<< Reacția la înfrângerile Rusiei în Ucraina demonstrează vechea zicală că victoria are o sută de tați, dar înfrângerea este orfană >>, scrie Olga Lautman, într-o analiză CEPA.
<< Progresele ucrainene din ultimele zile au eliberat mii de kilometri pătrați de teritoriu, au eliberat nenumărați cetățeni de sclavie și teroare și le-au adus o nouă speranță președintelui Volodimir Zelenski și poporului său. În Rusia, a provocat mai întâi o tăcere marcată de șoc, „ruptă” uneori de o explicație bâlbâită.
Pe propagandiștii de la Kremlin, veștile i-au fost lăsat în totală derută. Mașina de propagandă, în mod normal, bine unsă, era dezamăgită, în timp ce mass-media de stat s-au grăbit să explice pierderile uriașe și o armată în colaps.
Amploarea dezastrului militar rus a început să iasă la iveală pe 10 septembrie, când au apărut știrile despre eliberarea militară, cu viteza fulgerului, a orașelor și satelor din regiunea Harkov. Posturile de știri deținute de stat, precum RIA Novesti, Tass și Interfax, pur și simplu au repetat mecanic propaganda oficială a guvernului potrivit căreia soldații ruși se „regrupau” în direcția Donețk pentru „a-și atinge obiectivele declarate”. Ministerul rus al Apărării a emis o declarație în care susținea că este necesară „regruparea”.
„În acest scop, trei zile a fost efectuată o operațiune pentru a reduce și a organiza transferul grupului de trupe Izium-Balaklia pe teritoriul Republicii Populare Donețk”, se arăta în comunicat.
Acesta adăuga totodată că: „În trei zile, au fost nimiciți peste 2.000 de luptători ucraineni și străini, precum și peste 100 de vehicule blindate și unități de artilerie”. Până seara, cifra fără temei a ministerului s-a dublat rapid, la 4.000 de morți, chiar dacă ieșeau la suprafață rapoarte verificate despre câștigurile semnificative ale Ucrainei și despre rușii care fugeau în masă.
Până în ziua următoare, era clar că prima linie a Rusiei se prăbușise, iar propagandiștii de pe Telegram dădeau semne de panică, unii dintre așa-numiții „milbloggers” – adesea persoane bine informate, cu legături cu forțele armate, cu mulți urmăritori pe Telegram, și cu un punct de vedere ultranaționalist – chiar sugerând că Putin însuși trebuia să-și asume o parte din vină pentru dezastru. Odată ce vestea s-a răspândit (regimul pare incapabil sau nu dorește să-i controleze pe „milbloggers”), celebrele talk-show-uri zilnice aprinse ale Rusiei au recunoscut și ele vestea, deși cu o lipsă de direcție. Peste tot, propagandişti şi experţi dădeau vina pe serviciile de securitate, pe lipsa unei mobilizări generale, pe militarii şi alţi consilieri ai lui Putin, care sprijiniseră războiul. Unii au recunoscut în mod deschis înfrângerea și consecințele psihologice, în timp ce au apreciat puterea armatei Ucrainei.
Unii experți ruși au susținut chiar nevoia de a reveni la masa de negocieri cu Ucraina. Și nu au fost singurii. După un weekend de umilință și înfrângere, ministrul de externe, Serghei Lavrov, a declarat postului de televiziune Rossiya-1 că: „Rusia nu respinge negocierile cu Ucraina, dar întârzierea lor, în continuare, de către Kiev va complica posibilitatea de a ajunge la un acord cu Moscova”. Aparent, a fost mai mult decât o simplă discuție, pentru că viceprim-ministrul Ucrainei, Olga Stefanișina, a declarat, la France24, că oficialii ruși au contactat Ucraina pentru a negocia, deoarece contraofensiva Ucrainei era în desfășurare”.
Celebrul lider al Ceceniei, instalat de Kremlin, Ramzan Kadîrov, a apelat și el la Telegram pentru a-și exprima indignarea și, într-un mesaj video, a dat vina pe Ministerul Apărării al Rusiei pentru „pierderea regiunii Harkov”. El a adăugat: „Au făcut greșeli și cred că vor trage concluziile necesare”. El a promis că îl va informa pe Putin însuși dacă conducerea militară nu va aduce îmbunătățiri, a vorbit despre 10.000 de kadîroviți aflați pe drum, pentru a întări frontul, și a promis că va merge la Odesa în „viitorul apropiat”. Între timp, discuțiile de pe rețelele sociale au sugerat existența unor conflicte între cecenii lui Kadîrov și trupele ruse în retragere, subliniind folosirea oamenilor lui Kadîrov ca poliție de luptă.
