Rusia, una dintre cele mai mari rate din lume de mortalitate COVID în exces. Kremlinul acuză „nihilismul total” al populației

Foto: Unsplash

Rusia a înregistrat 753.000 de decese în exces în pandemie, una dintre cele mai mari rate din lume, potrivit analizei datelor guvernamentale realizată de Financial Times, care evidențiază impactul puternic al bolii.

Cifrele, folosite de demografi pentru a măsura impactul real al pandemiilor, acoperă perioada până la sfârșitul lunii septembrie. Acestea se calculează prin compararea cifrelor totale de mortalitate – culese de agenția de statistică Rosstat de la apariția Covid 19 – cu tendințele istorice. Rezultatele arată că Rusia s-a clasat pe locul al doilea, după SUA, în ceea ce privește numărul absolut de decese în exces și pe locul al treilea, după Peru și Bulgaria, pe cap de locuitor.

Decesele în exces diferă de cifrele oficiale legate de Covid-19 publicate de agențiile de stat din Rusia. Rosstat își publică propriul număr lunar de decese cauzate de Covid-19, estimând că 462.000 de persoane au murit din cauza bolii până la sfârșitul lunii septembrie. Grupul operativ Covid din Rusia, un organism care include miniștri și alți oficiali, menit să coordoneze răspunsul la pandemie, a atribuit bolii 203.549 de decese la sfârșitul lunii septembrie.

Ambele agenții spun că folosesc abordări diferite pentru a colecta datele. Grupul de lucru primește actualizări zilnice de la spitale cu privire la cazurile în care Covid-19 a fost cauza principală evidentă a decesului, fără examinări mai detaliate. Rosstat obține date lunare de la registrele civile, care iau în considerare examinările ulterioare.

Ministerul Sănătății nu a răspuns unei solicitări de comentarii. Rosstat a spus că nu a comentat calculele altora deoarece nu a putut vedea metodologia.

Creșterea ratei mortalității din Rusia vine pe fondul eforturilor autorităților de a-și spori campania lentă de vaccinare și de-a convinge oamenii să fie precauți în locurile publice.

Populația se comportă de parcă habar n-are sau nu-i mai pasă, în timp ce oamenii au început să moară ca muștele. Este o catastrofă”, a spus demograful independent Alexe Rakșa, un fost angajat Rosstat care și-a pierdut locul de muncă după ce a criticat gestionarea de către agenție a datelor Covid.

Barurile și restaurantele din centrul Moscovei au fost pline miercurea trecută, în ultima noapte înainte de începerea unei „săptămâni nelucrătoare” de 11 zile în capitală, timp în care magazinele neesențiale, școlile și locurile de divertisment vor fi închise. Alte regiuni impun măsuri similare.

Rata scăzută de vaccinare îi frustrează pe oficiali. Kremlinul a alternat între admonestarea populației pentru „nihilismul ei total” și asumarea unui grad de responsabilitate.

Există o tradiție – a da vina pe seama guvernului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă TASS, în octombrie. „Și, desigur, nu s-a făcut tot ce-ar fi trebuit, în ceea ce privește comunicarea importanței vaccinării și-a lipsei de alternative.”