Pe 8 noiembrie anul trecut, în plină discuție publică privind reforma pensiilor magistraților, vicepremierul Oana Gheorghiu făcea următoarea declarație:
- “România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum. Iar dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente”.
Acest punct de vedere a izbit din trei direcții clica băieților deștepți din justiție:
- Din perspectiva conținutului însuși – comparațiile sunt grăitoare, imaginile proiectate de aceste cuvinte sunt revelatoare, accentul pus pe dimensiunea profund imorală a vânătorilor de privilegii nesimțite este devastator.
- Din perspectiva persoanei particulare care a făcut declarația: Oana Gheorghiu a ajuns în politica de vârf după o viață dedicată societății civile și facerii de bine, convingând și mobilizând ani în șir un număr uriaș de concetățeni să contribuie cu o fărâmă din avuția lor la ridicarea unui spital pentru copiii bolnavi de cancer; totodată, convingând și mobilizând un număr uriaș de concetățeni pentru a contribui și la alte proiecte de reabilitare a unor secții sau unități medicale; în fine, alături de colega sa Carmen Uscatu, dovedind abilități extraordinare de a gestiona asemenea proiecte, de la zero până la inaugurare, în paralel știind să lupte cu autoritățile statului când pentru a le determina să se implice mai mult, când pentru a le împiedica să ridice tot felul de obstacole.
- Din perspectiva persoanei oficiale – căci declarația fusese făcută de Oana Gheorghiu în proaspăta sa calitate de membru al guvernului, așadar încărcătura și sensul respectivelor cuvinte au căpătat astfel o greutate aparte.
Faptul că Oana Gheorghiu a lovit la acea vreme și cum trebuie, și unde trebuie, explicând că pensiile speciale ale magistraților, în forma existentă, au potențialul de a-i îmbogăți pe unii sărăcindu-i pe alții, a devenit rapid evident: cu o celeritate pe care rareori spre deloc o vezi în activitatea ordinară a justiției românești, CSM s-a mobilizat peste noapte și i-a făcut Oanei Gheorghiu plângere penală.
Iar acuzațiile formulate în plângerea penală contra Oanei Gheorghiu au revelat ele însele, o dată în plus, disconfortul crunt resimțit de clica din justiție.
Citez din comunicatul clicii, de la acel moment: “Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare prevăzută de dispoziţiile art. 369 din Codul Penal”.
După cum remarcam la vremea respectivă, art. 369 prevede pedepse cu închisoarea (de la 6 luni la 3 ani) sau amendă.
Blândă deopotrivă cu cirezi de infractori deja condamnați, ca și cu turme de făptuitori, în clipa pronunțării sentinței, justiția românească, prin falanga numită CSM, s-a trezit deodată suspect de necruțătoare cu un om care nu a furat, ci și-a ajutat semenii, cu un om care nu se lăfăise la bairamuri cu interlopi și cu politicieni, ci îi infruntase în beneficiul unor cauze nobile.
Încrederea românilor în justiție nu s-a erodat degeaba – tocmai genul acesta insalubru de abordare le-a deschis ani în șir ochii la hramul pe care în realitate îl poartă.
Iată, însă, că doar trei luni mai târziu, Oanei Gheorghiu îi face dreptate însăși Comisia Europeană, indirect desigur, prin concluzia comunicată direct guvernului României, cu privire la cei 231 de milioane de euro din PNRR. Comisia a transmis că în acest moment consideră neîndeplinit jalonul privind reforma pensiilor magistraților, de care depinde total deblocarea plății acestor bani.
Jalonul e azi neîndeplinit nu pe motiv că guvernul nu a inițiat reforma, ci pe motiv că reforma de bun simț inițiată de guvern este de patru luni blocată de clica din justiție, sabotajul fiind executat sistematic și cu implicarea centrilor esențiali de putere din sistemul de justiție – de la conducerile marilor instanțe (curți de apel și ICCJ), la organisme reprezentative precum CSM și până la Curtea Constituțională.
Că Oana Gheorghiu a fost răzbunată de mesajul Comisiei Europene, ar trebui să fie evident: aflată în situația de a strânge cureaua pentru a diminua deficitul bugetar și a rămâne credibilă în fața creditorilor care îi finanțează dezechilibrul dintre venituri și cheltuieli, România are nevoie ca de aer de acești 231 de milioane de euro.
Fondurile europene au fost inventate pentru a diminua decalajul de dezvoltare dintre țările ex-comuniste și țările occidentale.
