Criza din educație | Reacția părinților: Este vital să continuaţi greva, dar este la fel de vital ca elevii să susţină examenele

Foto: Pixabay

Preşedintele Federaţiei Naţionale din a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământul Preuniversitar Iulian Cristache le transmite greviştilor din educaţie că este vital să îşi continue protestul, dar este la fel de vital ca elevii să susţină examenele, solicitându-le să găsească soluţii pentru ca examenele să aibă loc. ”Nu uitaţi că vorbim de o generaţie de sacrificiu, care a trecut prin 2 ani de pandemie şi învăţare online”, le amintește el sindicaliştilor din educaţie, relatează News.ro.

”Este vital să continuaţi greva, dar este la fel de vital ca elevii să susţină examenele. Domnilor profesori, vă înţeleg frustrarea/supărarea bazată pe incompetenţa clasei politice. Rezonez total cu revendicările dumneavoastră. Aveţi tot dreptul din lume SĂ NU PUNEŢI STOP grevei şi să vă susţineţi drepturile, care sunt şi în interesul societăţii şi al sistemului educaţional. Dar ce vină au copiii NOŞTRI (şi ai dvs.)? Haideţi să găsim soluţii pentru a susţine examenele, şi veţi fi şi mai susţinuţi de către părinţii acestor copii. Doriţi să le decalăm, astfel încât să continuaţi greva? Foarte bine, dar copiii trebuie să cunoască calendarul, nu putem să-i ţinem sub o continuă presiune”, scrie Cristache pe Facebook.
El afirmă că primeşte telefoane de la părinţi cărora le explică faptul că examenele vor fi cel mult amânate, dar aceştia spun că nu reuşesc să-şi calmeze copiii.
”Incertitudinea aduce o stare de stres, ştim cu toţii asta! Şi da, majoritatea părinţilor vă susţin. Vă rog să înţelegeţi acest apel, cel puţin prin mesajele unor profesori care se poziţionează chiar şi cu riscul amânării anului şcolar. P.S. Nu uitaţi că vorbim de o generaţie de sacrificiu, care a trecut prin 2 ani de pandemie şi învăţare online!”, afirmă Cristache.

 

Iohannis le-a cerut liderilor coaliţiei să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, măsurile pe care Guvernul le poate adopta astfel încât anul şcolar să fie încheiat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here