Cercetător francez: În Europa, nimeni nu-și face iluzii cu privire la rolul Moscovei în criza de la granița Poloniei. E vorba de un nou război rece

Sursa: Kremlin.ru

Pentru cercetătorul Jean-Sylvestre Mongrenier, „Rusia privește cu ochi buni orice poate crește dezordinea” în UE, și în special criza migrației organizată la granița cu Polonia, notează Le Monde.

<< Autoritățile ruse o spun în mod repetat: Moscova nu are „nimic de-a face” cu criza care se desfășoară la granița dintre Belarus și Polonia, unde mii de migranți se înghesuie de câteva zile. Uniunea Europeană (UE) acuză Minskul că organizează aceste mișcări migratoare ca răzbunare pentru sancțiunile occidentale impuse regimului lui Alexander Lukașenko încă din 2020 și pentru mult contestatele alegeri prezidențiale. UE a decis luni, 15 noiembrie, noi măsuri de represalii.

În spatele liderului din Belarus atârnă umbra puternicului său aliat, Rusia, pe care Polonia a acuzat-o că este „creierul” actualului conflict. Dacă ceilalți membri ai UE nu au desemnat Moscova drept responsabilă, mai mulți dintre ei, printre care și Franța, i-au cerut acesteia să „mobilizeze legăturile sale strânse cu Belarus” pentru a pune capăt la ceea ce Bruxelles denunță ca fiind o „instrumentalizare” a fluxurilor migratorii. Rusia i-a oferit sprijinul aliatului său, afirmând că „a arunca toată responsabilitatea asupra lui Lukașenko, pe partea belarusă, [este] complet greșit”.

Pentru Jean-Sylvestre Mongrenier, cercetător la Institut français de Géopolitique (Paris-VIII Vincennes-Saint-Denis) și autor al lucrării Monde vu de Moscou, géopolitique de la Russie et de l’Eurasie postsoviétique (PUF, 2020), Rusia caută, în această criză, să se „prezinte drept „șeful” zonei”, în timp ce „lucrează pe liniile de falie din Europa”.

Varșovia a acuzat Moscova că este „creierul” crizei în desfășurare la granița polono-belarusă. Pe ce se bazează această acuzație? Avem elemente care să permită susținerea ei?

Nu avem nicio dovadă scrisă sau acces la conversațiile dintre Vladimir Putin și Alexander Lukașenko, dar nimeni din Europa nu se face iluzii cu privire la rolul Rusiei în această criză. Doar cei care vor să se lase păcăliți sunt păcăliți.

În ultimele luni, Rusia și-a întărit controlul asupra fostei republici sovietice, iar Alexander Lukașenko, care nu reprezintă mare lucru fără sprijinul lui Vladimir Putin, nu are decât o marjă limitată de acțiune. Transportul aerian către Belarus al potențialilor emigranți în Europa nu a putut scăpa de Moscova. Cel puțin, Vladimir Putin îi permite liderului belarus să facă acest lucru pentru a pune presiune asupra Poloniei și, mai larg, asupra Europei.

Rusia și-a arătat sprijinul pentru aliatul său, a desfășurat exerciții militare cu Minsk, dar, în același timp, a îndepărtat amenințarea lui Lukașenko de a opri livrările rusești de gaz aflat în tranzit prin Belarus, către UE. Ce rol intenționează să joace Rusia în această criză?

Aceste exerciții militare iau forma unui avertisment adresat Poloniei, precum și aliaților și partenerilor săi, prin zborul bombardierelor nucleare și manevrele din partea de vest a Belarusului. Nu este o simplă rutină militară al cărei orar, cu mai mare noroc, să coincidă cu această criză diplomatică și de frontieră. Această criză este o formă de conflict în care fluxurile migratorii devin „arsenal”, sunt transformate în arme pentru a exercita presiuni asupra granițelor Poloniei.

Înlăturând amenințarea lui Lukașenko privind livrările de gaze, Moscova le-a reamintit pur și simplu tuturor cine decide în această chestiune. În ultimele două decenii, istoria diplomatică a exporturilor rusești de petrol și gaze către fosta zonă sovietică și către Europa arată că această amenințare a fost implementată de mai multe ori înainte. Nu strică, niciodată pentru Vladimir Putin, să sublinieze că are o armă adevărată aici, pentru că gazul rusesc constituie o bună parte din aprovizionarea europeană, iar faptul că Lukașenko flutură această amenințare este un mod de a ne aminti acest lucru. Însă Kremlinul este cel ce joacă rolul celui ce judecă oportunitata, cu siguranță nu-l va lăsa pe Lukașenko să decidă dacă să taie tăie sau nu ruta gazelor către Uniunea Europeană!

