Ciolacu îl recomandă pe Ciucă, interimar la Apărare

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor și lider al PSD, a anunţat, luni, la Parlament, că a luat act de demisia lui Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării şi a adăugat că recomandă ca premierul Nicolae Ciucă să preia interimatul acestui portofoliu, informează Agerpres.ro.

„Sunt foarte lămurit, am luat act de demisia lui Vasile Dâncu din funcţia de ministru al Apărării. E o discuţie pe care am avut-o împreună cu colegii, o să discutăm la Biroul Permanent Naţional de la ora 18,00″, a precizat liderul PSD.

El a susţinut că a citit, la fel ca toţi ceilalţi, explicaţiile lui Dîncu privind demisia sa, cu referire la preşedintele Klaus Iohannis.

„Am citit, la fel ca şi dumneavoastră (jurnaliştii – n.r.), în comunicatul domnului Dîncu şi în demisia domnului Dîncu acest lucru. (…) Am crezut că s-a depăşit momentul, i s-au adus explicaţii la acea declaraţie, Totuşi, dacă intrăm într-o logică, orice conflict la un moment dat se închide cu o negociere sau cu o înţelegere, indiferent între cine câştigă şi cine pierde. Domnul Vasile Dîncu nu s-a referit niciodată la un teritoriu pe care eventual l-ar ceda Ucraina”, a transmis Ciolacu.

Preşedintele PSD a anunţat că recomandă ca premierul Nicolae Ciucă să preia interimatul Apărării.

„Recomand din toată convingerea şi politică şi cred aşa este cel mai bine, ca domnul prim ministru în acest moment să preia atribuţiile Ministerului Apărării, conform legii, cunoaştem cu toţii, 45 de zile. (…) Cred că este o decizie pe care o să iau împreună cu colegii mei. Astăzi avem Biroul Permanent şi pe urmă o să avem un Consiliu Politic Naţional, unde o să avem decizii”, a precizat liderul PSD.

Dîncu: „Nu vreau să afectez în acest moment funcţionarea Apărării”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here