Există cel puțin cinci lecții pe care Europa și Statele Unite ar trebui să le tragă din decizia fără precedent a Rusiei de a lansa drone asupra Poloniei, ca parte a unui alt val masiv împotriva Ucrainei. Toate cer fie un răspuns imediat, fie o recalculare, notează Bloomberg.
Prima și cea mai importantă. Nimeni nu ar mai trebui să respingă în viitor ca ridicolă ideea că Rusia — care se chinuie atât de mult în Ucraina — ar ataca vreodată un membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Tocmai a făcut-o, indiferent de afirmațiile Ministerului rus al Apărării de miercuri că nu ar fi intenționat să lovească ținte din Polonia. Nouăsprezece drone au intrat în spațiul aerian polonez, potrivit ministrului de externe Radek Sikorski, destule pentru a arăta clar că a fost o acțiune deliberată și pentru ca Polonia să invoce Articolul 4 al NATO, chemând aliații la consultări atunci când un membru este sub amenințare.
Potrivit lui Fabian Hinz, de la International Institute for Strategic Studies din Londra, analiza dronelor doborâte până acum arată că acestea erau de tip Gerberas, un model ieftin cu aripă fixă, proiectat pentru armata rusă în China. Acestea au roluri multiple, inclusiv ca drone de atac și momeală pentru a copleși apărarea Ucrainei.
Ceea ce contează mai mult decât configurația UAV-urilor desfășurate este faptul că Vladimir Putin a fost extrem de clar încă de la începutul războiului: el consideră extinderea alianței occidentale pentru a include țările fostului bloc sovietic drept una dintre „cauzele de bază” ale deciziei de a invada un stat vecin. Atâta timp cât NATO nu cedează, el va continua să preseze, nu pentru că se teme de o invazie din Vest, ci pentru că alianța limitează sfera de influență pe care este hotărât să o reconstruiască pentru Moscova.
A doua. Atacul de peste noapte subliniază faptul evident că Ucraina este prima și cea mai bună linie de apărare a Europei împotriva unei Rusii revanșarde și revizioniste.
Să ne imaginăm, pentru o clipă, că lui Putin i se permite în cele din urmă să-și atingă obiectivele în Ucraina, ocupând — sau primind cadou — toate teritoriile de la Odesa, în sud, până la Sumî, în nord-est, forțând totodată o schimbare de regim la Kiev care să aducă la putere un guvern pro-Moscova în restul țării de dincolo de Nipru. Cazul Belarusului arată clar că Putin nu are nevoie să ocupe o țară pentru a-și plasa acolo rachetele, trupele și apărarea aerienă și nici pentru a-i dicta politicile față de vecinii considerați necooperanți. Incursiunile cu drone, lansate de la o distanță mult mai mică — și deci lăsând mai puțin timp pentru ca apăprarea NATO să reacționeze — ar fi doar unul dintre multele instrumente disponibile pentru eforturile sale de destabilizare.
A treia. După cum a remarcat Phillips O’Brien, specialist în puterea aeriană și profesor de studii strategice la Universitatea St. Andrews, Scoția, într-o postare pe Substack miercuri, dependența NATO de o gamă de aeronave și rachete costisitoare pentru a doborî doar o parte dintre dronele rusești care au intrat în spațiul aerian polonez arată cât de nepregătită rămâne apărarea alianței după patru ani de război la graniță. „Dumnezeu să-i aibă-n pază dacă se confruntă cu 600 de UAV-uri și rachete într-o singură noapte”, a scris el, „așa cum este cazul de rutină pentru Ucraina”.
Acum întrebați-vă dacă — după ce a reconfigurat economia Rusiei pentru război și a descoperit limitele voinței și capacității Europei de a rezista — Putin, care a fost dispus să invadeze o țară de mărimea Franței cu o forță mult mai mică decât cea desfășurată acum în Ucraina, ar rata ocazia să folosească aceste instrumente.
A patra. Acest război a arătat că Putin nu are nevoie să invadeze o țară pentru a o ataca. O poate face prin atacuri cibernetice și sabotaj, sau cu rachete și drone lansate în cantități care ar fi părut de neconceput acum câțiva ani. Rusia nu trebuie să fie vecină cu o țară pentru a o viza, chiar dacă asta îi mărește mult opțiunile. De fapt, Rusia nu trebuie să invadeze pentru a testa NATO și soliditatea clauzei de apărare colectivă din Articolul 5 care îi dă substanță. Testarea a început deja cu ceea ce O’Brien a numit „atacul cu roți ajutătoare” al Moscovei asupra Poloniei.
Modul în care reacționează acum America — fie cu un angajament absolut și clar exprimat pentru apărarea Poloniei, fie cu ceva mai puțin — va fi esențial. Va decide dacă Putin dă înapoi — după ce și-a primit răspunsul — sau dacă sondează mai departe pentru a găsi mai multe slăbiciuni care să expună și astfel să distrugă o alianță care s-ar dovedi un tigru de hârtie, schimbând calculele geopolitice din Europa. Fără un angajament real de securitate din partea SUA, Putin ar fi pe cale să reușească acolo unde predecesorii săi de la Kremlin, începând cu Iosif Stalin, au eșuat: decuplarea Washingtonului de Europa și transformarea Rusiei în puterea militară dominantă pe continentul european.
În fine, a cincea. Atacul nocturn al Rusiei cu drone asupra unuia dintre cele mai bine înarmate state membre NATO arată efectul coroziv al incapacității militare a Europei și al lipsei de voință politică a SUA. Combinația a permis Rusiei să preia inițiativa în Ucraina anul acesta.
Ar fi trebuit ca președintele american Donald Trump și ceilalți aliați ai Kievului din Europa și Asia să intensifice presiunea economică și militară asupra Rusiei, constrângând Kremlinul la negocieri care să producă un sfârșit sustenabil al războiului. În schimb, Putin, sigur pe alianțele sale cu China, Iran și Coreea de Nord, este cel care sporește presiunea asupra Ucrainei și a susținătorilor săi. Speranța lui este ca aliații Kievului fie să abandoneze Ucraina, fie să o convingă să capituleze în fața obiectivelor de război ale lui Putin și a noului echilibru de putere din Europa care ar rezulta.
Aceasta a fost doar o lovitură de avertisment. Niciunul dintre aceste scenarii extreme nu este inevitabil, datorită a doi factori. Kievul dispune de o forță armată — iar în acest moment, și de o capacitate de producție de drone și alte arme critice — pe care nicio țară europeană din Occident nu o poate egala pe termen scurt sau mediu. Iar Europa — atunci când este sprijinită de SUA — are încă resurse mai mult decât suficiente pentru a ajuta această forță să-l oprească pe Putin în Ucraina. Mingea (sau, mai bine zis, drona) se află acum în terenul NATO.
