În primele ore ale Anului Nou, sute de petrecăreți de la barul Le Constellation se distrau la o stațiune elvețiană de lux.
Muzica răsuna, șampania curgea, iar oamenii petreceau în Crans Montana, într-un bar exclusivist situat sus, în munți. Chelnerițele defilau cu sticle de șampanie, fiecare având încorporate artificii aprinse, sporind atmosera festivă și alimentând distracția.
Într-o clipă, la mai puțin de două ore după intrarea în noul an, o flacără de atificii a atins și a aprins tavanul căptușit cu spumă. A urmat o explozie asurzitoare, un incendiu masiv, o busculadă și zeci de decese plus peste 100 de răniți. S-a întâmplat în doar câteva minute care au părut o eternitate. Numărul final al victimelor este puțin probabil să fie stabilit prea curând.
Ceea ce a urmat a fost previzibil: confuzie, șoc, furie și multe întrebări. Pentru mine, urmărind din România această catastrofă, a fost un deja-vu al incendiului din clubul Colectiv, izbucnit într-o seară de vineri, 30 octombrie 2015, în care au murit 65 de persoane și mult mai multe au fost rănite.
Am petrecut întregul weekend acoperind de acasă dezastrul, cu greu desprinzându-mi privirea de la televizor sau părăsind sufrageria, de teamă să nu ratez vreo actualizare importantă. Îmi amintesc fiecare detaliu al tragediei, atât tehnic, cât și uman, de parcă ar fi fost ieri. Așa că, atunci când m-am trezit în fața coșmarului din Crans Montana, de pe 1 ianuarie, a fost iarăși Colectiv. Copy-paste.
Pentru numărul victimelor, în România s-a dat vina pe corupție, pe aplicarea laxă a regulilor, pe supraaglomerare și pe spitale slab echipate. Toate acestea pot fi adevărate și se poate să fi contribuit la cea mai gravă tragedie provocată de om din istoria recentă. „Corupția ucide” – acesta a fost sloganul care a apărut după incendiul rămas viu în memoria colectivă și după zece ani.
Furia publică din zilele care au urmat tragediei a dus la proteste și la prăbușirea guvernului condus de premierul Victor Ponta. Au fost adoptate noi legi, cum ar fi interzicerea fumatului în spații publice largi, și multe altele. Șocul și consecințele sociale au continuat luni bune. Oamenii și-au pierdut încrederea și au învinovățit Biserica Ortodoxă Română pentru lipsa de empatie față de rockeri (câțiva indivizi neinformați i-au numit chiar „sataniști”).
Elveția este diferită de România pe multe planuri.
Stă foarte bine la indicele de corupție al Transparency International și este una dintre cele mai puțin corupte țări din lume (se află pe locul 5 ca țară cu cea mai mică corupție, comparativ cu România, care este pe locul 46 din 180 de țări evaluate anual).
Elveția, o țară montană cu puțin peste 9 milioane de locuitori, are un sistem medical excelent, iar cetățenii săi, cel puțin din exterior, sunt percepuți ca persoane responsabile și respectuoase cu legea. Poate singura pată este sistemul bancar, considerat opac și expert în ascunderea averilor foarte mari, dar chiar și acesta s-a schimbat în ultimii ani. Elveția nu face parte din UE, dar regulile sale sunt uneori mai stricte decât cele de la Bruxelles.
Prin urmare, ce a mers prost?
Într-o eră a rețelelor sociale care ne ocupă multe ore din viața de veghe, bunul simț a zburat pe fereastră. În școală, nu am studiat științele la un nivel profund, dar știu că dacă pui o flacără, de la o lumânare sau de la artificii, lângă o suprafață inflamabilă precum plastic, spumă sau chiar lemn, poate izbucni un incendiu. Iar dacă izbucnește, se poate răspândi rapid și violent, în câteva secunde devastând tot ce îi iese în cale.
Dacă ai sute de oameni într-un spațiu închis, precum un club, mai ales când sunt relaxați, imediat se activează instinctul de supraviețuire și începe panica. Oamenii se grăbesc să iasă. Acest lucru, la rândul său, cauzează o busculadă care va duce la răni suplimentare și chiar la decese. Persoanele care mor nu au neapărat arsuri; adesea, ele mor după ce inhalează gaze toxice și extrem de fierbinți. O moarte exasperantă, cu privire la care ne putem doar ruga să fie rapidă.
Un mic aspect asupra căruia nu aș vrea să insist în acest moment tragic este faptul că multe afaceri obțin tocmai în perioada sărbătorilor un procent considerabil din încasările anuale. Există o competiție între localuri pentru a face ca evenimentul lor să fie cel mai bun și cel mai strălucitor posibil.
Doar că, așa cum ne-au arătat Colectiv și Crans Montana, acești factori, umani și creați de om, pot veni cu cel mai mare cost dintre toate: viața.
Ar fi timpul pentru o interdicție definitivă a artificiilor și a pirotehniei în spațiile închise, chiar dacă asta ar reduce nițel din nivelul distracției. Dar partea bună este că vor fi salvate vieți omenești vor fi salvate.
