Consulul Ungariei la București a murit într-un accident pe autostrada Timişoara – Lugoj

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

O persoană a decedat, joi, în urma unui accident rutier care a avut loc pe autostrada Timişoara – Lugoj în care au fost implicate două autoturisme şi un autocamion încărcat cu lemne, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, Zoriţa Mircov.

“Din primele informaţii, avem o victimă decedată din unul dintre autoturisme”, a afirmat sursa citată.

Primele date au arătat că şoferul autotrenului a pătruns pe contrasens şi a izbit mai multe autoturisme.

În urma impactului extrem de violent, persoana care era într-o maşină înmatriculată în Ungaria şi care avea număr de Corp Diplomatic a decedat.

“Persoana decedată era un diplomat”, a precizat, pentru AGERPRES, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Surse judiciare au menţionat că victima este un diplomat ungar acreditat în România.

Ulterior, Poliţia Timiş a informat că TIR-ului încărcat cu lemne, care circula pe A1 Deva-Nădlac dinspre Timişoara spre Lugoj, i-a explodat un pneu, fapt pentru care a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 60 de ani, ulterior TIR-ul intrând în coliziune cu alte două autovehicule.

În urma impactului, conducătorul auto de 60 de ani a decedat, arată IPJ Timiş.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Reacția MAE, după ce Zaharova a acuzat Bucureştiul de distorsionarea istoriei, iar pe Iohannis de afirmaţii calomnioase