Inquam Photos / George Călin

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că ordonanţa de urgenţă privind alegerile anticipate conţine prevederi neconstituţionale şi antidemocratice, iar PSD va avea discuţii cu liderii UDMR, Pro România şi ALDE pentru a decide modalitatea de abordare în Parlament a acestei ordonanţe, notează Agerpres.

Ciolacu a precizat că PSD va depune, în schimb, un proiect de lege care se referă la votul din diaspora, menţionând că nu are nicio problemă cu dublarea numărului de parlamentari pentru această circumscripţie.

„Am discutat şi în ceea ce priveşte OUG privind alegerile anticipate, dar şi anumite modificări de fond ale democraţiei în desfăşurarea alegerilor. Colegii mei au considerat că este inadmisibil să vii cu asemenea modificări în această OUG total neconstituţionale şi fac o singură referire – la votul în orice circumscripţie, indiferent dacă eşti în tranzit sau nu eşti. Este total neconstituţional, bucureştenii trebuie să-şi aleagă parlamentarii de Bucureşti, la fel ca în fiecare judeţ. Nu avem alegeri cu o singură circumscripţie naţională, aşa cum este la prezidenţiale sau la europarlamentare. Sunt ferm convins că săptămâna viitoare vom avea discuţii şi cu celelalte partide – deoarece, în acest moment, PSD este în opoziţie, deci nu mai deţine o majoritatea în Parlament – cu privire la modificările sau abordarea votului asupra Ordonanţei. (…) Vom avea o discuţie şi celelalte forţe politice reprezentate în Parlamentul României cu privire la OUG ce trebuie modificată sau dacă trebuie respinsă”, a afirmat Ciolacu, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

El a adăugat că PSD aşteaptă explicaţii de la prim-ministrul demis cu privire la această ordonanţă.

Întrebat dacă PSD va respinge sau va modifica ordonanţa, Ciolacu a spus: „Ca demersul PSD să aibă şi o finalitate, să nu fie făcut de dragul de a fi făcut (…), vom avea nişte discuţii şi cu celelalte forţe politice din Parlament. Chiar dacă PSD decide respingerea, totuşi, am vrea ca demersul să aibă şi o finalitate. Este normal şi corect faţă de ceilalţi parteneri politici, chiar dacă conjuncturali sau neconjuncturali. Am văzut că şi UDMR a trimis o scrisoare Avocatului Poporului, atât eu, cât şi Victor Ponta, dl Tăriceanu am trimis o scrisoare comună. Am dori să avem această discuţie întâi între liderii politici şi cu siguranţă o să anunţăm ce am decis”.

În privinţa proiectului pe care PSD intenţionează să-l depună joi referitor la votul în diaspora, Ciolacu a susţinut că nu are nicio problemă ca numărul de parlamentari pentru diaspora să fie dublat.

„Nu am nicio problemă şi cred că este necesar. Nu trebuie tăiat elanul românilor care au plecat. Nu a plecat nimeni cu bucurie, sunt convins că marea majoritate au plecat de nevoie din România. Pe mine mă bucură faptul că românii, chiar dacă trăiesc acum în altă ţară decât România, doresc să se implice în alegerile din România. Nu am nicio problemă cu dublarea numărului de parlamentari, doresc să fie respectate decizia CCR şi recomandările Comisiei de la Veneţia. Dacă alegerile vor fi la termen, categoric acestea trebuie să intre în noua lege. Dacă nu, este o discuţie, ar însemna să ne încălcăm principiul pentru care am atacat alegerile în două tururi sau modificările de la consiliul judeţean”, a mai explicat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă susţine votul pe trei zile în diaspora, Ciolacu a răspuns: „Consider că sunt aceleaşi reguli. Am văzut cu toţii cât de elegant, cât de modern, cât de lejer s-a votat atât la europarlamentare, cât şi la prezidenţiale pe o perioadă de trei zile, cred că este suficient şi ne-a demonstrat practic că acest lucru funcţionează. Trei zile este suficient să ne încadrăm”.

Legat de alegerile anticipate, PSD este pregătit pentru orice tip de scrutin, a spus Ciolacu.

Întrebat de ce crede că alegerile vor fi la termen, Ciolacu a afirmat: „Eu cred într-o Românie normală, într-o Românie normală alegerile sunt la termen”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here