China anunță vaccinarea completă a un miliard de cetățeni

Guvernul chinez a anunţat, joi, că a vaccinat complet împotriva covid-19 peste un miliard de locuitori, reprezentând peste 70% din populaţia ţării, relatează AFP, preluat de News.ro.

Cea mai populată ţară din lume – 1,4 miliarde de locuitori -, în care a apărut noul coronavirus la sfârşitul lui 2019, a distribuit în total 2,16 miliarde de doze de vaccin anticovid până la 15 septembrie, a anunţat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Mi Feng.

Prima ţară afectată de pandemia covid-19 a fost totdată prima ţară care a ieşit din pandemie, în primăvara lui 2020, după ce a adoptat măsuri radicale, şi anume o depistare generalizată şi închiderea aproape completă a frontierelor.

Însă există în continuare intensificări sporadice ale epidemiei, la fel ca în ultimele zile, în provincia Fujian (est), unde se înregistrează aproximativ 50 de cazuri zilnic.

Numărul oficial al morţilor din cauza covid-19 a ră-mas însă neschimbat, la  4.636.

China a început, încă de la sfârşitul anului trecut, să-şi vaccineze populaţia, în principal cu două vaccinuri, administrate în două doze, ale laboratoarelor Sinovac şi Sinopharm.

Nivelul eficienţei acestor vaccinuri ridică întrebări, mai ales cu privire la mai rezistente, ca varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2.

Beijingul nu a autorizat, până în prezent, o comercializare a vaccinurilor anticovid străine pe teritoriul chinez.

DOCUMENT | Schimbări importante în localitățile în care incidenţa COVID va fi între 3 şi 6 cazuri la mie. Unde intră doar persoane vaccinate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here