COP26 | Cel puţin 19 ţări, inclusiv SUA, se angajează să nu mai finanţeze proiecte privind energii fosile, în premieră, în străinătate

Sursa: Pixabay

Cel puţin 19 ţări au anunţat joi că pun capăt – până la sfârşitul lui 2022 – investiţiilor în străinătate a ”proiectelor privind combustibili fosili neînsoţite de sisteme de capturare a carbonului”, o decizie care ar putea fi una dintre cele mai importante decizii luate la Conferinţa ONU împotriva modificărilor climatice (COP26) de la Glasgow, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Declaraţia Comună” a semnatarilor, între care se află investitori mari ca Statele Unite şi Canada, a fost difuzată în timpul COP26, la Glasgow.

Semnatarii recunosc că aceste finanţări ”implică tot mai multe riscuri sociale şi economice”.

Statele membre G20 s-au pus recent de acord să înceteze să mai susţină proiecte ale unor centrale cu cărbune în străinătate.

Planul anunţat joi, la iniţiativa Londrei, include – pentru prima oară – gazele naturale şi petrolul şi se angajează să reorienteze aceste fonduri către energii regenerabile.

”Trebuie să punem finanţările publice de partea bună a Istoriei. Încetarea finanţărilor internaţionale în toate aceste proiecte de energie fosilă este esenţială dacă vrem să putem păstra obiectivul de 1,5°C” în lupta împotriva încălzirii globale prevăzut de Acordul de la Paris din 2015, a subliniat secretarul de stat britanic însărcinat cu Întreprinderile Greg Hands.

Mr. Vanitate. Dezvăluirea unui fost șef al NATO: Putin voia ca Rusia să intre în Alianță, dar să nu stea la coadă alături de țări care „nu contează”