Asta înseamnă că aceste fonduri europene sunt destinate acoperirii unor lipsuri financiare – sunt bani pe care îi primim întrucât nu îi aveam.
Fondurile europene finanțează tot felul de proiecte cu potențial de contribuție la creșterea economică și cu potențial de contribuție la recuperarea unor handicapuri în sfera socială.
Prin accesarea fondurilor europene poți ajuta mediul de afaceri, după cum poți și să aduci WC-urile din fundul curții direct în școli.
Prin accesarea fondurilor europene, îți poți dezvolta infrastructuri critice, inclusiv de genul celor care te-au băgat în Schengen, după cum poți reabilita clădiri istorice și orașe aflate în paragină.
Prin fonduri europene poți construi spitale, finanța programe educative, scoate din sărăcie categorii năpăstuite, după cum poți și construi autostrăzi.
Prin accesarea de fonduri europene poți chiar îmbunătăți condițiile de muncă în… ați ghicit… instanțele românești, deci îi poți ajuta pe magistrați să-și facă treaba în mod civilizat.
Prin absorbirea acestor fonduri europene – fie ele din trunchiul comun sau din scheme mai noi, concepute în contextul războiului ruso-ucrainean – poți finanța proiecte menite să consolideze forțele armate și industria de apărare.
Cu 231 de milioane de euro, suma de care clica din justiție privează azi România, poți muta munții din loc peste tot în lume.
Căci 231 de milioane de euro reprezintă un tezaur extraordinar și în America, și în Japonia, și în Germania, și în Franța. Date fiind posibilitățile României, proporțional, 231 de milioane de euro înseamnă pentru noi mai mult decât pentru pentru state infinit mai bogate decât al nostru.
Acei 231 de milioane de euro din PNRR, blocați azi de opoziția clicii la reformă, ar acoperi diverse găuri. Cu banii ăștia putem face multe, evident dacă îi și putem accesa.
Dacă nu îi putem accesa, variantele sunt două: fie nu facem nimic din ceea ce se putea face cu 231 de milioane de euro, fie facem, dar îi alocăm de la bugetul național.
Dar ca să îi aloci de la bugetul național, în condițiile în care ai un deficit de peste 7% și trebuie să îl reduci la jumătate din cât este el azi, singura variantă contabilă este de a lua aceste 231 de milioane de euro din contul altor cheltuieli. Sau de a mări taxele și impozitele corespunzător strângerii la buget a acestei sume de 231 de milioane de euro.
Dacă studiem poziția clicii din justiție, care, de dragul propriilor privilegii (nemaiîntâlnite altundeva în lumea civilizată), blochează accesarea de către România a celor 231 de milioane de euro din PNRR, deducem următorul lucru:
- Savonea și restul clicii ne obligă fie să nu facem nimic din ceea ce s-ar putea face cu 231 se milioane (rezultatul fiind handicap în dezvoltare), fie să strângem suma asta tăind de la alte nevoi sau majorând taxele și impozitele, în condițiile în care guvernul deja a trebuit să taie cheltuieli publice și să mărească taxe și impozite.
În noiembrie, Oana Gheorghiu i-a acuzat pe magistrați că nu țin cont de faptul că pentru plata pensiilor lor uriașe, totodată și posibil de intrat în plată înainte de a împlini 50 de ani, România nu va avea resurse altfel decât tăind din alte locuri. Tăind, inclusiv și de la gura copiilor flămânzi, căci copiii flămânzi pot avea de suferit nu doar prin tăieri directe, ci și prin tăieri efectuate pe alte zone, dar care în final se pot răsfrânge și asupra lor.
Sistemul de pensii în general este deja în criză, doar că vorbim puțin despre el și esența problemei lui.
Dar acum, la cele semnalate de Oana Gheorghiu în noiembrie anul trecut, Comisia Europeană a mai adăugat un strat:
- Fără reforma pensiilor speciale ale magistraților, nu vom avea acces la cei 231 de milioane de euro. Caz în care, după cum ziceam mai dus, dacă nu îi luăm de la UE, ci îi vom lua de la bugetul național, inevitabil vom tăia din alte locuri (poate și de la copiii flămânzi) sau vom mări birurile pentru contribuabili (poate și pentru părinții copiilor flămânzi).
Flămânzi unii, îmbuibați alții – ăsta este proiectul de țară promovat agresiv de clica din justiție.
