„Consiliul Păcii”, fondat de președintele american Donald Trump pentru a pune capăt războiului în Fâșia Gaza, ia în considerare crearea unei ”zone umanitare” în sudul teritoriului, unde ar putea fi primiți zeci de mii de palestinieni care să fie supuși unui control prealabil, a declarat miercuri pentru France Presse unul dintre responsabilii acestui consiliu, notează Agerpres.
Această zonă – potrivit lui – ar putea servi drept ”punct de plecare” pentru activarea Comitetului Național pentru administrarea Gazei (NCAG), un organism format din tehnocrați palestinieni, căruia Israelul îi blochează în continuare, potrivit presei egiptene și palestiniene, accesul pe teritoriul palestinian.
Cu sediul în prezent în Egipt, NGAC are misiunea de a gestiona activitatea de zi cu zi în perioada de tranziție prevăzută de planul președintelui american, aprobat de ONU, pentru a pune capăt conflictului din Gaza, declanșat de atacul Hamas asupra Israelului în 7 octombrie 2023.
Proiectul umanitar, planificat să fie pus în aplicare în apropierea orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, ar urma să fie asigurat de Forța internațională de stabilizare (ISF), o structură aflată în curs de constituire sub egida ”Consiliului Păcii”.
NCAG ar urma să se ocupe de ”filtrarea” civililor neînarmați, singurii care vor fi autorizați să intre în zonă, cu sprijinul ISF, afirmă responsabilul citat, sub rezerva anonimatului.
Acești rezidenți ar putea apoi să intre și să iasă liber din zonă, dă el asigurări, în timp ce principiul zonelor umanitare închise, menționat sub diferite forme de mai multe luni, suscită rezerve în rândul comunității umanitare.
Punerea în aplicare a planului de încetare a focului din octombrie 2025 se află în impas de câteva luni. Israelul și gruparea islamistă palestiniană se acuză reciproc de încălcarea armistițiului.
De atunci, armata israeliană și-a extins controlul asupra teritoriului palestinian, pe care îl controlează în prezent în proporție de 60%.
Situat la frontiera cu Egiptul în extremitatea sudică a Fâșiei Gaza, orașul Rafah a fost în mare parte distrus și rămâne sub control israelian.
ISF ar gestiona un ”fel de zonă tampon”, pentru a ”garanta că persoanele înarmate și combatanții nu pot intra”, a mai afirmat acest responsabil.
”Această misiune nu va fi asigurată de armata israeliană, care nu va avea niciun contact cu populația civilă și nu va juca niciun rol în separarea acestor zone de restul Gazei”, susține interlocutorul AFP.
ISF ar urma, conform planului lui Trump, să se desfășoare pe teritoriul palestinian pe măsură ce armata israeliană se va retrage de acolo.
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat în octombrie 2025 că multe țări s-au oferit să participe.
”Avem patru țări care într-adevăr s-au implicat; dacă Indonezia ni se alătură, cu atât mai bine, altfel (…) alte țări ar putea în curând să contribuie”, a declarat responsabilul citat.
La jumătatea lunii iunie, militari marocani au sosit în Israel pentru a se alătura acestei forțe. Responsabilul menționat a precizat că celelalte țări sunt Kosovo, Albania și Kazahstan.
Contingentele ar urma să fie desfășurate la o bază situată în apropiere de Kerem Shalom, punct de trecere între Israel și Gaza, un amplasament ”aproape finalizat”.
Același responsabil a dat asigurări că actualul buget este suficient, precizând totodată că se lucrează la strângerea de fonduri pentru ”a implementa acest proiect umanitar și a-l extinde apoi la alte sectoare”.














