Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept “complet regretabilă” şi “halucinantă”, potrivit The Guardian, citat de News.ro.
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune, care organizează concursul anual de cântece, a dat vina pe tensiunile geopolitice crescute pentru această interdicţie, dar a precizat că este pregătită să se gândească din nou anul viitor. Imagini distribuite duminică pe reţelele de socializare au arătat cum steagul cu stele albastre şi aurii a fost fluturat la finala de anul trecut, care a avut loc la Liverpool.
Furia legată de steag este ultima controversă care a afectat competiţia din acest an de la Malmӧ, deja umbrită de o dispută legată de includerea Israelului şi de descalificarea concurentului olandez cu câteva ore înainte de finală.
Eurovision “este în primul rând o celebrare a spiritului european, a diversităţii şi a talentului nostru european”, a scris Schinas pe X. “Steagul UE este un simbol al acestui lucru. La mai puţin de o lună până la alegerile europene, nu ar trebui să existe obstacole, mari sau mici, pentru a sărbători ceea ce îi uneşte pe toţi europenii”.
Eurodeputatul belgian Guy Verhofstadt a comparat această interdicţie cu protestele din Georgia, care au avut loc în acelaşi timp, când mii de oameni au ieşit în stradă sâmbătă seara, unii dintre ei fluturând steaguri ale UE, pentru a protesta faţă de un proiect de lege privind “agenţii străini” de tip rusesc.
“În timp ce steagul UE este interzis la Eurovision, oamenii riscă să fie bătuţi pentru a cere o cale europeană pentru Georgia”, a scris Verhofstadt pe X. “Libertatea, democraţia nu pot fi niciodată luate de bune!”.
“Ca şi în anii precedenţi, cum ar fi 2023, politica SVT (radiodifuzorului public suedez, n.r.) a fost de a permite steagurile ţărilor participante şi steagurile curcubeului. Nu a existat niciodată o interdicţie expresă privind steagul UE în politica scrisă”, a transmis luni EBU.
“Din cauza tensiunilor geopolitice sporite, politica privind steagurile a fost aplicată mai riguros de securitate la evenimentul din acest an. Vom analiza din nou politica privind steagurile pentru 2025, împreună cu noul nostru radiodifuzor gazdă.”. Radiodifuzorul de anul viitor va fi SRG SSR din Elveţia.
În 2016, EBU a emis un ghid în care spunea că steagul UE “va fi tolerat”, cu condiţia să nu fie folosit ca “un instrument pentru a face în mod intenţionat o declaraţie politică în timpul transmisiunii”.
Steagul a luat naştere în 1955 ca emblemă a Consiliului Europei, organismul paneuropean pentru drepturile omului separat de UE, care se întinde din Islanda până în Azerbaidjan. Parlamentul European a adoptat steagul în 1983, iar în 1986 a început să fie folosit în toate instituţiile UE.
EBU: Concursul Eurovision 2024, urmărit de mai mult de 160 de milioane de persoane












