Cine îl va înlocui pe Jeremy Corbyn? Lista scurtă a marilor favoriți

Sursa: Facebook

După înfrângerea sa electorală istorică, Partidul Laburist britanic se pune în poziţie de luptă pentru a-l desemna pe succesorul liderului său Jeremy Corbyn, foarte de stânga, care va trebui să conducă opoziția lui Boris Johnson în Marea Britanie post-Brexit, scrie La libre Belgique.

  • Vă prezentăm articolul integral:

Partidul Laburist este adâncit într-o introspecție deplină pentru a determina motivele pentru cel mai rău rezultat obţinut de la alegerile legislative din 1935 și pentru a încerca să se relanseze cu un nou lider – și, eventual, cu o nouă linie între radicalismul revendicat în ultimii ani și liberalismul asumat în anii Tony Blair.

Organul executiv al partidului s-a reunit luni pentru a se pune de acord cu privire la calendar și la principalele modalități de alegere a liderului, eveniment prevăzut pentru următoarele luni după plecarea programată a lui Jeremy Corbyn, în funcție din 2015. Oficial, cinci deputați sunt deja declaraţi candidați.

Keir Starmer, 57 de ani, responsabil de trei ani de Brexit în opoziție și unul dintre favoriții aflaţi în cursă, este cel mai recent. Astfel, el s-a alăturat unui alt funcționar ales, Clive Lewis, în vârstă de 48 de ani și altor trei deputarţi care aspiră să preia conducerea unui partid care nu a fost condus niciodată de către o femeie: Jess Phillips, 38 de ani, multă vreme în sectorul social, Lisa Nandy, 40 de ani, responsabilă pentru energie în partid, și eurofila Emily Thornberry, 59 de ani, care se ocupă de Afaceri Externe pentru opoziție.

Cealaltă mare favorită, Rebecca Long-Bailey, în vârstă de 40 de ani, nu a intrat încă oficial în cursă, dar presa se așteaptă în unanimitate la o candidatură din partea celei care este considerată moștenitoarea naturală a lui Jeremy Corbyn.

De la înfrângerea amară din 12 decembrie, continuă criticile la adresa lui Jeremy Corbyn, în vârstă de 70 de ani, căruia i se reproşează promisiunile prea radicale, indecizia cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană sau incapacitatea de a lupta împotriva antisemitismului din rândurile partidului.

Liderul partidului este ales de toți cei aproximativ 500.000 de membri, dintre care mulți au sosit recent. Conducerea partidului trebuie să definească termenii de aderare la colegiul electoral, care ar putea influența echilibrul de putere. De asemenea, ea trebuie să stabilească condițiile de eligibilitate a candidaților, în special în ceea ce privește sponsorizările necesare pentru a se prezenta.

De la venirea la putere a lui Jeremy Corbyn, sistemul în vigoare acordă din nou un loc important sindicatelor în acest proces. După stabilirea programului electoral, campania ar trebui să înceapă oficial. Noul lider este de așteptat să preia funcția în luna martie, estimează presa britanică.

Sursa: RADOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here