Piesele geopolitice tocmai au fost schimbate. Lungul război din umbră dintre Iran și Israel, caracterizat prin operațiuni negate, sabotaje și spaime, a ieșit la iveală într-un baraj de cinci ore de drone și rachete de la Teheran la Ierusalim, cu ură, scrie într-un editorial din The Times jurnalistul și scriitorul Roger Boyes.
<< Așa-numita axă de rezistență a Iranului nu mai poate fi privită ca o bandă de miliții prin procură, ci face parte dintr-o forță proactivă, convocată de sălbăticia din 7 octombrie și dedicată sfărâmării legăturilor dintre Israel și Statele Unite, principalul său furnizor de securitate.
Doborârea de către Israel a forței de atac aerian a Iranului pare a fi, la prima vedere, un succes, poate chiar un semn de disperare la Teheran. Iranul era mândru de abilitatea sa de a păcăli chiar și apărările aeriene sofisticate, însă nu s-a raportat aproape nicio victimă. Doar zece din cele aproximativ 120 de rachete balistice au pătruns în spațiul aerian israelian. Un semn că Israelul nu are de ce să se teamă?
Să nu ne ambalăm. De fapt, riposta de sâmbătă seara a arătat că Israelul are doar o autosuficiență limitată în materie de securitate. A depins de serviciile de informații americane pentru sincronizarea asaltului, pentru localizarea multor poziții de tragere și de asistența americană, britanică și franceză pentru a ajuta la doborârea munițiilor care se apropiau.
Michael Kurilla, șeful Comandamentului Central al SUA în Orientul Mijlociu, a mers în Israel în avans pentru a coordona răspunsul la atacul anticipat. Iranul nu s-a lăsat intimidat de avertismentele președintelui Biden („Nu…”) și nici nu a părut să se teamă de confruntarea cu forțele armate ale Israelului. Nota de plată pentru echipamentul iranian a fost probabil de ordinul milioanelor de dolari – pentru apărarea Israelului de peste 1 miliard de dolari. Teheranul avea capacitatea de a trimite mai mult decât valul dezlănțuit, dar până acum a ales să nu o facă.
Administrația Biden promisese o garanție de securitate „de fier” pentru Israel, indiciul fiind în formulare – israelienii nu mai sunt la fel de încrezători ca odinioară în puterea sistemului lor de apărare antiaeriană Iron Dome de a-i proteja de roiuri de rachete cu rază scurtă de acțiune. De la 7 octombrie a existat o nevoie de reasigurare. Rezultatul: o rețea mai largă de aliați stă de pază. Printre aceștia se numără Iordania și alte state arabe.
Acesta ar putea fi începutul unei noi alinieri geopolitice. De o parte a baricadei, se află CRINC – China, Rusia, Iran și Coreea de Nord – care își văd statutul îmbunătățit pe măsură ce SUA se dezangajează din Orientul Mijlociu și dincolo de acesta.
Iranul furnizează drone și rachete de croazieră Rusiei pentru a fi folosite în Ucraina, în timp ce Coreea de Nord furnizează muniție. Țările se ajută reciproc pentru a se eschiva de la sancțiunile occidentale.
China investește în porturile și telecomunicațiile israeliene, dar votează împotriva Israelului în cadrul ONU și refuză să califice Hamas drept grupare teroristă. CRINC folosesc antipatia față de Israel ca o modalitate de a obține sprijinul Sudului Global în forurile internaționale. Izolarea diplomatică a Israelului a devenit parte a unui ritual de inițiere pentru acest club condus de autocrați.
Printre aliații și binefăcătorii Israelului se numără vest-europenii – deși unii, precum Spania, sunt susținători vocali ai statutului diplomatic de stat pentru palestinieni până în iulie, iar mulți alții încep să ceară embargouri asupra armelor pentru această țară. Semnatarii acordurilor Avraam – Bahrain, Maroc, Sudan, Emiratele Arabe Unite – care mențin relații diplomatice cu Israelul, precum și Iordania și Egiptul, care au deja aceste legături, sunt legate de Israel prin antipatia lor reciprocă față de Frăția Musulmană și vărul său Hamas.
Apărarea Israelului de către Iordania, în ciuda faptului că are o populație palestiniană numeroasă și deseori agitată, arată că, cu un impuls adecvat din partea SUA, statele care se grupează în jurul acordurilor Avraam ar putea forma un lobby modernizator în lumea arabă, care nu depinde de strigarea de sloganuri de ură la adresa Israelului. Arabia Saudită, care dorește să își atenueze rivalitatea cu Iranul, ar putea fi pregătită să dezvolte legături cu Israelul, dar stă pe baricade până când se va găsi o soluție în Gaza.
Când războiul se va încheia, iar prada va fi alocată pentru reconstrucția economică și politică din Gaza, zarurile vor fi aruncate din nou. Până atunci, este posibil ca jucătorii să fi uitat cum o administrație Biden lipsită de pricepere a eliberat odată 16 miliarde de dolari în fonduri înghețate către Teheran – inclusiv 6 miliarde de dolari pentru a plăti eliberarea a cinci ostatici.
Acest lucru s-a întâmplat cu câteva săptămâni înainte de 7 octombrie și este posibil să fi încurajat Hamas să ia cât mai mulți prizonieri posibil. Toată lumea va trebui să învețe lecțiile războiului actual, să revizuiască erorile de judecată, în special în ceea ce privește presupusa disponibilitate a Iranului de a renunța la programul său nuclear. Este timpul pentru o regândire: teama de un Iran ostil din punct de vedere militant este una reală, dar nu poate fi tratată ca principiu central de organizare pentru o întreagă regiune. >>
