Controversele din jurul votului prin corespondenţă. Orban: „rugămintea mea este să ne uităm în prevederile din lege”

Foto: INQUAM/George Călin

Premierul Ludovic Orban a explicat sâmbătă, referitor la voturile prin corespondenţă care nu au ajuns la AEP, că e posibil ca unii cetăţeni din străinătate să nu fi votat, chiar dacă au primit plicul sau să fi uitat să voteze ori poate au renunţat să voteze prin corespondenţă şi au optat să meargă fizic la secţia de votare, transmite News.ro.

Şeful Executivului a mai spus, referitor la „plicurile care au fost validate, că la misiunile diplomatice sunt peste 3.000, plicuri valide”, iar plicurile care au ajuns în ţară, care sunt preluate de Poşta Română, sunt în jur de 18.000. El a adăugat că Poşta Română trebuie să prezinte către BEC exact care e situaţia şi câte plicuri au venit şi câte plicuri au venit după termenul limită de 3 decembrie. Poşta Română precizează că a predat către Autoritatea Electorală Permanentă un număr total de 18.421 de plicuri electorale care au ajuns în România până în 3 decembrie, ora 23.59.

Preşedintele AEP Constantin-Florin Mituleţu-Buică a afirmat că AEP nu are încă informaţii dacă s-a pierdut parte din voturile prin corespondenţă sau dacă acestea au fost blocate în anumite zone ale oficiilor poştale din ţările respective. Alianţa USR-PLUS a anunţat că primeşte mii de sesizări de la românii din diaspora care reclamă că votul lor prin corespondenţă nu a ajuns la AEP şi cere Guvernului, MAE şi BEC să găsească soluţii pentru ca aceştia să poată vota fizic în secţiile de votare din străinătate. PMP a cerut explicaţii de la Biroul Electoral Central.

Orban, despre problemele la votul prin corespondenţă: E posibil fie unii să nu fi votat, deşi au primit plicul. E posibil ca unii să fi uitat să voteze sau poate au renunţat să îşi exercite dreptul de vot, după ce şi l-au exprimat, spunând că se duc fizic

„Înainte de a face orice evaluare, rugămintea mea este să ne uităm în prevederile din lege şi în procedurile care trebuie derulate. Există un termen limită la care cetăţenii români cu domiciliul în străinătate la care vor să voteze, trebuie să îşi exprime această opţiune. Şi-au exprimat intenţia de a vota prin corespondenţă peste 39.000 de cetăţeni. La analiza acestor solicitări au fost costatate 35 şi ceva de mii de cereri valide pentru care s-a trimis plicul în perioada 4-14 noiembrie de către Poşta Română, plicul care conţine inclusiv plicul care trebuia trimis înapoi. Cetăţeanul care a avut un set de instrucţiuni în cadrul plicului respectiv, după ce a primit plicul, a avut dreptul să îşi exercite dreptul de vot. Plicul cu votul pentru Camera Deputaţilor şi Senat, conform legii, putea fi dus direct, personal, la sediul misiunii diplomatice unde e biroul electoral. Există un Regulament de înregistrare în cadrul misiunilor diplomatice şi de utilizare a acestor plicuri cu dreptul de vot. Putea să îl transmită prin curier tot către misiunea diplomatică sau putea apela la transmiterea plicului în ţară”, a declara Ludovic Orban, la finalul unei vizite efectuate sâmbătă la MAE, pentru a verifica felul în care decurge votul în străinătate la alegerile parlamentare.

El a mai spus că plicurile cu votul cetăţenilor din Diaspora ajunge după 3 decembrie a fost considerat nevalidat, deoarece acestea sunt prevederile legale.

„Prevederea legală pentru a putea fi validat un vot exercitat de un cetăţean român în străinătate este ca plicul cu votul să ajungă până în data de 3 decembrie, să zicem ora 24.00. Orice plic ajuns, fie la misiunea diplomatică, fie în România la Poşta Română, a fost considerat nevalid. De ce s-a stabilit data de 3 decembrie termenul limită de ajungere a plicului, astfel încât cineva – fie din cauza serviciului poştal din ţara unde se găseşte, fie din cauza faptului că a trimis poate plicul prea târziu, fie dintr-o altă cauză, nu poate să voteze valid prin corespondenţă, să i se permită exercitarea dreptului de vot fizic. Asta este raţiunea legii”, a completat prim-ministrul.

Acesta a adăugat că legea trebuie îmbunătăţită de către Parlament în sensul în care să existe o modifcare prin care să fie permis cetăţenilor români din străinătate să aibă un termen limită în care să transmită plicul cu votul.