În această criză, Rusia încearcă, înainte de toate, să se pozeze drept „șeful” zonei și interlocutorul obligatoriu pentru occidentali. În același timp, provocarea pentru Moscova este să „lucreze” pe liniile de falie din Europa. Cunoaștem tensiunile recente dintre Polonia și Bruxelles [cu privire la dreptul european], această criză este o oportunitate de a vedea dacă dificultățile ar putea crește.

Scopul final ar fi acela de a produce dislocarea Uniunii Europene și a NATO. O nouă criză a migrației, diviziunile între statele membre și în cadrul opiniei publice cu privire la modul de a face față acestei crize ar putea merge în această direcție. Trebuie să ne amintim de șocul imaginilor asupra opiniei publice din timpul crizei migrației din 2015 și a ascensiunii AfD, care a urmat, în Germania. Fără această criză, ar fi câștigat adepții Brexit, în anul următor? Cu toate acestea, guvernele europene par să fi învățat lecțiile istoriei recente: sprijină Polonia în a apăra granițele de est ale Europei.

Amenință această criză unele dintre interesele Rusiei sau, dimpotrivă, o poate face să beneficieze de consecințele ei?

Moscova salută orice poate spori tulburarea. Este important de înțeles că „Rusia-Eurasia” a lui Vladimir Putin este prezentată ca un „stat perturbator”, o putere revizionistă. Este una dintre puterile care nu sunt mulțumite de ordinea internațională așa cum este ea, ca atare nu urmărește să îmbunătățească raportul comercial cu Occidentul, ci să inverseze echilibrul.

Există, la Vladimir Putin și la conducerea rusă, voința de a recâștiga ceea ce s-a pierdut, ca teritoriu, putere și influență, odată cu dislocarea blocului sovietic. Pentru a face acest lucru, să nu ne îndoim că oamenii de la Kremlin sunt gata să meargă departe. Ne-au mai arătat-o ​​înainte, în Georgia, în 2009, apoi în Ucraina, odată cu anexarea Crimeei în 2014, chiar dacă înainte de a se trece la acțiune multora li se păruse de neconceput.

În criza actuală, cu excepția cazului în care Germania este pregătită să pună în discuție implementarea operațională a conductei Nord Stream 2, este greu de văzut ce interese ruse ar fi serios amenințate. Totuși, dacă Frontul de Vest se dovedește a fi puternic în Polonia, Rusia nu va obține niciun avantaj deosebit în această criză. Cu o rezervă: Belarus, transformat de comportamentul său într-un „stat paria”, pentru Uniunea Europeană, nu va scăpa de o mai mare dominare exercitată de Rusia.

Mișcări „semnificative și neobișnuite” de trupe rusești, potrivit NATO, au fost observate la granița cu Ucraina, în ultimele zile. Ar trebui să fie legat de ceea ce se întâmplă între Belarus și Polonia?

Da, desigur, face parte din aceeași schemă. Obiectivul general este redobândirea controlului, direct sau indirect, asupra fostelor republici sovietice, considerate a fi „non-state”. Nu este ceva nou: tema a fost pusă la punct de când Duma a formulat „doctrina străinătății apropiate”, în 1992. Iar anexarea manu militari a Crimeei de către Rusia, în martie 2014, a fost pentru Vladimir Putin ocazia de a-și exprima doctrina privind „Lumea rusă” și dreptul de control al Rusiei asupra țărilor care au minorități de limbă rusă.

Această viziune asupra lumii, proiectul geopolitic pe care îl supra-determina și marea strategie care conduce proiectul respectiv se traduc în mod necesar în amenințări, tensiuni și crize la granițele de est ale Europei, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. O dată Polonia, altă dată Țările Baltice; iar Ucraina se află sub presiune constantă. Acesta din urmă se află în fruntea așa-ziselor războaie „hibride”, a acestor războaie „mici”, a acestor războaie „neregulate” în care Rusia acționează mereu sub pragul declanșării unui conflict deschis. Expresia este de fapt prea reductivă: este un nou război rece despre care vorbim. >>

CEPA, despre criza de la frontiera Poloniei: Pasivitatea îngâmfată a Occidentului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here