„Suntem cu adevărat foarte mulțumiți”, a declarat președintele Argentinei, Javier Milei, la un post de radio local, după ce inflația din februarie a scăzut mai mult decât se aștepta – la 13%. Aceasta este, însă, cifra lunară, scrie The Economist.
În ultimul an, aceasta a însumat 276% – cea mai mare din lume. Inflația de doar 8% pe an a zguduit politica în țările mai bogate. Faptul că Milei, cu o oarecare justificare, a considerat potrivit să sărbătorească o inflație lunară de 13% arată ce dezastru economic total a moștenit și cât de mult mai are de făcut pentru a-l repara.
Milei, un outsider irascibil și autointitulat „anarho-capitalist”, și-a făcut campanie electorală fluturând o drujbă și promițând reducerea cheltuielilor. La 10 decembrie, el a preluat conducerea unui stat umflat, cu deficite bugetare uriașe finanțate prin tipărirea de bani. Inflația era galopantă, iar valoarea pesoului era la pământ. Guvernul datora 263 de miliarde de dolari creditorilor străini, inclusiv 43 de miliarde de dolari către FMI, dar nu avea niciun dolar.
La fel ca multe alte guverne argentiniene, cel precedent a cheltuit mult peste mijloacele sale încercând să cumpere popularitate, inventând în același timp soluții macroeconomice temporare din ce în ce mai absurde (cum ar fi controlul intensiv al prețurilor) pentru împiedica economia să se clatine.
Milei încearcă să conducă țara pe o cale periculos de îngustă, eliminând pe parcurs acele soluții dubioase. Problema sa politică de bază este faptul că atacul strident la adresa establishment-ului și a politicienilor obișnuiți, un grup pe care îl numește „casta”, este un pilon al popularității sale. Cu toate acestea, el are nevoie de un anumit sprijin din partea acestora pentru a promulga o reformă profundă, deoarece membrii acestui grup domină Congresul. Dar dacă face prea multe înțelegeri cu ei, își riscă statutul de outsider și, prin urmare, o anumită susținere populară – singurul său atu politic real.
După 100 de zile, se poate lăuda cu un succes economic real. Popularitatea sa rezistă, chiar dacă nu are susținere în Congres. Dacă reușește să mențină sprijinul publicului până la alegerile intermediare de la sfârșitul anului viitor, ar putea să-și sporească dramatic influența și, prin urmare, capacitatea de a reface economia Argentinei. Dar argentinienii suferă deja profund și l-ar putea abandona mult mai devreme. Aceasta ar fi o lovitură pentru reformatorii radicali din întreaga lume.
Să începem cu succesele sale economice. Pentru a arăta că nu va mai fi nevoie de tipărire de bani, Milei este obsedat de obținerea unui excedent bugetar, ceea ce înseamnă că guvernul impozitează mai mult decât cheltuiește. El spune că va obține în acest an un excedent (înainte de plata dobânzilor) de 2% din PIB, o schimbare uriașă față de deficitul de 3% înregistrat anul trecut. Atât în ianuarie, cât și în februarie, guvernul a obținut excedente lunare, primul în peste un deceniu. A făcut acest lucru în parte prin utilizarea drujbei lui Milei: reducerea subvențiilor pentru energie și transport, a transferurilor către provincii și a cheltuielilor de capital.
De asemenea, s-a bazat și pe un alt instrument: la licuadora, blenderul. Creșterea cheltuielilor cu mai puțin decât inflația reprezintă o reducere în termeni reali, cunoscută în Argentina sub numele de licuación. Cheltuielile pentru pensiile contributive, cel mai important articol bugetar, au scăzut cu aproape 40% în termeni reali față de primele două luni ale anului trecut.
Guvernul a făcut alte două mișcări importante. În decembrie, a devalorizat pesoul cu peste 50% pentru a închide parțial prăpastia dintre cursul de schimb oficial și cel de pe piața neagră. Totuși, acest lucru a dus la creșterea inflației. La fel au făcut și reducerile dobânzilor din decembrie. În mod normal, băncile centrale cresc ratele pentru a combate inflația. Raționamentul băncii a fost că reducerea ratelor ar reduce plățile de dobândă pentru propriile obligațiuni, micșorând astfel cantitatea de bani în circulație. Inițial, inflația a urcat la o rată lunară de 26% în decembrie. Acest lucru i-a afectat pe argentinieni, dar a supraîncărcat blenderul lui Milei.
