Cîțu, despre Ghinea: Am colaborat foarte bine, dar demisia e o decizie unilaterală

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Premierul Florin Cîţu declară, întrebat dacă Cristian Ghinea ar putea rămâne interimar la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, că va lua o decizie la un moment dat, menţionând însă că şi el a fost implicat în realizarea PNRR încă de la început. „Am colaborat foarte bine cu domnia sa, îmi pare rău că pleacă”, adaugă el, transmite News.ro.

Florin Cîţu a fost întrebat, la finalul şedinţei de Guvern de marţi, dacă Cristian Ghinea poate rămâne interimar la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

„Am fost implicat din primul moment în ceea ce priveşte PNRR, vom vedea, voi lua o decizie la un moment dat”, a afirmat el.

Întrebat dacă a încercat să îl facă pe Ghinea să se răzgândească, premierul a precizat că a discutat cu acesta despre PNRR.

„Au fost detalii pe care le-am agreat, au fost comentarii pe care a trebuie să le trimitem înapoi Comisie Europene. Discutăm încă şi astăzi, se negociează. Eu am spus doar că am colaborat foarte bine cu domnia sa, îmi pare rău că pleacă, dar demisia e o decizie unilaterală, nu am ce să zic aici”, a declarat Cîţu.

Război de tranșee în Parlament. Cum împing Orban și Dragu votarea moțiunii de cenzură

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here