Subiectul eliminării generalului iranian Qassem Soleimani scoate la lumină și puternicele curele de legătură pe care Iranul le deține în Irak, țară cu care a purtat un lung război în anii 1980.
Scoaterea din joc a lui Soleimani a trimis o undă de șoc în rețelele de influență hegemonică ale teocrației de al Teheran în mediul politico-militar de la Bagdad.
Forțele Quds, al căror comandant a fost generalul Qassem Soleimani, unitatea de elită însărcinată cu operațiunile externe ale Gardienilor Revoluției islamice iraniene, considerată organizație teroristă de către Casa Albă, au construit în Irak patru piloni de ingerință directă în arhitectura de securitate națională irakiană, piloni care fac parte din strategia de dominație a Teheranului în Orientul Mijlociu.
Este vorba despre milițiile Kataib Hezbollah, Asaib Ahl al-Haq, Organizația Badr și Harakat al-Nujaba.
Vorbim de patru miliții „clonate” după modelul organizatoric și capacitatea de luptă – în numele islamismului șiit – ale Gardienilor Revoluției. În ceea ce privește banii pompați în infrastructura militară a acestor miliții, ei se înscriu într-un plan investițional iranian amplu derulat de Qassem Soleimani, în valoare de 400 de milioane de dolari anual, fonduri care se împart milițiilor din Irak, Iran și Siria.
„Axă a rezistenței”
În terminologia revoluționară iraniană, această proiecție de putere hegemonică prin intermediul milițiilor – asemănătoare întrucâtva Doctrinei Gherasimov pe bază de separatism – este adesea descrisă ca o „Axă a Rezistenței” în Orientul Mijlociu.
Miliţia Kataib Hezbollah, facţiunea pro-iraniană cea mai radicală a coaliţiei irakiene Hashd al-Shaabi, a avertizat sâmbătă forţele de securitate irakiene să se îndepărteze „la cel puţin 1.000 de metri” de bazele în care se află militari americani începând de duminică seară.
O „figură cu adevărat malefică”
Dar cum de a ajuns Iranul să facă militar cărțile în Iraq, fostul său dușman milenar?
În timpul invaziei americane din Irak, în 2003, generalul Soleimani s-a impus ca cel mai acerb adversar al Statelor Unite pe teritoriu irakian. Omologul său american de la acea vreme, generalul american David Petraeus, îl descria pe zelosul lider militar iranian, într-o scrisoare adresată lui Robert Gates, drept o „figură cu adevărat malefică”.
Cu ajutorul sângeroaselor sale miliții, Soleimani își construise treptat în Irak, cu migala unui sculptor în bobul de orez, imaginea unei căpetenii necruțătoare. Fiecare luptă din Irak însemna o nouă oportunitate de autopromovare.
Spionajul iranian
Apoi a venit războiul Iranului împotriva ISIS, iar spionii iranieni au început să-și exprime îngrijorarea în legătură cu faptul că tacticile brutale folosite de Soleimani și acoliții săi irakieni vor arunca în aer până la urmă prezența iraniană în Irak, scrie publicația The Intercept, citând documente secrete obținute în exclusivitate.
Încet, încet, milițiile irakiene șiite, intrând sub controlul total al lui Soleimani și la umbra conglomeratului militaro-politic Hashd al-Shaabi (fondat în 2014), au început să se transforme într-o armată națională paralelă a Irakului, însă cu o forță mult mai mare.
Un document din 2014 al Ministerului de Interne și Securitate al Iranului deplângea faptul că din cauza erijării lui Soleimani în rolul de conducător al milițiilor șiite irakiene care luptau contra jihadiștilor ISIS, suniții irakieni dădeau vina pe guvernul iranian pentru persecutarea lor de către aceste miliții.
„Este obligatoriu și necesar să punem anumite limite cu privire la violența îndreptată împotriva sunniților nevinovați din Irak și lucrurilor pe care le face domnul Soleimani”, se preciza în document, potrivit The Intercept.
Același document vorbea și despre vânătoarea de capital politic întreprinsă de Soleimani în eventualitatea unei candidaturi la președinția Iranului. De altfel, s-a vorbit intens în ultimii ani despre animozitățile dintre general și președintele iranian Hassan Rouhani, ale căror interese s-au ciocnit nu doar politic, ci și economic, în afacerile din sectorul telecomunicațiilor.
Documentul serviciilor de informații iraniene face referire și la încercările constante de subminare a guvernului de către milițiile șiite. De asemenea, în document sunt abordate și tensiunile din spatele ușilor închise dintre Bagdad și Teheran, fiind evocată o întâlnire de la consulatul Iranului din Basra, în cadrul căreia un comandant de miliție irakiană bătea cu pumnul în masă și cerea ca forțele sale să lupte sub control iranian și nu ca extensie a armatei irakiene.
2003
Desigur, întrepătrunderile dintre Irak și Iran au rădăcini mult mai adânci decât aceste caracteristici de „oligarhat militar” și export de teocrație. Într-un interviu oferit postului de radio american NPR, analistul Farhad Alaaldin, șeful organizației Iraq Advisory Council, trasează profilul unei clase politice irakiene „ambalate” în birourile Teheranului la începutul anilor 2000.
O mare parte a conducerii actuale, atrage atenția Alaaldin, „conducerea politică ce guvernează Iranul după 2003”, are într-un fel sau altul legături profunde cu Iranul: „Majoritatea locuiau în Iran sau lucrau acolo în vremea dictaturii lui Saddam (Hussein – n.r.). Iar după răsturnarea lui Saddam, ei s-au întors și au lucrat cu americanii pentru a ajunge la putere”, subliniază analistul.
Asta explică și aplombul Parlamentului de la Bagdad de a adopta o rezoluție prin care cere Guvernului să expulzeze trupele americane din Irak.
Un alt detaliu important: în timpul protestelor masive din noiembrie 2019 în Irak, printre principalele nemulțumiri ale irakienilor s-a numărat și influența tot mai crescută a Iranului în afacerile interne ale țării. Manifestațiile au vizat guvernul corupt al premierului Abel Abdul Mahdi, căruia Qassem Soleimani îi făcuse scut în momentul în care acesta decisese să demisioneze.
[…] Cum au ajuns milițiile finanțate de Iran în Irak să fie mai puternice decât armata irakiană / … […]
[…] […]
[…] […]