Guvernul spune că rezultatele obținute justifică alegerile sale dure. Pe lângă excedentele fiscale lunare și inflația care tinde acum să scadă, diferența dintre cursul de schimb oficial și cel de pe piața neagră este de numai 20%. Rezervele valutare au crescut cu peste 7 miliarde de dolari. De asemenea, guvernul a reușit să prelungească cu succes scadența unor datorii în peso, reducând presiunea asupra trezoreriei. FMI este mulțumit; piețele încep să creadă. Indicele de risc de țară al Argentinei, o măsură a pericolului de incapacitate de plată, a avut o tendință liniștitoare de scădere. În ceea ce privește economia, trebuie să îi dai opt sau nouă din zece, spune entuziasmat Andrés Borenstein de la Econviews, o firmă de consultanță din Buenos Aires.
Mijloacele contează
Costurile, însă, sunt brutale. Loviți de inflație, se estimează că 50% dintre argentinieni se află în sărăcie, în creștere față de 38% în septembrie anul trecut. În termeni reali, salariile au fost date înapoi cu 20 de ani, calculează Invecq, o altă companie de consultanță. Achizițiile de medicamente eliberate pe bază de rețetă au scăzut cu 7%. Vânzările totale ale farmaciilor au scăzut cu 46%. Volumul vânzărilor la firmele mici și mijlocii a scăzut cu aproape 30% în ianuarie, de la an la an. Economia se va contracta cu 4% în acest an, estimează banca Barclays.
Astfel de greutăți pot deveni periculoase pentru președinți, la propriu. În 2001, unul dintre ei a fugit din Casa Rosada, palatul prezidențial, cu un elicopter, de teama protestatarilor violenți. Cu toate acestea, ratingurile de aprobare ale lui Milei rămân remarcabil de ridicate, în jur de 50%, în ciuda suferințelor economice. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că a reușit să dea vina pe castă pentru încurcătura în care a ajuns Argentina.
Cu toate acestea, primele 100 de zile ale lui Milei sunt marcate de probleme serioase. Dincolo de durere, planul economic este plin de incertitudini. Unul dintre riscuri este cursul de schimb. Încercând să încetinească inflația, guvernul devalorizează pesoul cu 2% în fiecare lună. Cu toate acestea, în condițiile în care inflația lunară este mult mai mare de 2%, acest lucru este probabil mai puțin decât este necesar. Din păcate, o creștere mai rapidă sau o devalorizare bruscă ar declanșa și mai multă inflație.
În mod inevitabil, Argentina va trebui să treacă în curând la un nou regim monetar și valutar. Întrebarea este când și la ce regim. Planul lui Milei este de a elimina controalele de capital și de a unifica ratele de schimb. Dar va introduce guvernul un program monetar ortodox pentru peso sau va încerca să dolarizeze economia? Promisiunea din campania electorală a lui Milei de a dolariza a devenit vagă de când a preluat mandatul.
În prezent, guvernul vorbește mai mult despre „concurența valutară” (permițând tranzacții fie în dolari, fie în peso). Cu toate acestea, atunci când este întrebat dacă dolarizarea este exclusă din discuție, Pablo Quirno, secretarul de stat pentru finanțe, spune că dolarizarea este „o modalitate de a îngropa practic mașina de tipărire [a banilor]”. Este „mai degrabă o discuție morală. Incertitudinea provoacă deja neliniște în rândul investitorilor. De asemenea, guvernul a lăsat să se înțeleagă că va încerca să obțină un nou program FMI, poate în valoare de 15 miliarde de dolari, dar și acest lucru ar putea fi dificil în lipsa unor planuri mai clare.
O altă problemă este că reducerea inflației prin forțarea unei recesiuni va fi dureroasă. „Nu este atractiv să investești într-o țară în care recesiunea este un ingredient-cheie al politicii sale monetare”, spune Eduardo Levy Yeyati de la Universitatea Torcuato Di Tella din Buenos Aires. Mai mult, adaugă el, atunci când creșterea va reveni, inflația ar putea accelera.
În cele din urmă, aceste excedente fiscale s-ar putea dovedi greu de susținut. Excedentul din februarie a fost deja mai mic decât cel din ianuarie, iar recesiunea afectează puternic veniturile fiscale. O economie importantă a fost cea a subvențiilor pentru energie, dar o mare parte din acestea au fost doar amânate, nu anulate.
Guvernatorii provinciilor au protestat furibund, inclusiv în tribunale, față de reducerile de transferuri. Deși actuala formulă de pensii ajută guvernul să reducă cheltuielile, pe măsură ce inflația scade, aceasta va avea în cele din urmă efectul opus.
