Pe parcursul pandemiei de Covid-19 multimiliardari ca Jeff Bezos sau Elon Musk au obținut profituri imense, însă un nou raport arată că cele mai mai câștiguri le-au obținut marile dinastii cu imperii financiare, relatează The Guardian.

Zece dintre cele mai bogate familii americane, inclusiv familia Walmart sau dinastiile din spatele industriilor dulciurilor și cosmeticelor au obținut profituri uriașe în perioada pandemiei – o creștere cumulată de 136 de miliarde de dolari în doar 14 luni, conform unui studiu al Institute for Policy Studies, publicat miercuri.

Raportul detaliază felul în care aceste familii nu doar că și-au mărit averile cu miliarde, dar au și luat măsuri pentru a se asigura că sistemul sprijină în continuare această creștere exponențială de bogăție.

Chuck Collins, co-autor al studiului și directorul IPS, spune: „Dacă sistemul ar funcționa așa cum ar trebui, tendința ar trebui să fie spre dispersarea bogăției, nu spre accelerarea ei peste generații”.

În 1983, familia Walton, al cărei „patriarh”, Sam Walton, a fondat lanțul de magazine Walmart, avea o avere de 2,15 miliarde dolari (5,6 miliarde în dolari din 2020). La finalul lui 2020, descendenții lui Walton aveau o avere de 247 de miliarde de dolari, o creștere de 4320% (ajustată cu inflația).

De asemenea, familia Mars, care produce faimoasele batoane de ciocolată, s-a bucurat și ea de o creștere mare a averii sale – de 28% sau 21 de miliarde de dolari, din martie 2020 până în mai 2021.

Dinastia Mars a început în 1911, când Franklin și Ethel Mars au deschis o fabrică de dulciuri care a produs celebrele produse „Milky Way” și „Snickers” în anii ’20 și ’30. Astăzi, compania este condusă de descendenții lor.

Inegalitățile persistă și între cei mai bogați dintre bogați

În 2020, conform revistei Forbes, averea familiei era de 94 de miliarde. Conform IPS, între 1983 și 2020, familia Mars și-a mărit averea cu 3517%, de la 2,6 miliarde de dolari la 94 de miliarde de dolari. Cele 27 de familii care apar pe listele Forbes în 1983 și 2020 și-au mărit, împreună, averile cu 1007% în 37 de ani.

Inegalitățile sunt o problemă chiar și între cei super-bogați. Cei mai bogați dintre bogați s-au descurcat mai bine decât cei cu averi ceva mai mici. Cele cinci cele mai bogate familii americane au avut o creștere mediană a averilor de 2484% între 1983 și 2020.

Prin comparație, creșterea de bunăstare pentru familiile obișnuite americane este neglijabilă – bunăstarea mediană a familiei americane obișnuite a crescut cu 93% între 1989 și 2019 (ajustat la inflație), conform raportului.

Super-bogații luptă pentru păstrarea sistemului

Collins, directorul programului IPS pentru „Inegalitate și Binele Comun”, spune că familiile super-bogate nu doar că au devenit mai bune la a-și mări averile, dar sunt și mai capabile să evite taxarea, mai ales prin instrumente precum trusturi sau donații caritabile.

De asemenea, ele acționează și prin lobby – Mars Inc., de exemplu, a cheltuit peste 20 de milioane de dolari, în ultimii 10 ani, pe activități de lobby.

„S-a format deja o industrie pentru apărarea averilor, care are interese în păstrarea acestui sistem de dinastii super-bogate”, a mai adăugat Collins.

Raportul a subliniat mai multe propuneri deja aflate în dezbatere, menite să oprească acumularea de bogăție – inclusiv „Make Billionaires Pay Act”, o propunere de lege propusă de mai mulți senatori pentru o taxă unică de 60% pe câștigurile miliardarilor din 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here