Coordonatorul tehnic al PNRR a încălcat interdicția de concediu impusă de Florin Cîțu

Inquam Photos / Ilona Andrei

Nicolae Toderaș, coordonatorul cu rol tehnic al Planului Național de Redresare și Reziliență, a plecat în concediu la câteva zile după ce premierul a cerut expres ca, până la aprobarea finală a PNRR, nici un funcționar implicat în gestionarea Planului să nu-și ia liber, scrie Newsweek România.

„Avem un mesaj foarte clar pentru toţi cei care lucrează la PNRR – şi aici mă refer la funcţionarii din administraţia publică. Trebuie să ştiţi că nu puteţi să mergeţi în concediu până nu avem acest PNRR aprobat. (…) Este responsabilitatea noastră şi a celor care lucrează la acest proiect să avem cel mai bun PNRR. De aceea trebuie să luaţi toate observaţiile Comisiei Europene şi să le trataţi cu mare, mare atenţie. Dacă, cumva, din cauza unei tratări superficiale a acestor observaţii de către un funcţionar sau oricine, la orice nivel din administraţia publică, vom avea probleme cu PNRR, vă garantez că acea persoană sau acele persoane pleacă acasă. Nu ne jucăm cu aşa ceva, trebuie să luaţi în considerare toate observaţiile, răspundem cu celeritate, răspundem imediat şi facem un PNRR bun. Deci, nimeni nu pleacă acasă, în concediu, până nu avem acest PNRR. (…) Trebuie să luăm aceşti bani, sunt bani de care avem nevoie să ne dezvoltăm”, a declarat premierul Florin Cîţu vineri, pe 11 iunie a.c.

Luni, 14 iunie, la nici trei zile de la această cerere a premierului, Nicolae Toderaș, coordonatorul cu rol tehnic al PNRR, a plecat în concediu. O săptămână. Mai jos, documentul de aprobare a cererii de concediu.

Contactat de către Newsweek România, Toderaș a confirmat că este în concediu. Declarația lui a fost următoarea: „Mie mi s-a aprobat concediul săptămâna trecută. Domnul premier nu… nu știu cine sunteți!”

Articolul integral – AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here