Ciucă: PNL are mandat pentru reducerea numărului de ministere şi posturi de secretar de stat

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele liberalilor Nicolae Ciucă a anunţat că mandatul PNL la negocierile privind rotaţia premierilor sunt reducerea numărului de ministere şi a funcţiilor de secretar de stat. Prim-ministrul a adăugat că în total sunt acum 154 de secretari de stat, însă numărul acestora poate fi redus, deoarece un minister poate funcţiona şi cu doi sau trei secretari de stat. Ciucă a mai spus că nu au fost discuţii la şedinţa liberalilor de marţi despre împărţirea portofoliilor în viitorul Guvern între partidele din coaliţie. Întrebat dacă doreşte să rămână în Guvern sau să preia şefia Senatului, liderul PNL a precizat că este prematur să se pronunţe asupra subiectului. Prim-ministrul Ciucă a mai anunţat că au fost discuţii în BPN al PNL şi pentru o actualizare a programului de guvernare, transmite News.ro.

„Cel de-al doilea punct pe agenda de astăzi a fost cel legat de prezentarea liniilor principale ale programului cu care intrăm în negocieri pentru actualizarea şi updatarea programului de guvernare. Este proiectul nostru la care domnul prim-vicepreşedinte Flutur şi echipa vicepreşedinţilor din PNL au lucrat. Iar cel de-al treilea punct pe agendă a fost cel de aprobare a mandatului cu care echipa de negocieri a PNL, aici de faţă mai puţin domnul deputat Ionuţ Stroe, va intra în negocieri începând de mâine. Mandatul are două elemente principale şi anume menţinerea în protocolul semnat în 2021 şi desigur orice ieşire din protocol vizează o revedere a distribuirii ministerelor, iar decizia noastră discutată de mai mult timp în partid este reducerea numărului de ministere, a numărului de secretari de stat. Practic iniţierea acestei decizii a PNL a fost luată în momentul în care prin ultima ordonanţă de urgenţă pe care am dat-o am redus cu 50% numărul de consilieri personali la nivelul demnitarilor”, a declarat Nicolae Ciucă, la finalul Biroului Politic Naţional al PNL care a avut loc marţi la Parlament.

„La negocieri vom vedea care vor fi solicitările celorlalţi parteneri şi vom lua o decizie”, a completat Ciucă.

„Dacă nu se rămâne îmn protocol, varianta este să renegociem tot ceea ce înseamnă distribuirea responsabilităţii ministerelor, cu condiţia reduceri numărului de ministere, a secretarilor de stat, subsecretari de stat, agenţii guvernamentale. (…) Sunt în total 154 de secretari de stat. Reducerea oricum trebuie să fie substanţială, astfel încât să asigure funcţionarea fiecărui minister. Cei care au ocupat funcţii de ministru în fostele guvernări au făcut menţiunea că se poate funcţiona şi cu doi-trei funcţionari de stat şi eu sunt de acord. Cât am fost ministru al Apărării am modificat legea şi iată că Ministerul funcţionează şi cu doi secretari de stat”, a mai spus liderul PNL.

Întrebat dacă UDMR e dispusă să renunţe la unul din cele trei ministere pe care le are în actualul Guvern, Nicolae Ciucă a răspuns: „Am înţeles. Dacă ne referim la reprezentarea în interiorul Guvernului şi la reducerea numărului de portofolii, atunci e algebră simplă şi trebuie să vedem fiecare cât ni se cuvine în funcţie de reprezentarea îmn Parlament. În momentul de faţă nu am discutat absolut nimic pe acest subiect”.

Chestionat ce funcţie ar putea ocupa în viitorul Executiv sau dacă rămâne în Guvern ori vrea preluarea şefiei Senatului, Ciucă a replicat: „Este prematur să mă pronunţ acum pentru ce funcţie voi decide să ocup, ţinând cont că neavând finalizate negocierile asupra structurii Guvernului şi modului în care se vor redistribui portofoliile, nu pot să vă spun acum dacă rămân în Guvern sau merg la Senat”.

Întrebat mai departe dacă doreşte să rămână în viitorul Executiv sau dacă doreşte şefia Senatului, premierul a precizat scurt: „E o chestiune personală”.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că social-democraţii i-au dat mandat, în Consiliul Politic Naţional al partidului de marţi, pentru a fi redus numărul de ministere, de secretari de stat şi a agenţiilor guvernamentale, în viitorul Guvern, după rotaţia premierilor.

Negocieri interne înainte de rotativa premierilor. Liberalii cer un pact de neagresiune între partenerii de coaliţie, precum şi un pact de necolaborare cu AUR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here