China inaugurează un aeroport SF înaintea celebrării a 70 de ani de regim comunist

Preşedintele chinez Xi Jinping a inaugurat miercuri noul aeroport din Beijing, o construcţie ultramodernă în formă de stea de mare, cu câteva zile înaintea de celebrarea a 70 de ani de regim comunist, relatează Agerpres, care citează AFP.

Aeroportul Internaţional Daxing, situat la 46 de kilometri de centrul capitalei, urmează să funcţioneze la capacitate maximă în 2025, cu 72 de milioane de pasageri pe an, ceea ce ar însemna un record mondial pentru un terminal unic, conform celor care l-au conceput.

Chiar înainte de sărbătoarea naţională de la 1 octombrie, inaugurarea unui aeroport futurist se înscrie în linia dreaptă a „visului chinez” pe care Xi Jinping îl oferă compatrioţilor săi, comentează AFP.

Noua infrastructură ar urma să reducă presiunea de pe actualul Aeroport Internaţional Beijing, ale cărui trei terminale sunt situate la nord-est de metropola de 21 de milioane de locuitori, precizează Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here