Creştinii prăznuiesc joi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. De această zi sunt legate tradiţii, obiceiuri şi superstiţii, care pot fi întâlnite şi astăzi în diverse zone ale ţării, transmite News.ro.
Gradul înalt de cinstire acordată Maicii Domnului în cultul ortodox se vede şi prin numărul mare al sărbătorilor închinate prăznuirii ei. Pe când sfinţii ceilalţi sunt, de regulă, pomeniţi o singură dată pe an, şi anume în ziua adormirii lor, Sfânta Fecioară Maria este prăznuită, în mod special, de mai multe ori în cursul anului bisericesc, prin praznice care cinstesc nu numai adormirea sau trecerea ei la cele veşnice, ci şi naşterea, dar şi unele minuni săvârşite prin puterea ei, după plecarea din viaţa aceasta.
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de atunci o foarte mare dezvoltare.
Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Oraşul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.
Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.
În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puţin mai târziu de către Papa Teodor I (642-649), care era originar din Ierusalim şi care a impus data de 15 august ca dată a sărbătoririi Adormirii Maicii Preacurate, ca şi în Răsărit.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor, având o perioadă de două săptămâni de post, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viaţa Maicii Domnului. În seara dinaintea sărbătorii se săvârşeşte în toate bisericile Vecernia cu Litie şi chiar Privegherea întreagă, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Prohodului Maicii Domnului. Foarte multe mănăstiri din ţară adună cu prilejul acestui praznic sute şi mii de pelerini în jurul zidurilor lor, aceştia petrecând întreaga noapte în rugăciune, cântare şi priveghere.
“Astăzi nu este praznic de sfinţi. Astăzi Biserica lui Dumnezeu dreptmăritoare prăznuieşte pe Împărăteasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor. Nu se poate asemăna cinstea robilor cu a împăraţilor. Astăzi este praznic împărătesc, pentru că Maica Domnului, Împărăteasa a toată făptura, se mută la cer”. (“Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie)
După săvârşirea tuturor tainelor mântuirii noastre şi după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata Maica Sa vieţuia în Biserica creştină, care începuse a-şi răspândi numele prin toată lumea, veselindu-se pentru slava Fiului şi Dumnezeului său, relatează Agerpres.ro.
Arzând către Dânsul mai mult decât serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinţi. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dânsul din valea aceasta a plângerii.
“Sfânta Fecioară se obişnuise ca uneori să întârzie în Muntele Eleonului, căci lângă muntele acela era satul care se numeşte Ghetsimani şi lângă el, sub munte, o grădină cu saduri, din care Zevedei avea puţină câştigare, şi care era moştenirea Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Într-acea grădină, Domnul nostru, mai înainte de patima Sa cea de voie, se ruga şi asuda faţa cu sânge, şezând în genunchi înaintea Tatălui ceresc.
Deci, într-acea grădină, după aceea, şi Preacurata Maica Lui, în acelaşi loc vărsa rugăciunile sale cele fierbinţi, asemenea şezând în genunchi şi udând cu lacrimi faţa sa şi acel loc. Acolo a fost mângâiată de înger cu vestirea de la Dumnezeu a grabnicei ei mutări la ceruri”. (Vieţile Sfinţilor)
Mai înainte de sfârşitul ei, acolo s-a făcut de două ori arătare îngerească Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, înainte cu 15 zile de adormirea ei, apoi înainte cu trei zile, când a primit de la înger acea stâlpare de lemn de finic din rai.
Moartea cea trupească nu va stăpâni însă peste dânsa, i-a spus Arhanghelul Gavriil, precum n-a stăpânit nici cea sufletească; semnul ei de dănţuire asupra morţii, va fi acesta: printr-un somn de puţină moarte adormind, dintr-acela se va deştepta ca dintr-un somn şi, scuturând de la ochi stricăciunea mormântului, va vedea viaţa cea fără de moarte şi slava, în lumina feţei Domnului.
Binevestitorul i-a dat atunci un dar din rai, care era o stâlpare dintr-un copac de finic, strălucind cu multă lumină, ca ea să fie dusă înaintea patului, când preacinstitul şi preacuratul ei trup va fi petrecut spre îngropare.
