La două săptămâni după căderea guvernului, noua realitate politică rămâne neînduplecată.
La runda de consultări oficiale, de luni, pe masa președintelui Nicușor Dan partidele au pus același meniu cu care veniseră și la runda inițială, de consultări informale.
Iar la consultările informale, meniul a fost același pe care partidele îl anunțaseră deja prin intermediul presei încă din primele minute și ore de după votarea moțiunii – cam același meniu pe care l-am putut vedea și acum, după două săptămâni de povești lipsite de rezultat.
În ceea ce privește meniul afișat de șeful statului în fața partidelor, se vede faptul că, după două săptămâni, a evoluat și el prea puțin spre deloc.
De fapt, blocajul în care se află actorii politici acum era inevitabil și își are rădăcinile în două constante:
- Modul în care a picat guvernul – căci a torpilat puțina încredere care exista între principalii jucători ai coaliției, PSD, pe de o parte, și PNL respectiv USR, pe de alta. Odată torpilată încrederea (de către PSD), a fost chiar un semn de maturitate (din partea PNL și USR) faptul de a nu mai accepta ceea ce oferă PSD și preferă șeful statului – refacerea vechii coaliții, dar fără Ilie Bolojan premier, deci cu desemnarea unui premier pe care, de facto, PSD ar avea un exclusivist și neîntemeiat drept de veto.
- Modul în care a demarat președintele Dan consultările: condiționându-le de identificarea unei majorități înainte de a fi oferit rapid formarea noului guvern unui partid. Căci ar fi fost corect și practic ca nu șeful statului, ci un partid fie cel căruia îi revine responsabilitatea pentru identificarea unei majorități sau pentru eșecul în a identifica așa ceva. Într-o astfel de situație, dacă Nicușor Dan ar fi mers pe mâna ei, președintele ar fi cerut rapid PSD să încerce să găsească o majoritate (căci PSD a doborât guvernul). Iar dacă PSD eșua, Nicușor Dan putea apoi să-i ceară celui de-al doilea mare partid din vechea coaliție, PNL, să procedeze în același fel. Iar dacă și PNL eșua, atunci, desigur, discuția cu partidele urna să fie relansată de către șeful statului, dar pornind de la alte premise: tatonarea unui scenariu de guvern minoritar. O astfel de abordare ar fi avut meritul de a pune pe umerii partidelor (și mai ales pe a aceluia care a doborât guvernul) o autentică responsabilitate în deblocarea situației. Totodată, ar fi putut diminua terenul de manifestare al pozițiilor ireconciliabile. Cum însă, Nicușor Dan a preferat ca punct de plecare identificarea unei majorități, asta nu a făcut decât să lase cale liberă afirmării pozițiilor maximaliste și deci ireconciliabile. Cu siguranță, președintele a avut calculele sale, dar ele nu s-au dovedit a fi prea strălucite. Și au fost cu atât mai bizare aceste calcule ce au pornit de la condiționarea de o majoritate, cu cât cadrul pentru identificarea unei majorități era din capul locului unul extrem de strâmt și restrictiv, din cauza a trei elemente-cheie: eșecul unui puci în PNL, pozițiile exprimate clar de partide, imperativul de a da un guvern “pro-occidental”.
Este evident faptul că șeful statului se încăpățânează să țină departe perspectiva unui guvern minoritar. Pe undeva, poate fi și de înțeles, având în vedere că pentru reforme este nevoie de un guvern cu ancore adânci în Parlament.
Dar pe de altă parte, faptul că Nicușor Dan a făcut atât de puțin pentru a împiedica demersul PSD de dărâmare a guvernului (în cazul improbabil că chiar o fi făcut ceva) nu este de natură să ofere substanță încăpățânării prezidențiale de a condiționa totul de o prealabilă majoritate pentru viitorul guvern.
De notat, totodată, și faptul că în siajul rundei de consultări oficiale de la Cotroceni a luat avânt în spațiul public scenariul unui guvern tehnocrat.
Asta ar fi probabil cea mai proastă dintre soluțiile oricum proaste pe care le are la dispoziție Cotroceniul. Și ar merita exclusă din start.
România a mai trecut prin experiența mesianismului tehnocrat și nu a funcționat.
Iar șansele ca tehnocrația să funcționeze de data asta par și mai costelive, având în vedere situația dramatică în care se află azi țara – și în materie de deficit bugetar, și în materie de reforme care, structural, nu mai suferă amânare și care, dacă vor fi ratate, ne vor “ajuta” totodată să pierdem generoase finanțări internaționale.
Un guvern tehnocrat (indiferent de ponderea tehnocraților în componența sa) reprezintă mai degrabă doar însămânțarea unei noi crize politice, cu o probabilă maturizare în doar câteva luni (nu multe).
Un guvern tehnocrat reprezintă mai degrabă o recompensă pentru cei care au creat situația actuală, în loc de a-i fi forțat să plătească fără să clipească.
Un guvern tehnocrat oferă mai degrabă și o garanție celor care au făcut orice și ar face pe mai departe orice pentru a împiedica adâncirea adecvată a reformelor atât de necesare.
Până la urmă, nu ai nevoie de un super tehnocrat pentru a lupta cu deficitul și pentru a pune în operă reformele necesare, iar asta din două motive:
- Aritmetica deficitului e deja limpede, măsurile de diminuare a lui nu sunt un mister pentru nimeni, iar indiferent de culoarea politică a viitorului guvern sau de lipsa culorii politice a lui, oricine ar veni la Palatul Victoria ar avea de luat aceleași măsuri. Totodată, pe partea de reforme, ele sunt clare, sunt scrise și în “contractul” PNRR, deci nici aici nu e vorba de vreo lumină care nu ar putea veni decât de la un tehnocrat.
- Fără sprijin politic real și fără pârghii politice proprii, orice tehnocrat se va trezi cu mâinile legate. Va plăti oalele sparte de politruci și pentru politruci, dar nu va plăti facturile țării, căci va fi frânat, politic, la cel mai mic semn de ambiție reformistă. Iar fără reforme, România va pierde bani. O formulă de guvernare tehnocrată riscă mai degrabă să se nască talent și să moară speranță – adică fix ciclul de viață care ar mai omorî o dată tentativele de redresare a țării.
Ca să avanseze cu discuțiile către ceva ce ar semăna mai bine cu un guvern de care este nevoie la ora actuală, președintele Nicușor Dan ar avea de făcut patru lucruri:
- Să renunțe la ideea fixă de a pune carul înaintea boilor – a cere majoritate înainte de a forța partidele la asumarea responsabilității pentru identificarea acelei majorități.
- Să ofere PSD-ului sarcina de a veni la Cotroceni cu o formulă de guvern (fără extremiști) cu care să meargă apoi în Parlament. Iar dacă PSD nu rezistă testului, atunci Nicușor Dan să ceară PNL-ului să își încerce mâna. Căci la un moment dat, un guvern va răsări – pentru a evita să-și piardă mandatul, cu siguranță se vor găsi în Parlament destui aleși care să voteze un guvern cât de cât rezonabil pentru a evita alegeri anticipate.
- Să îmbrățișeze soluția guvernului minoritar.
- Să nu mizeze pe un guvern tehnocrat (nici pe unul sută la sută așa, nici pe unul doar cu premier de acest tip).
