Judecătorul din dosarul Belina  a anunțat, marți, viitorii martori ce vor fi chemați pentru a da declarații în caz.

Astfel, pe lista judecătorului se numără fostul vicepremier Vasile Dâncu, dar și mai mulți administratori ai companiei Tel Drum.

Administratorii Tel Drum vor trebuie să explice cum se face că Liviu Dragnea folosea intens perimetrul insulei inclusiv pentru aterizarea elicopterului cu care venea în zonă.

Aceste persoane vor fi puse să explice dedesubturile unor fapte la vedere și dacă există o legătură între Dragnea și compania Tel Drum.

Aceștia vor trebuie să explice cum a ajuns compania să aibă proprietăți pe insula Belina și în general cum s-a făcut trecerea regiunii din administrarea de către Apele Române în administrarea de către Consiliul Județean Teleorman.

Astfel, Vasile Dâncu, ar urma să dea declarații în 24 martie în vreme ce primii martori de la Tel Drum vor fi chemați în 7 aprilie.

În dosar au mai dat declarații până în prezent gardienii insulei, de la firma tocmită pentru a nu lăsa persoanele care nu au legătură cu Tel Drum să intre în perimetru, dar și doi piloți de elicopter care îl aduceau pe Liviu Dragnea și pe invitații săi pe insulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here