Ciolacu, despre politicieni: Ciucă, un om respectabil / George Simion, un aventurier / Drulă ar fi putut mai mult / Pe Maia Sandu o admir

Sursa: Facebook

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a fost solicitat să descrie ce sentimente îi provoacă personajele politice proeminente ale vremii. Despre Nicolae Ciucă, el a afirmat că este ”un om respectabil”, pe George Simion l-a catalogat drept ”un aventurier”, iar despre Maia Sandu a spus că o admiră, relatează News.ro.

Pe Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu l-a descris, luni seară, la Antena 3, drept ”un om de cuvânt, un om respectabil, un român”.
Despre liderul AUR, George Simion, Ciolacu crede că ”nu e un om în care poţi să îţi pui baza, e un aventurier”.
Despre preşedintele USR, Cătălin Drulă, Ciolacu a afirmat că ”ar fi putut mult mai mult”, iar pe Diana Şoşoacă nu a catalogat-o, spunând în schimb că este ”o evidenţă foarte clară relaţia doamnei Şoşoacă cu Federaţia Rusă”.
”Nu pot să am un dialog. Ştim cu toţii cât rău a făcut Rusia poporului român şi României”, a adăugat el.
Pe Kelemen Hunor, preşedintele PSD l-a catalogat drept ”un on de cuvânt şi un bun politician”.
”Avem o relaţie instituţională corectă”, a spus Ciolacu despre Klaus Iohannis.
Despre Mircea Geoană, el a susţinut că, în calitate de politician, ”trebuie să înveţi din trecut ca să ştii mai bine cum îţi creezi viitorul”.
”O femeie războinică, cu provocări multiple” şi ”o femeie încercată”, a afirmat şeful Guvernului de la Bucureşti despre preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, admiţând că, deşi are opinii diferite faţă de aceasta, în privinţa unor chestiuni, o admiră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here