Ciucă: Guvernul a respectat angajamentul de a nu mări taxele şi impozitele în acest an

Guvernul a respectat angajamentul de a nu mări taxele şi impozitele în acest an, asigurând predictibilitate şi stabilitate mediului de afaceri, precizează premierul Nicolae Ciucă, potrivit News.ro.

”Guvernul a respectat angajamentul de a nu mări taxele şi impozitele în acest an, asigurând predictibilitate şi stabilitate mediului de afaceri. Au fost promovate mai multe programe pentru a încuraja investiţiile, prin asigurarea accesului la finanţare al companiilor. Derularea Programului INVEST-România şi aprobarea programelor IMM-PROD, RURAL-INVEST, GARANT CONSTRUCT şi INNOVATION oferă garanţii de stat firmelor din mai multe sectoare economice”, a scris şeful Executivului pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, el precizează că facilităţile fiscale au fost extinse în această perioadă şi au fost introduse noi măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei între ANAF şi contribuabil, respectiv Radarul Mărfurilor şi extinderea E-Factura, şi pentru îmbunătăţirea colectării taxelor.

În primele patru luni ale acestui an încasările au crescut cu 22% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, subliniază premierul, făcând trimitere la bilanţul celor şase luni de guvernare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here