Discuțiile despre război au ajuns chiar și la Duma de Stat a Rusiei, atunci când liderul Partidului Comunist Rus, Ghenadi Ziuganov, a declarat: „Operațiunea militară specială din Ucraina a escaladat într-un război la scară largă”, un fapt notabil deopotrivă pentru că Ziuganov a folosit cuvântul interzis, „război”, cât și pentru că a cerut mobilizare generală. În ciuda acestor solicitări, Putin s-a abținut să facă acest lucru, iar purtătorii de cuvânt au spus că nu este probabil „în acest moment”. O astfel de mișcare ar fi un risc mare pentru Putin, care a luptat timid cu recrutarea obligatorie la scară largă. Ar trebui să recunoască faptul că războiul său eșuează și s-ar confrunta cu riscul ca, forțând rușii să treacă pe linia frontului, demersul să se încheie cu haos și revoltă. Până acum, majoritatea rușilor au susținut războiul cu vorba, dar nu și cu viața.
Evenimentele din această lună au arătat clar că presupusa armată de clasă mondială a Rusiei fusese o iluzie creată de propaganda cu adevărat de clasă mondială a țării.
Semne că se fisurează fațada regimului rus au apărut în iunie, când președintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokaev, s-a folosit de o întâlnire televizată cu Putin, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, pentru a afirma că Donbasul și Crimeea nu erau teritorii rusești, o declarație cu atât mai extraordinară cu cât, în ianuarie, trupele ruse salvaseră de o revoltă populară președinția instabilă a lui Tokaev.
De atunci, pentru Putin, lucrurile s-au tot înrăutățit. În iulie, a participat la o reuniune trilaterală în Iran, unde a cerut drone și a fost lăsat să stea în picioare și să-l aștepte pe președintele Turciei, Erdogan, care a sosit târziu. La scurt timp după, au apărut zvonuri că Rusia a cerut Coreei de Nord să fie trimiși soldați în linia frontului; un raport recent al New York Times a confirmat că Rusia cumpără „milioane de obuze de artilerie și rachete” de la Phenian.
Armata epuizată a Rusiei este, de asemenea, lipsită de bărbați – estimările occidentale sugerează că aproximativ 25.000 au murit și de trei ori mai mulți au fost răniți. Lipsa de personal militar este atât de gravă încât prietenul lui Putin și șef al grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a fost văzut făcând apel personal la criminalii condamnați să se alăture armatei sale private. Chiar și Prigojin spune că rata de supraviețuire este foarte scăzută. „La început au zis că aproximativ 20% se vor întoarce”, spunea ruda unui deținut. Apoi, că „aproape nimeni nu se va întoarce”.
Într-un videoclip recent, Prigojin, înconjurat de prizonieri îmbrăcați în negru, le-a spus recruților: „Mergeți să luptați în Ucraina și sunteți răsplătiți cu libertatea voastră – dacă puteți reveni în viață”. El a continuat: „Nimeni nu se retrage, nimeni nu se predă. Când ți se spune să te predai, ți se va vorbi despre două grenade pe care ar trebui să le ai cu tine… Cei care ajung acolo și spun din prima zi – sunt în locul nepotrivit – considerați dezertori și urmează execuția”.
Presiunea asupra lui Putin a crescut din cauza aventurii sale militare eșuate, a problemelor economice, a izolării față de Occident (se pare că el este furios că nu a fost invitat la înmormântarea reginei Elisabeta, a raportat BBC) și a haosului dintre serviciile de securitate și armată, care dau vina unii pe alții pentru războiul eșuat.
Se adaugă la acestea primele semne de disidență, care au apărut săptămâna trecută, când mai mulți deputați din orașul său natal, Sankt Petersburg, au cerut Dumei de Stat să-l înlăture pe Putin pentru înaltă trădare din cauza războiului din Ucraina. La scurt timp după, deputați de la Moscova au redactat o versiune mai blândă, cerând demisia lui Putin. Până luni, adersaeră zeci de deputați municipali din Moscova și Sankt Petersburg. „Solicităm demisia lui Vladimir Putin din funcția de președinte al Federației Ruse”, se arată în declarația semnată inițial de 19 deputați. Ksenia Torstrem, deputat pentru districtul Semionovski, din Sankt Petersburg, a spus că „au fost primite alte 84 de semnături, acum le vom verifica”. Deși acest lucru singur nu va forța demisia lui Putin, este un semn extrem de neobișnuit.
Pe 15 septembrie, Kommersant a raportat că Duma rusă l-ar putea chema pe ministrul Apărării, Serghei Şoigu, pentru a fi audiat într-o ședință închisă, un pas fără precedent.
Astfel de evenimente sunt „paie în vânt”; este posibil ca regimul lui Putin să poată continua să calce pe oponenți, fără consecințe. Dar este clar că dacă Occidentul va continua să furnizeze Ucrainei toate armele de care are nevoie și să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, presiunea asupra lui Putin nu va face decât să crească, iar „fisurile” din regimul său se vor adânci.
Între timp, guvernele occidentale trebuie să se pregătească pentru o eră post-Putin și să nu repete greșelile făcute după prăbușirea Uniunii Sovietice. Problemele Rusiei sunt mult mai mari decât Putin și se află în inima unui stat care face reverențe în fața oamenilor cu un caracter precum al său. >>
