Cîţu: Am promis, am făcut. Capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Prim-ministrul Florin Cîţu anunţă, într-o postare pe Facebook, că de marţi capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi, încurajându-i pe români să se vaccineze, potrivit News.ro.

”Veşti importante pentru români! Am promis, am făcut. De astăzi, capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi. Vă încurajez pe toţi să vă vaccinaţi. Este SINGURA cale de a scăpa de pandemie. Pentru revenirea cât mai rapidă la normalitate este nevoie de un efort comun. Doar dacă ne implicăm cu toţii, dacă suntem responsabili şi respectăm în continuare măsurile sanitare, este posibil să ne reluăm vieţile de dinainte de pandemie”, a scris premierul pe Facebook.

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, din 13 aprilie, vor fi operaţionalizate încă 144 de cabinete noi de vaccinare unde se va aloca vaccin de la compania Pfizer şi a început deja notificarea persoanelor din listele de aşteptare pentru a se putea programa.

Potrivit datelor transmise de autorităţi, odată cu deschiderea celor 144 de noi centre, numărul de fluxuri pentru vaccinarea cu Pfizer ajunge la 948. 86 de centre, cu 103 fluxuri în total, folosesc ser de la Moderna, iar peste 240 de centre folosesc ser AstraZeneca.

Ulterior, din data de 20 aprilie, vor fi deschise încă 41 de cabinete noi de vaccinare, unde se va aloca de asemenea vaccin de la compania Pfizer.

Până luni seară au fost vaccinate 2.326.484 persoane, dintre care 1.435.730 au primit ambele doze de vaccin. 

Campania de vaccinare a început în 27 decembrie, cu personalul medical şi angajaţii din centrele medico-sociale. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here