Serviciile sud-coreene acuză Nordul că a atacat cibernetic Pfizer pentru secretele vaccinului anti-Covid

Foto: KCNA

Hackeri nord-coreeni au încercat să pătrundă în sistemele informatice ale gigantului farmaceutic american Pfizer pentru a găsi date despre vaccin şi despre tratamentele împotriva coronavirusului, a relatat, marţi, presa de la Seul, care citează serviciile secrete sud-coreene, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) „ne-a adus la cunoştinţă” că Phenianul „a încercat să obţină tehnologii legate de vaccin şi tratamente împotriva COVID-19 prin intermediul unui atac cibernetic asupra Pfizer”, le-a spus jurnaliştilor deputatul Ha Tae-keung.

Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, NIS a prezentat aceste informaţii în timpul unei şedinţe cu uşile închise a comisiei pentru servicii secrete din Adunarea Naţională de la Seul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here