, pe care o conține pedeapsa primită de lidera extremei drepte franceze.
Așa este, pe lângă arest la domiciliu cu brățară și amendă, Marine Le Pen s-a trezit și că nu va putea candida la niciun scrutin în următorii cinci ani, prin urmare va rata ocazia de a intra în cursa pentru prezidențialele programate în 2027.
Totuși, partidul ei poate avea un candidat, căci nu partidul a fost judecat, iar Jordan Bardella este, în aceste condiții, în pole position. Desigur, deși se află într-o poziție privilegiată acum, în cazul lui Bardella nimic nu este garantat pentru peste doi ani; cel puțin nu încă, tânărul și ambițiosul presedinte al partidului trebuind să convingă scepticii din interior. Căci, da, acolo unde în jurul lui Le Pen exista unanimitate pentru candidatura la prezidențiale, pentru Bardella lucrurile sunt ușor mai complicate.
Dar nu bucătăria internă a RN ne interesează azi, ci fondul penal, legislativ și politic al chestiunii judiciare, ca și ipocrizia reacțiilor venite de la Moscova și din rândul putiniștilor de pretutindeni.
Mai jos, pe puncte, o lămuritoare trecere în revistă a ceea ce de fapt s-a întâmplat și ceea ce, voit, apărătorii de sorginte putinistă ai lui Marin Le Pen trec sub tăcere.
- În primul rând, instanța a reținut că Marine Le Pen nu a fost un infractor marginal în povestea asta, ci a jucat mereu un rol central, s-a aflat ani la rând în inima acestor manevre de deturnare de fonduri publice, întinse pe parcursul a trei legislaturi.
- În al doilea rând, legislația franceză prevede măsuri clare și stricte, iar elementul de ineligibilitate era obligatoriu de alăturat restului pedepsei date de judecător. Iar asta nu pentru că așa vrea justiția franceză cu de la sine putere, ci pentru că așa au impus legislatorii francezi, deci parlamentarii Franței, în urmă cu aproape un deceniu. În decembrie 2016 și septembrie 2017, legislația privind transparența a fost consolidată puternic pentru a pedepsi cât mai aspru și exemplar abaterile în materie de folosire a banului public. De altfel, pentru a evita situațiile în care un judecător ar fi prea ezitant sau expus intimidării în a aplica și componenta de ineligibilitate, legiuitorii au impus ei înșiși obligativitatea ca magistratul să însoțească pedeapsa și cu această componentă. Unii poate nu știu, alții poate au uitat, iar alții poate doar se prefac că nu au știut ori că au uitat – realitatea este că înăsprirea legislației în baza căreia a fost, luni, condamnată Marine Le Pen a fost stimulată de o serie de scandaluri publice și politice din anii precedenți, cea mai răsunătoare fiind afacerea Cahuzac, botezată astfel după numele unui fost ministru pentru buget, promițător personaj, dar care a șocat prin fraudele fiscale comise. La acea vreme, așadar, s-a produs o aliniere sănătoasă între opinia publică și scena politică, iar asta a dus la un exercițiu de voință pe direcția întăririi măsurilor de prevenție și pedepsire a celor ce abuzează de fondurile publice.
- În al treilea rând, tocmai Marine Le Pen s-a numărat printre vocile care ceruseră în trecut legi mai aspre pentru pedepsirea abuzului de ban public. În februarie 2004, Marine Le Pen acuza ceva ce am auzit atâta vreme și noi, în România noastră dragă, înainte de înființarea DNA (mai auzim și acum, de când DNA a lăsat-o mai moale): e plin de corupție, dar nu vedem corupții. E scandalos, spunea Le Pen acum 21 de ani, faptul că atâția și atâția se înfruptă din banii publici și totuși nu pățesc nimic. Francezii, mai zicea Le Pen, sunt sătui de atâtea scandaluri și mai ales de faptul că nu există urmări. Apoi, în 2012, după cum semnala Le Monde relativ recent, aceeași Marine Le Pen a revenit cu abordarea sa incisivă, cerând din nou zero milă față de politicienii care-și bat joc de avutul public: “Arma ineligibilității ar trebui folosită cu mult mai multă rigoare”. E scris negru pe alb în cartea lansată de Marine Le Pen în 2012, Pour que vive la France. Este remarcabil acest citat întrucât componenta de ineligibilitate exista și când se pronunța Le Pen în sensul unei mai mari rigori, doar că era opțională, deci judecătorul o putea adăuga sau nu. Din 2016-2017, a devenit obligatorie și imediată, deci activă și pe parcursul apelului, deci cam în nota pe care Marine Le Pen și-o dorea ea însăși încă din, probabil din 2004, dar sigur din 2012. Intervențiile lui Marine Le Pen – AICI și AICI.
- În al patrulea rând, judecătorii care au condamat-o luni pe Marine Le Pen inclusiv la interdicția de a candida timp de cinci ani nu au făcut decât, pe de o parte, să respecte legea adoptată de parlamentari, iar pe de alta să se încadreze într-o lungă jurisprudență, căci în cei opt ani de aplicare a dispozițiilor legale a rezultat o listă generoasă de aleși francezi sancționați în același fel ca Marine Le Pen.
În fine, e de menționat faptul că luări de poziție ostile față de eventuala aplicare a componentei de ineligibilitate în cazul lui Marine Le Pen existaseră și în rândul unor politicieni francezi, de toate culorile, înaintea anunțării deciziei instanței privitoare la lidera extremei drepte. După cum, reacții în acest sens au apărut și ulterior.
Dar în aceste cazuri e o chestiune de calcule și poziționări politice cinice, interesate, în orice caz, de bucătărie politico-electorală internă (unii se tem de o posibilă moțiune de cenzură din partea FN, care să ducă la o nouă cădere de guvern; alții vânează grațiile electoratului FN; alții se tem că dacă vor băga și ei mâna în fondurile publice, pot păți la fel; alții râvnesc în forul interior la o relaxare a legislației; alții se gândesc la posibile tulburări sociale stimulate de populiști).
Cert este însă că legislația în vigoare, ca și probele administrate în cursul procesului nu i-au lăsat judecătorului marjă de manevră la discreție, ba din contră, l-au constrâns să acționeze fix așa cum a acționat.
Dar lucrurile astea nu se vor regăsi niciodată nici în declarațiile-fluviu care vin de la Moscova, nici în postările lui Orban, Salvini sau Elon Musk. Aceștia toți sunt ipocriți, dar nu sunt sinucigași.