„Legea sigur este cea făcută de Parlament. Aici trebuie o modificare care să permită cetăţenilor să aibă un termen limită în care să transmită plicul, pentru că am avut situaţii, e adevărat, inclusiv eu am prieteni care mi-au spus că au trimis cu 12 zile înainte de data de 3 decembrie şi serviciul poştal din ţara respectivă nu a ajuns la ambasadă până în data de 3. A ajuns în cursul zilei de ieri. Ei primesc din partea AEP că votul exprimat nu este valid şi mai mult decât atât primesc inclusiv recomandarea că pot să îşi exercite dreptul de vot prin prezenţă la secţia de votare. Deşi suntem în condiţii de pandemie, am reuşit prin eforturile MAE, prin cele ale domnului ministru Aurescu, a misiunilor noastre diplomatice, să constituim un număr impresionant de secţii de votare. Sunt cu peste 300 de secţii mai multe decât la alegerile parlamentare din 2016, în condiţii de pandemie”, a mai explicat Orban. 

Şeful Guvernului a mai precizat că „e posibil fie unii să nu fi votat, deşi au primit plicul”.

„De altfel să nu uitaţi că şi la alte alegeri prin care s-a exercitat dreptul de vot prin corespondenţă a existat un număr de voturi care nu au fost valid exprimate. E posibil ca unii să fi uitat să voteze sau poate au renunţat să îşi exercite dreptul de vot, după ce şi l-au exprimat, spunând că se duc fizic. Foarte mulţi dintre cei care au cerut să voteze prin corespondenţă, au cerut într-un vârf pandemic în multe ţări în care avem o diasporă românească numeroasă a fost un vârf de pandemie şi probabil temători, pentru că nu ştiau dacă o să se poată deplasa fizic la secţia de votare, au solicitat să voteze prin corespondenţă”, a completat Ludovic Orban.

Acesta a prezentat şi numărul plicurilor valide, care ar fi de  aproximativ 21.000 cu voturile prin corespondenţă ale românilor din Diaspora.

„În ceea ce priveşte plicurile care au fost validate, la misiunile diplomatice sunt peste 3.000, plicuri valide cu votul valid exprimat, iar plicurile care au ajuns în ţară, care sunt preluate de Poşta Română, sunt în jur de 18.000. Deci sunt în total vreo 21.000 şi ceva de voturi din 35.000. Aici Poşta Română trebuie să vă furnizeze informaţia – a ajuns un număr de câteva sute de plicuri cu voturi exprimate care au venit după data de 3 decembrie. Ele nu pot fi considerate valide pentru că aşa spune legea. Asta este prevederea legală şi ca atare nu poate nici Poşta, nici AEP, nici biroul electoral al secţiilor de votare din străinătate, nu poate să decidă altceva decât prevede legea. Tocmai pentru că votul nu a fost valid, li s-a comunicat şi posibilitatea să voteze fizic, atâta timp cât votul nu a fost considerat valid. E posibil în anumite situaţii să fie din cauza serviciului poştal al ţării respective care, cine ştie, în condiţii de pandemie, poate i s-a anulat o cursă. Noi nu am putut să prevedem o astfel de situaţie excepţională care poate să întârzie mişcarea plicurilor cu vot. AEP a spus că Poşta Română trebuie să prezinte către BEC exact care este situaţia – câte plicuri au venit, în ce moment şi câte plicuri au venit după data de 3 decembrie. Aceasta e situaţia care se va prezenta”, a explicat premierul.

El i-a mai rugat pe cetăţenii „care poate nu din cauza lor, cei mai mulţi, nu li s-a validat votul, să îşi exercite votul în cursul zilei de mâine. Asta e procedura legală care a fost instituită. Ea trebuie îmbunătăţită, astfel încât să putem să facilităm cât mai mult exercitarea dreptului de vot pentru românii din Diaspora”. 

Preşedintele AEP: Nu se ştie unde s-au oprit pe circuit aceste plicuri cu voturile prin corespondenţă ale românilor din Diaspora

„Aşa este. Avem un specific diferit pentru votul în străinătate. Dacă pentru pentru votul în România, ieri autorităţile au ridicat această interdicţie cu privire la declaraţia din localităţile carantinate, dacă s-a permis circulaţia membrilor echipelor candidaţilor şi altor persoane pe timpul nopţii între 6 şi 7, vorbim de specific diferit pentru alegerile desfăşurate de statul român în străinătate. O dată, au plecat plicurile către cei 35.800 şi ceva de cetăţeni care au validat cererile în aplicaţia votstrainatate.ro pentru corespondenţă. De această dată, constatăm că s-au întors 21.600 de plicuri, fie la misiunile diplomatice, fie pe cele trei secţii de votare organizate de MAE pentru corespondenţă aflate în ţară”, a declarat Constantin Buică, sâmbătă la Antena 3. 

Preşedintele AEP a mai spus că nu se ştie unde s-au oprit pe circuit aceste plicuri cu voturile prin corespondenţă ale românilor din Diaspora.

