Cîțu, replică pentru Voiculescu după acuzațiile privind morții de Covid: Barna coordonează Ministerul Sănătății. Nu a prezentat nicio notă de informare

Inquam Photos / George Calin

Premierul Florin Cîțu a răspuns, vineri, acuzațiilor aduse de Vlad Voiculescu privind faptul că ar exista diferențe „fundamentale” între cifrele raportate şi cele reale în ceea ce priveşte decesele din cauza COVID.

Șeful Executivului a spus că cel care coordonează Ministerul Sănătății este Dan Barna, care nu a prezentat niciodată, în nicio ședință de Guvern, vreo notă de informare cu privire la aceste aspecte.

„Îi cer public lui Dan Barna care e coordonatorul MS să spună dacă avea cunoștință de aceste acuzații și cu ce soluții a venit. Dacă avea cunoștință de aceste acuzații și nu le-a prezentat public, ce soluții a dispus. Îi cer să le prezinte în ședința de guvern.

Coordonatorul Ministerul Sănătății e Dan Barna, în nicio ședință de guvern nu au fost note de informare. În nicio ședință nu a fost prezentată nicio notă de informare, aș fi luat măsuri. De fiecare dată mă consult cu toți miniștrii. Au fost miniștri  care au adus note de informare cu situații dificile, de fiecare dată ne-am consultat când au prezentat probleme în ședința de Guvern”, a spus Florin Cîțu.

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, susține că „există diferenţe fundamentale” între cifrele raportate şi cele reale în ceea ce priveşte decesele din cauza COVID. Voiculescu a afirmat vineri că a început o investigație în acest sens, pe care nu a finalizat-o, și îl invită pe premierul Florin Cîțu, care este și ministru interimar al Sănătății, să „revadă metodologia” de raportare a deceselor.

„Avem un ministru al Sănătăţii, care nu ştiu cât timp are, dar sunt câteva lucruri la care lucram, respectiv investigam. O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă de asemenea funcţia de prim-ministru, să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. N-aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră arată că există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale”, a declarat Vlad Voiculescu într-o conferinţă de presă vineri.

1 COMENTARIU

  1. Sa mai spuna politrucii barna&ciolos ceva,dupa declaratia ferma ,fara echivoc a premierului!!!Ei ,dar mai ales fanaticii urmaritori ai acestora,care au neuronul ce se plimba liber prin craniu plin de lozinci si osanale ,demne de lupta de clasa comunista!!!😱😲😨

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here