Arme nucleare, capacități de destabilizare puternică a unei regiuni deja tensionate și un președinte ajuns pe tronul liderului suprem prin manevre specifice comunismului dinastic ce-l inspirase și pe Ceaușescu. În fine, un dosar spectaculos de spionaj, derulat în anii ’70-’80, soldat cu răpirea unor cetățeni asiatici, dar și europeni, inclusiv a unei românce.
De 30 de ani, relația Japoniei cu Coreea de Nord este marcată de dosarul răpirilor, iar în ultimii 10 s-a umflat dramatic unul care poate pulveriza relațiile internaționale: înarmarea nucleară a unei țări cu simptome vădit distopice.
Dar să începem cu inventarul balisitic – rachetele, numele lor „de botez”, raza de acțiune:
- Toksa – 120 kmScud modificate – de la 300 la 1.000 km
- Nodong modificat – de la 1.300 la 1.500 km
- Pukguksong și Pukgusong 2 – peste 1.000 km
- Musudan – 2.500-4.000 km
- Hwasong 12, 14 și 15 – de la 5.000 la 10.000 km
- Taepodong 2 – peste 10.000 km
- KN 08 și KN 14 – peste 5.500 km (Sursa: Jane’s)
Pentru o țară înțesată de lagăre de concentrare destinate dizidenților, dar și incapabilă să-și hrănească toate gurile, arsenalul Coreei de Nord e „minunat”. Unde mai pui că numeroase puteri economice de anvergură continentală ori chiar globală nu-și permit măcar să aspire la un dobândirea unui asemenea rezervor de proiectare a forței.
Fost ministru al Apărării: Beijing și Phenian, două „amenințări cu caracteristici diferite”
Coreea de Nord, un stat perfect interesant din punct de vedere filosofic, prin prisma ermetismului în relația cu lumea, dar falimentar sub toate celelalte unghiuri, injectează doze grele de adrenalină în regiune și nu numai.
Se vorbește nu rareori de riscul izbucnirii unui război în zona Asiei de Est din cauza disperării cu care Phenianul insistă să devină putere nucleară. Dar cum în vecinătate alt actor major și-a asumat imaginea de potențial beligerant, China, se impune întâi un efort de distingere a planurilor.
Pornim de la ceea ce au în comun Coreea de Nord și China. În primul rând, investesc masiv în înarmare. În al doilea, nu au scrupule când vine vorba de sensibilitățile vecinilor sau tratatele internaționale. În al treilea rând, au atins un stadiu de „maturizare” în care nimic nu le mai poate împiedica să își exhibe agenda reală și posibilitățile. În al patrulea rând, lipsa de legitimitate a puterii politice. În fine, au fir scurt, și una cu alta, și fiecare în parte cu actorii externi relevanți indexați ca inamici.
Acum, ce le desparte: potența economică, anvergura diplomatică, axa temporală a intereselor, gradul de flexibilitate în relația cu statele terțe.
Fost ministru al Apărării în Japonia, Satoshi Morimoto, izolează ca în laborator punctele critice ale diferenței dintre Phenian de Beijing. „China și Coreea de Nord reprezintă două amenințări cu caracteristici diferite”, spune oficialul nipon, consultat de Universul.net.
Potrivit acestuia, esența distincției se reduce la atât: China duce o politică de expansiune peste mări, oceane și terestru. Pe parte maritimă, direct prin flota sa militară. Pe parte de uscat, prin programul de investiții și persuadare politică, botezat Belt and Road Initiative și deversat în Asia, Europa, Africa.
Totuși, subliniază fostul ministru Morimoto, Coreea de Nord vrea și altceva. Miza e supraviețuirea regimului, arată fostul oficial nipon, care constată că liderul suprem, Kim Jong-un, nu are în plan extinderea în regiune.
O diferență între „noul” Kim cei doi care l-au precedat
Liderul de la Phenian, Kim Jong-un, a ajuns la putere pe filieră dinastică, comunismul nord-coreean fiind unic și la capitolul sensibil al transferului puterii în cercul strâmt al politrucilor care o încarnează.
