CNAIR: Au început lucrările de refacere a asfaltului pe Podul Brăila. Vor dura până pe 31 august

Inaugurarea podului suspendat peste Dunare construit in zona Braila, 6 iulie 2023. Inquam Photos / George Calin

Antreprenorul WeBuild a început lucrările de refacere a asfaltului aşternut pe Podul Brăilei pe sensul de mers Tulcea – Brăila, după care va continua şi pe sensul Brăila -Tulcea, a anunţat, marţi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina sa de Facebook, informează Agerpres.

Potrivit companiei de drumuri, lucrările vor dura până pe 31 august.

“Soluţia aplicată de constructorul italian este cea din proiectul tehnic realizat de acesta. Această intervenţie trebuie să respecte toţi parametrii tehnici şi toate normele de calitate necesare.
În cadrul lucrărilor va fi refăcută hidroizolaţia din zonele afectate de operaţiunile de frezare a asfaltului aşternut anterior. Pe de altă parte, joi, 18 iulie 2024, va avea loc o discuţie inclusiv cu acţionarul majoritar şi director general al Webuild, Pietro Salini. Această întâlnire are ca scop clarificarea situaţiei tehnice a Podului suspendat de la Brăila”, a notat CNAIR, pe pagina de Facebook.

Ministrul Transporturilor: Circulaţia pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu este integral deschisă de astăzi