„Între perioada de plecare a plicurilor şi întoarcere în ţară sunt implicate mai multe servicii poştale din statele gazdă şi toate aceste lucruri sunt independente de serviciile oferite de autorităţile române şi nu putem ştii dacă plicurile au plecat de la cetăţeni către ţară. Diferenţa până la 35.800, dacă acestea au plecat pe circuit, nu ştim unde s-au oprit aceste plicuri, pentru că gestiunea pe care o are Poşta o are efectiv cu ceea ce a intrat în ţară şi separat ceea ce a intrat în misiunile diplomatice, cele 11 voturi se află la secţia 1 din Spania. Ce se întâmplă în această diferenţă, nu putem ştii, până pe data de 3 decembrie, dacă o parte din plicuri de întors după data de 3 decembrie”, a completat Buică.

El a adăugat că „din păcate, mesajul transmis de AEP vine ca urmare a validărilor din acest sistem şi cetăţenii se pot prezenta la o secţie de votare în statul gazdă în care se află sau în alt stat, pentru că dacă te afli în Spania şi ai reşedinţă sau domiciliul în Spania, îţi poţi exercita dreptul de vot în Italia, Franţa, Germania, în orice alt stat din afara ţării, pentru că se votează în circumscripţia în care ai domiciliul sau reşedinţa, deci nu doar în Spania”.

Chestionat dacă au fost pierdute 15.000 de voturi prin corespondenţă, şeful AEP a răspuns: „Încă nu avem informaţii dacă aceste voturi au fost pierdute sau trimise sau au fost blocate în anumite zone ale oficiilor poştale naţionale”.

„Lucrurile sunt complicate. Aceste servicii poştale sunt specifice statelor gazdă. Ce putem reglementa clar, ce putem ştii clar, ce putem gestiona în mod concret, împreună cu celelalte autorităţi, pe teritoriul României. În afara ţării numărul secţiilor de votare este mai mic, tot din cauza condiţiilor date de pandemia de COVID-19 şi multe alte procese în desfăşurarea alegerilor pe 5 şi 6 decembrie în străinătate sunt îngreunate din cauza acestei pandemii de COVID-19”, a completat Buică.

Reprezentanţii Alianţei USR-PLUS au anunţat că au primit mii de sesizări din partea românilor din străinătate care reclamă că votul lor prin corespondenţă nu a ajuns la AEP.

„Ei şi-au înţeles îndatorirea civică de a vota şi au făcut-o în condiţii de siguranţă folosind votul prin corespondenţă. Acum li se spune că au făcut-o degeaba. AEP ne spune că aproape jumătate din voturile prin corespondenţă au fost pierdute. Nu ne interesează un joc de pasare a responsabilităţii între AEP şi Poşta Română, vrem un răspuns clar pe care aceste două instituţii le datorează cetăţenilor români. Numirile politice în companii şi instituţii ale statului afectează performanţa acestora şi azi se vede încă o dată nevoia de profesionalizare pe toate paliererele statului”, arată Alianţa, într-un comunicat de presă.USR-PLUS cere Guvernului, MAE şi BEC „să ia urgent toate măsurile de informare publică pentru ca cetăţenii al căror vot nu a ajuns la AEP să ştie şi să găsească soluţii să voteze fizic”.„Îi rugăm pe toţi românii din diaspora să îşi verifice mailul pentru a şti dacă trebuie să voteze fizic”, mai arată sursa citată.De asemenea, un număr de 39.244 de alegători s-au înscris pentru votul prin corespondenţă, în Diaspora, potrivit AEP. Procedura de vot prin corespondenţă Un număr de 39.244 de români din străinătate s-au înregistrat pentru a vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare, 35.650 dintre ei fiind înscrişi în listele electorale pentru votul prin corespondenţă, din 106 ţări.Termenul pentru ca plicurile cu opţiunile de vot să ajună la biroul electoral pentru votul prin corespondență, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular a fost 3 decembrie. Conform AEP, au fost înregistrate 21.329 de voturi prin corespondenţăPotrivit AEP, cetăţenii care şi-au exprimat opţiunea de a vota prin corespondenţă ar fi urmat să primească un e-mail de confirmare în cazul în care plicul a ajuns la termen la biroul electoral pentru votul prin corespondenţă sau la misiunile diplomatice şi oficiile consulare.

”Dacă plicul exterior nu a sosit până la data de 3 decembrie, ora 23:59, la destinaţiile indicate mai sus, alegătorii vor primi un e-mail de informare, cu menţiunea că se vor putea deplasa la cea mai apropiată secţie de votare din ţara de reşedinţă sau de domiciliu, pentru a-şi exercita dreptul de vot”, preciza AEP.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here