- Citiți și: Corespondență de la Tokio | De ce „înoată” China în apele Japoniei. Bomba numită „Senkaku”
Deși aflat la mare depărtare geografică, dar într-o proximitate intimă ca afinități, Nicolae Ceaușescu a încercat să importe modelul, după ce în prealabil „furase” de la amicii nord-coreeni cultul personalității și arhitectura. Din fericire pentru noi, nu a mai avut timp. Din nefericire pentru supușii clanului Kim, „Împărăția” lor a ajuns la a treia generație.
Însă Kim Jong-un a făcut doi pași pe care bunicul, apoi tatăl nu fuseseră suficient de disperați să îi facă. Dincolo de canalul tradițional cu Beijingul, actualul Kim a forțat două deschideri de mare angajament ca PR: cu președinte american și cu președintele sud-coreean. E drept, și arsenalul nuclear s-a copt între timp suficient pentru a face Phenianul să deschidă cele două uși care aproape șase decenii rămăseseră ferecate.
A mai făcut și un al treilea, probabil chiar mai spectaculos, iar el ține de zelul cu care a îmbogățit programul nuclear. Din 1994 până în 2011, sub conducerea tatălui, Kim Jong-il, Nordul a efectuat 16 lansări de rachete și două teste nucleare.
Sub conducerea fiului, Kim Jong-un, „marele salt înainte” a fost cutremurător. Din 2012 până azi, Kim Jr. a supervizat 80 de lansări de rachete și patru teste nucleare.
Pământul s-a mișcat și el pe măsură.
În zona suspectă, mereu aceeași, Punggye-ri, din Coreea de Nord, s-au înregistrat seism după seism. Iar fiecare a fost mai mare.
De la primul, cel din 2006, echivalent detonării unei încărcături de 0,5-1 kilotone, s-a ajuns în 2013 la mișcări telurice estimate a fi fost rodul unei încărcături de 6-7 kilotone. În 2016, cifra s-a dublat, iar în 2017 a atins un nivel SF: 160 kilotone. Din acel moment, septembrie 2017, japonezii consideră că Phenianul nu mai poate nega în mod credibil evidența. Anume, că acolo a fost vorba de testarea bombei cu hidrogen.
Ce au schimbat summiturile Trump-Kim? Nimic în programul nuclear, dar multe din perspectiva cunoașterii coordonatorului
După câteva rânduri de summituri cu omologii de la Washington și Seul, Kim Jong-un transmitea, recent, prin intermediari, că nutrește „sentimente personale bune” față de Donald Trump.
Dar în timp ce cu o mână semna ordinul de reflectare publică a gândurilor sale, cu cealaltă dirija neabătut programul nuclear.
La Tokio, perspectiva e cât se poate de limpede. Potrivit unui oficial guvernamental, e bine că au existat întâlnirile Kim-Trump, dar e pe mai departe rău că nimic nu s-a modificat în atitudinea nord-coreenilor privind înarmarea atomică și testele cu rachete. Implicit, și că nu au survenit schimbări în gradul de risc pe câte Phenianul îl reprezintă pentru statelor vecine.
În 2018, testele lor ne-au ocupat multe nopți, își amintește în alt oficial din zona apărării, de la Tokio, iar un profesor nipon, expert în spațiul asiatic, remarca faptul că există până acum un singur câștig din aparenta deschidere a lui Kim Jong-un din ultima vreme: americanii au avut șansa să îl evalueze și să conchidă dacă e nebun sau rațional, crede specialistul. Și, potrivit semnalelor pe care le-a cules de la Washington, Kim Jong-un e un tip rațional.
O veste tot proastă, care indică mai degrabă faptul că riscul unei lovituri preventive asupra Coreei de Nord nu s-a diminuat după summiturile Trump-Kim. Eventual au crescut.
Un scenariu delicat și pentru Japonia, și pentru Coreea de Sud. Motivele sunt de intuit. A lovi Coreea de Nord eficient înseamnă a bombarda concomitent spre 1.200 de obiective, arată un expert nipon. Potrivit acestuia, SUA pot aplica până la 800. Restul ar putea fi acoperit de efortul concertat al Japoniei și Coreei de Sud. Dar e dificil tehnic și riscant din punct de vedere pragmatic. Dacă Nordul găsește o fereastră să riposteze, fie și limitat, ar lovi Tokio și Seul. O eventualitate care nu are „admiratori” în cercurile puterii de la Tokio. Cel puțin nu în actuala conjunctură.
