Predicțiile sunt întotdeauna un demers riscant și arogant. Dar în episodul de astăzi al Critical Conditions, Claire Berlinski și cu mine am făcut totuși acest pas. Previziunea noastră pentru 2026 sugerează un an în care adevărurile amânate devin inevitabile din punct de vedere politic — un an al deciziilor și al confruntărilor. Ne apropiem de un punct de ruptură.
Încercând să ghicim ce ar putea aduce viitorul apropiat, am abordat o gamă de subiecte, de la ridicol la sublim.
Printre teme s-au numărat Iranul aflat pe marginea unei posibile rupturi, China care testează Taiwanul printr-o coerciție tot mai „normalizată”, Europa confruntată cu momentul maturității sale strategice în privința Ucrainei (și nu numai), inteligența artificială care remodelează politica, geopolitica și chiar adevărul însuși, precum și alegerile — de la Suedia la Israel și până în SUA — care vor decide dacă democrațiile se pot repara singure sau se vor prăbuși sub greutatea nebuniei colective.
Factorii imprevizibili, de la posibila înlăturare a lui Putin până la un accident catastrofal legat de AI, ne amintesc că fragilitatea naște surprize. În 2026, presiunile amânate mult timp vor cere decizii, iar lumea va afla dacă instituțiile se vor îndoi — sau, în cele din urmă, se vor rupe.
Mai sus, oferim „montajul” momentelor esențiale — iar episodul complet (și textul aferent) se află chiar mai jos, după paywall. Merită, mai ales la această reducere nebună și trecătoare!
Iată podcastul încorporat:
Ne-am clasat fiecare predicțiile de la numărul cinci la numărul unu.
Pentru locul cinci, Claire a ales China și Taiwan. Probabilitatea unei invazii directe în 2026 este moderată, a spus ea — dar din ce în ce mai posibilă.
Operațiunile coercitive din „zona gri”, hărțuirea maritimă și în spațiul aerian, presiunea economică și provocările de rutină devin treptat normalizate. Beijingul repetă scenarii de escaladare, iar politica naționalistă restrânge spațiul pentru dezescaladare dacă, în cele din urmă, ceva merge prost. Chiar și fără război, aceste rutine erodează reținerea și pregătesc scena pentru un conflict viitor. Timpul este totul, iar 2026 poate accelera o traiectorie pe care Beijingul o planifică de mult.
La mine, poziția a cincea a fost ocupată de politica privind imigrația și epoca migrației de masă.
Europa și alte țări occidentale ajung la limitele a ceea ce societățile lor pot absorbi. Extrema dreaptă a exploatat deja acest lucru, dar adevărata schimbare va fi că partidele liberale dominante vor prelua o parte din mesajele ei — nu din convingere, ci din necesitate politică.
„Fortăreața Europa” devine tot mai vizibilă, iar dezbaterile dintre identitate și nevoile forței de muncă vor domina discursul politic. Deși încărcată politic, această evoluție reflectă o realitate pe care societățile occidentale nu o pot amâna la nesfârșit.
Pentru locul patru, amândoi am ales: Iran.
Republica Islamică este epuizată structural. Disfuncțiile economice, insecuritatea apei, alienarea generațională și protestele răspândite semnalează un regim aflat sub presiune. Amândoi am fost de acord că sistemele autoritare se prăbușesc adesea brusc atunci când frica încetează să funcționeze la scară largă.
Facțiunile militare, minoritățile etnice și instituțiile clericale frustrate adaugă o instabilitate suplimentară. Anul 2026 ar putea aduce o ruptură rapidă — o lovitură de stat, o rebeliune sau o schimbare de regim — accelerată parțial de acțiunile israeliene care au subminat capacitatea regimului de a reprima eficient.
O schimbare majoră în acest an este departe de a fi sigură, dar condițiile prealabile sunt evidente.
Pentru poziția trei, eu am ales Europa și Ucraina. Anul 2026 va fi momentul forțat de maturitate al Europei. Cu americanii „Trumpy” care se retrag (sau mai degrabă fug!) de la conducerea lumii libere și cu angajamentul SUA față de Ucraina ezitant în cel mai bun caz, puterile europene trebuie să decidă dacă susțin Ucraina și își construiesc o infrastructură serioasă de apărare pentru ele însele.
Acest an ar putea marca pași decisivi către autonomia strategică a UE, cu Europa completând lipsurile SUA, consolidând apărarea și asumându-și un rol de lider în reglementarea globală, în special în guvernanța digitală și a rețelelor sociale.
Claire a subliniat riscurile operaționale. Campania hibridă a Rusiei se va intensifica fără o descurajare credibilă din partea SUA, creând un mediu mai dens și mai periculos. Apropierea de incidente — lovituri atribuite greșit, incidente cu drone sau coliziuni la frontieră — ar putea escalada imprevizibil. Răspunsul Europei va decide dacă stabilizează Ucraina și își afirmă relevanța strategică sau privește proliferarea crizelor.
Poziția mea doi e pentru inteligența artificială (aceasta era poziția unu a lui Claire).
Amândoi considerăm că IA se află în centrul riscului sistemic. Până acum, IA a fost privită ca o curiozitate tehnologică uimitoare sau ca o oportunitate de afaceri.
În 2026, impactul ei devine politic, economic și existențial. Piețele muncii vor fi perturbate, motoarele de căutare vor converge cu IA generativă, iar algoritmii vor modela narațiunile în care trăiesc oamenii.
Ar putea apărea contra-narațiuni civilizaționale, transformând problema antrenării modelelor într-una centrală pentru geopolitică.
Claire subliniază persuasiunea micro-țintită bazată pe IA, cetățenii sintetici și campaniile de influență localizate, care ar putea eroda realitatea comună și fundamentele epistemice ale democrației.
Consecințele sunt profunde: legitimitatea, guvernanța și coeziunea socială vor fi toate încurcate în sisteme invizibile și opace. Ne putem aștepta ca acest subiect să ajungă în centrul politicii globale.
La mine, pe prima poziție au figurat o serie de alegeri-cheie. Votul din Suedia va semnala traiectoria politică a Europei în privința imigrației. Alegerile din Israel ar putea decide dacă țara se stabilizează ca democrație liberală sau alunecă spre un autoritarism etnocratic sub Netanyahu, cu consecințe pentru regiune și riscul nuclear (evaluez că cu încă vreo câteva victorii ale dreptei Israelul s-ar prăbuși). În Statele Unite, alegerile de la jumătatea mandatului vor arăta dacă alegătorii vor pedepsi Partidul Republican pentru că a permis abuzurile, tarifele și distrugerea instituțională din era Trump — și dacă Congresul va putea limita pagubele pentru restul mandatului lui Trump.
Apropo, Claire prezice că Trump s-ar putea să nu își ducă mandatul la capăt, fiind înlăturat de Administrație din motive de incompetență și demență. Ea crede că există o șansă deloc neglijabilă ca președinte să fie JD Vance.
Am încheiat evidențiind scenarii cu impact mare, dar probabilitate scăzută. Am sugerat înlăturarea lui Vladimir Putin — o autocrație personalistă se poate fractura brusc.
Claire își imaginează un accident catastrofal legat de IA, care ar dezvălui predarea controlului societății către sisteme pe care nu le poate prezice sau reglementa. Ambele subliniază fragilitatea sistemelor complexe și potențialul șocurilor bruște.
În aceste domenii — politica autoritară, rivalitatea marilor puteri, autonomia strategică europeană, inteligența artificială și autocorecția democratică — tema unificatoare este că negarea își consumă drumurile.
Așadar, da: ne așteptăm la un an al deciziilor și al adevărului.
