Cu ochii pe Ungaria şi Polonia, Germania vrea suprimarea dreptului de veto: „Nu ne putem lăsa luaţi ostatici”

Sursa: Pexels

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a îndemnat, luni, Uniunea Europeană să suprime posibilitatea dreptului de veto de care dispune fiecare stat membru, pentru ca Uniunea ”să nu mai fie luată ostatică” în capacitatea sa de a acţiona, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Nu ne putem lăsa luaţi ostatici de către cei care paralizează politica externă europeană prin vetourile lor”, denunţă Maas.

”Cei care fac acest lucru se joacă, pe termen mai mult sau mai puţin lung, cu coeziunea Europei”, avertizează el.

”O spun, aşadar, în mod deschis: vetoul trebuie să dispară, chiar dacă asta înseamnă că putem fi minoritari”, declară  într-o conferinţă de presă la Berlin şeful diplomaţiei germane.

Potrivit reglementărilor europene, anumite decizii – în domeniul fiscal sau în probleme de politică externă – se iau cu o unanimitate a Celor 27.

Prin acest sistem, un stat îşi poate folosi astfel dreptul de veto pentru a bloca, întârzia sau atenua luări de poziţie europene.

”Deoarece noi am considerat întotdeauna solidaritatea internă şi suveranitatea externă drept două feţe ale aceleiaşi medalii, trebuie, acum, după crize interne, să facem din nou progrese în capacitatea de a cţiune a Europei în domeniul politicii externe”, pledează  Maas.

Ungaria şi-a folosit – cu regularitate – în ultimele luni dreptul de veto, pentru a bloca declaraţii critice cu privire la China.

Recent, Budapesta a refuzat să susţină o declaraţie prin care îndemna la un armistiţiu între Israel şi Hamas.

Polonia şi Ungaria – criticate cu regularitate de către Bruxelles din cauza unor reforme denunţate ca subminând valorile democratice – s-au opus, de asemenea,, în noiembrie, adoptării bugetului plurianual al UE şi unui plan de relansare economică europeană conceput cu scopul de a ajuta statele membre să înfrunte pandemia covid-19.

Ministrul german consideră că o revenire la principiul majorităţii în cadrul unui vor al Celor 27 ar permite evitarea ameninţării unei ”Europe cu două viteze”.

Germania insistă asupra faptului că Ucraina trebuie să rămână ţară de tranzit după finalizarea gazoductului Nord Stream 2

2 COMENTARII

  1. O cerere ce arata responsabilitate . Atunci cind un stat membru – din motive neintelese de nimeni – se aseaza singular impotriva unei decizii majoritare , este evidenta nevoia democratica ca majoritatea sa poata sa isi impuna decizia – altfel ne trezim cum efemeri conducatori ai vreunei natiuni fac ce vor pe spinarea noastra a majoritatii . Trebuie, rapid, votata in plen aceasta cerere devenita atit de necesara .

  2. Nu mai bine să-i dea afară din uniunea europeană??…eu zic că-i mai cinstit…oricum sunt două țări cu puternice rădăcini asiatice…!!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here