Miniaturizarea încărcăturii nucleare pentru rachetele Nordului
Există însă o variabilă care pare să amestece totuși sentimentele, chiar dacă încă nu modifică punctul de vedere. E vorba de capacitatea Coreei de Nord de a miniaturiza încărcătura nucleară purtată de rachete.
Dacă Nordul atinge un asemenea stadiu, perspectivele tind ușor de la rele la de neimaginat. Un oficial nipon consideră, fapt reflectat și în pozițiile publice ale Japoniei, că Phenianul ar fi deja în acest stadiu.
Argumentul suprem: extrapolarea la cazul Coreei de Nord a istoricului altor puteri nucleare. S-a observat că intervalele dintre atingerea diverselor stadii de dezvoltare a programelor nucleare e relativ predictibil.
Dosarul răpirilor. Cazul tragic al româncei Doina Bumbea și un comunicat vag al Ministerului de Externe din Japonia
Diferendul dintre Japonia și Coreea de Nord nu se limitează însă la amenințarea nucleară. De câteva decenii, Tokio duce o luptă sisifică pentru elucidarea, în unele cazuri, și salvarea, în multe altele, a cetățenilor niponi răpiți de nord-coreeni în virtutea unui program al spionajului de la Phenian care frizează scenariile hollywoodiene. E vorba de oameni ridicați de pe stradă și transportați pe mare, pentru a fi exploatați în Coreea de Nord, fără șansa de a fi eliberați vreodată.
Pe câțiva, Tokio i-a extras în urma unor negocieri dificile, care au culminat, la începutul anilor 2000, cu întâlniri la nivel de premier nipon și lider suprem nord-coreean (era perioada lui Kim Kong-îl, tatăl actualului președinte).
Povestea a înghețat între timp, în ciuda eforturilor concertate ale diplomației japoneze de a tine subiectul sus pe agenda internațională.
Hitomi Soga este unul dintre cetățenii niponi readuși acasă de guvernul japonez, după aproape 20 de ani de captivitate în Coreea de Nord.
Acolo fusese căsătorită forțat cu un fost militar american, Charles Jenkins, și el luat în captivitate. Povestea lor, pe larg, am descris-o la vremea respectivă.
Din perspectiva României, subiectul rămâne unul de actualitate, deși la București nu s-a bucurat de Atenți oficială de care a beneficiat în cercurile puterii de la Tokio.
Charles Jenkins și Hitomi Soga au fost, în timpul detenției lor nord-coreene, prietenii româncei Doina Bumbea. Povestea tragică a tinerei ajunsă la Phenian în 1978, reținută acolo pentru totdeauna, unde a și decedat, în 1994, o puteți afla – AICI.
Cazul a fost abordat de București și Tokio, în perioada în care au curs dezvăluirile despre istoria Doinei Bumbea, dar între timp la București s-a instalat o anumită doză de resemnare.
Potrivit informațiilor disponibile, Doina Bumbea a lăsat în urma ei doi fii, azi trecuți de 30 de ani. Locuiesc în Coreea de Nord și au fost rodul mariajului forțat. Fratele ei, Gabriel Bumbea, a făcut eforturi majore pentru a sensibiliza opinia publică și autoritățile în speța surorii lui.
În 2007, a fost primit de premierul de atunci și de acum al Japoniei, Shinzo Abe, pentru a discuta subiectul. Detalii – AICI
Eforturile autorităților nipone, pe dosarul răpirilor orchestrate de Coreea de Nord, continuă și azi.
Potrivit unui oficial de la Tokio, partea japoneză ridică acest subiect aproape în fiecare întâlnire oficială, dar nu are indicii că situația Doinei Bumbea ar fi fost discutată foarte recent.
Un comunicat al Ministerului de Externe al Japoniei, din octombrie 2019, face referire la întâlnirea de 10 minute dintre premierul Shinzo Abe și președintele Klaus Iohannis, în marja ceremoniei de întronare a Împăratului Naruhito al Japoniei. În comunicat, se arată că prim-ministrul Abe a solicitat cooperarea României în dosarul răpirilor, iar președintele Iohannis și-a arătat sprijinul pentru poziția Japoniei.
*Material realizat cu sprijinul unui program pentru jurnaliști străini al Ministerului de Externe din Japonia
[…] Corespondență din Japonia | Țara-Gulag care poate destabiliza lumea. Ce caută România într-un … […]