Politicile au fost cele mai dificile. Milei este încă popular, dar coaliția sa nu are niciun guvernator și doar 15% din locurile din camera inferioară. Un proiect de lege omnibus gargantuesc, cu 664 de articole, pe care el l-a trimis Congresului la sfârșitul lunii decembrie, a fost desființat. În cele din urmă, el l-a retras, o înfrângere izbitoare.
Lipsa de stabilire a priorităților a făcut, de asemenea, rău. Dereglementarea permiselor de pescuit și închiderea institutului național de teatru sunt irelevante pe lângă reforma pensiilor. Cu toate acestea, astea și multe altele au fost grupate împreună, încetinind proiectul de lege și oferind nenumărate motive pentru a vota împotriva lui.
Un decret prezidențial anterior, de mare amploare, a avut aceeași problemă. Acesta se întindea de la un aspect important, dereglementarea pieței muncii, la unul minor, permițând băncilor să perceapă dobânzi mai mari pentru datoriile la cărțile de credit. La 14 martie, decretul a fost respins de Senat, ceea ce a sporit îngrijorarea că Milei este vulnerabil din punct de vedere politic. (Decretul va rămâne în vigoare dacă nu va fi respins și de camera inferioară). Reformele sale în domeniul muncii și încercările sale de a defrișa sindicatele sunt, de asemenea, blocate în instanțe.
Milei a comis și erori simple. În această lună, opoziția a evidențiat un decret, purtând semnătura lui Milei, care, printre altele, i-a acordat o creștere salarială de 48% – un aspect teribil pentru cel care mânuiește o drujbă fiscală. Acesta a spus că majorarea salarială a fost rezultatul unui decret al unui fost președinte, l-a anulat rapid și l-a concediat pe secretarul său pentru muncă.
În următoarele 100 de zile, politica și economia se vor împleti. Guvernul dorește ca cel puțin un punct procentual de consolidare fiscală să provină din restabilirea impozitului pe venit și din alte reforme fiscale. De asemenea, formula de calcul a pensiilor trebuie actualizată urgent. Toate acestea necesită aprobarea Congresului. De asemenea, Milei are nevoie de succese în Congres pentru a-i asigura pe investitori că are suficienți aliați pentru a evita, sau cel puțin pentru a supraviețui, viitoarelor proteste și haosului politic. El este departe de a fi rezistent la destituire. „Sunt atât de multe bombe care ticăie”, spune Sebastián Mazzuca de la Universitatea Johns Hopkins.
Se pare că este conștient de această problemă. La 1 martie a deschis o fereastră pentru negocieri în jurul unui „Pact de mai”, un set de principii de piață liberă. Ministrul său de interne s-a întâlnit apoi cu puternicii guvernatori de provincie, care influențează Congresul. Mulți dintre ei au ieșit oarecum liniștiți. Un acord ar putea implica restabilirea unor transferuri către provincii și reintroducerea impozitului pe venit (lucru pe care ambele partide îl doresc, dar pe care nimeni nu vrea să îl recunoască) în schimbul delegării unor puteri economice de urgență către președinție, a reformei pensiilor și a dereglementării mineritului și energiei.
Estetica obstinației
Cu toate acestea, nu este clar dacă acest lucru va fi suficient pentru Milei, care încă se laudă că „nu va ceda niciun milimetru” în privința planurilor fiscale și care i-a numit pe senatorii care au votat împotriva decretului său „dușmani ai societății”. Guvernul își va atinge obiectivul fiscal „indiferent de situație”, susține Quirno. Dacă reformele fiscale sunt blocate în Congres, guvernul ar putea continua să rețină transferurile către provincii pentru a compensa diferența, amenință el. Acest lucru ar fi exploziv.
Soarta lui Milei depinde de două necunoscute. Câtă durere economică pot suporta argentinienii înainte de-a se răscula împotriva lui? Și poate el să obțină sprijinul politic necesar pentru a face progrese economice suficient de repede ca să oprească prăbușirea întregii afaceri? Pentru moment, semnele sunt moderat pozitive. Succesul l-ar putea găsi dominând alegerile de la jumătatea anului viitor. Cu toate acestea, dacă cifrele sale din sondaje vor scădea primele, rivalii săi vor ieși la înaintare cu propria drujbă – împotriva planurilor sale. Și apoi vor încerca să-i arunce întreaga președinție în malaxor.
Semănarea discordiei. Cum se implică Rusia în revoltele din Africa, pentru a-și consolida influența
