Crucea Roşie: O rută de evacuare din Mariupol era minată

    Foto: Twitter

    O rută de evacuare din Mariupol era „minată”, a afirmat Crucea Roşie internaţională luni, după eşuarea unor tentative pentru evacuarea de civili din acest port asediat din sud-estul Ucrainei, Kievul şi Moscova acuzându-se reciproc de încălcarea condiţiilor de evacuare, informează Agerpres, care citează AFP.

    Dominik Stillhart, director de operaţiuni al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), a explicat la BBC cu privire la culoarele umanitare că „problema sau provocarea este de a aduce cele două părţi la un acord care să fie concret, exploatabil şi precis”.

    „Le vorbim de zile în şir pentru a-i aduce la un acord suficient de precis pentru ca acesta să poată fi apoi pus în aplicare”, a explicat Stillhart, subliniind că probleme persistă, de exemplu cu privire la itinerarii.

    Citând o echipă a CICR care se află la Mariupol, el a explicat că „ei erau gata ieri (duminică), în pofida faptului că ceea ce constituia acordul nu era pe deplin clar. Şi, imediat cum au ajuns la primul post de control, ei şi-au dat seama că ruta care le era indicată era minată”.

    „De aceea este atât de important ca cele două părţi să aibă un acord precis care să ne poată apoi facilita aceasta (evacuarea) pe teren”, a adăugat el.

    Armata rusă a anunţat deschiderea, luni, a mai multor coridoare umanitare şi instaurarea de armistiţii locale pentru a evacua civili din oraşele ucrainene Harkov, Kiev, Mariupol şi Sumi, pradă unor lupte violente.

    Moscova afirmă că a transmis aceste informaţii structurilor ONU, OSCE şi CICR.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here