La început a spus aceasta Sfântului Ioan, fiul cel încredinţat de Hristos, şi i-a arătat stâlparea cea luminoasă, primită de la înger. După aceea au aflat de plecarea ei toate rudeniile de pretutindeni, precum şi o mulţime de credincioşi, care s-au strâns la casa Sfântului Ioan, împrejurul Maicii Domnului, cu multă plângere.
“Însă ea le poruncea să nu plângă, ci să se bucure pentru moartea ei că, stând mai aproape şi înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind faţă către faţă pe Fiul şi Dumnezeul Său şi vorbind gură către gură, va putea cu mai multă înlesnire ca să se roage şi să milostivească bunătatea Lui. Ea îi încredinţa pe cei ce plângeau că, după mutarea sa, nu-i va lăsa sărmani; dar nu numai pe aceia, ci pe toată lumea o va cerceta, o va privi şi va ajuta celor din primejdii. Cu aceste cuvinte mângâietoare, pe care le grăia către cei ce stăteau de faţă şi plângeau, ridica mâhnirea din inimile lor şi le potolea tânguirea cea cu lacrimi”. (Vieţile Sfinţilor)
În acel timp s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, şi mulţime de nori a înconjurat casa; căci cu dumnezeiască poruncă, sfinţii îngeri, luând pe Sfinţii Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim şi i-au pus la Sion înaintea uşilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
“Văzându-se unul pe altul, se bucurau şi se întrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieşind la ei Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, i-a sărutat cu bucurie şi cu lacrimi, spunându-le că s-a apropiat vremea ducerii de la cele pământeşti a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. (Vieţile Sfinţilor)
În clipa în care Domnul Însuşi S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt, îi zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sunt călcate de picioarele ei, ci să treacă cu îndrăzneală de la pământ spre cele cereşti; pentru aceea o chema cu dragoste.
Atunci, a rostit ea cu bucurie: ” ‘Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea’. Şi iarăşi a zis cuvântul ei cel vechi: ‘Fie mie acum după cuvântul tău!’ Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dânsul şi din bucurie duhovnicească, preasfântul său suflet l-a dat în mâinile Fiului său. Însă nicio durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce”. (Vieţile Sfinţilor)
Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Mulţime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei şi de venirea apostolilor.
“De aici au dus-o în locaşul cel mai sfânt din Ghetsimani. Iarăşi şi aici urmară sărutări, îmbrăţişări şi laude, sfinte cântări, multe rugăciuni şi plânsete, râuri de lacrimi izvorâte din dor şi pline de îndurerare. Şi era de văzut ploaie de lacrimi vărsate râuri. Şi astfel trupul cel preasfânt este aşezat în preaslăvitul şi preaminunatul mormânt. Şi de aici, a treia zi, este ridicat în sălaşurile cele cereşti”. (“Al doilea Cuvânt de laudă al Sfântului Ioan Damaschinul la Adormirea Maicii Domnului” – https://doxologia.ro)
Despre nemăsurata dorinţa de a o vedea pe Maica Domnului, pe când încă se mai afla la Ierusalim, Sfântul Ignatie purtătorul de Dumnezeu scrie într-una din scrisorile sale către Sfântul Ioan Evanghelistul: “Eu, dacă îmi va fi cu putinţă, voi veni la tine, ca să văd pe credincioşii sfinţi care s-au adunat acolo; dar mai ales să văd pe Maica lui Hristos, de care grăiesc că la toţi este minunată, cinstită şi iubită şi toţi doresc să o vadă. Cine n-ar fi dorit s-o vadă pe Sfânta Fecioară şi să vorbească cu aceea, care a născut pe Dumnezeul Cel adevărat?”. (surse: “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie, Episcopia Romanului, 1996; vol. “Vieţile Sfinţilor”; https://doxologia.ro)
Obiceiuri şi tradiţii
În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.
Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.
Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.
În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.
Printre superstiţiile de ziua de Sfânta Maria Mare se regăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.
Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.
Această sărbătoare se ţine mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări. Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un “ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.
De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.
De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.
În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.
În data de 15 august îşi schimbă bărbaţii pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuţi cu pălăria după această dată sunt luaţi în râs de către ceilalţi săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei în această zi.
Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre că dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă şi călduroasă.
De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristeţea Maicii Domnului. O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.
În această zi, multe biserici şi mănăstiri din ţară, printre care mănăstirile Nicula şi Putna, îşi sărbătoresc hramul.
