„Nu există nicio picătură de petrol în Elveția, totuși toate vânzările de țiței din sectorul azer al Mării Caspice trec pe la etajul șapte al unei clădiri moderne din centrul Genevei, de unde Socar (Compania de petrol de stat din Azerbaidjan) își derulează de aproximativ 10 ani operațiuni de „trading”. Aurul negru siberian urmează aceeași cale, prin alte companii dedicate; zeci de jucători noi au sosit în Elveția în ultimii ani pentru a anima un sector al materiilor prime în plină expansiune”, notează Le Monde.
<< Geneva este principalul hub elvețian, dar acum întreaga regiune a Lacului Geneva găzduiește structuri comerciale, mari sau mici, în timp ce cantonul de limbă germană Zug, un paradis fiscal, este sediul gigantului minier sulfuros Glencore ( cărbune, cupru, cobalt) sau pentru conductele rusești Nord Stream 1 și 2. De ani bunim, Cassandrele acestui miracol economic au avertizat că, mai devreme sau mai târziu, opacitatea operațiunilor va afecta reputația Elveției.
De altfel, în ultima perioadă au avut loc câteva procese spectaculoase, precum cel al omului de afaceri franco-israelian Beny Steinmetz, condamnat în ianuarie la Geneva pentru corupție, într-un dosar privind o licență minieră din Guineea. Dar, în cea mai mare parte, sentințele rămân ușoare, investigațiile rare, iar curiozitatea autorităților puțin ascuțită. Așa se face că ONG-ul Public Eye, specializat în aceste investigații complexe, pe care procurorul uită să le ducă mai departe, tocmai și-a publicat „ghidul de corupție în Elveția”, pentru a „să scoate tot ce e mai bun” din țară.
Tonul este jucăuș și sarcastic, obiectivul precis: „Punem degetul pe lacunele legislative din Elveția în lupta împotriva corupției, de exemplu faptul că consilierii juridici nu sunt supuși legii privind spălarea banilor. De asemenea, insistăm asupra sancțiunilor ridicole la care sunt expuse companiile care nu iau măsurile organizatorice necesare pentru prevenirea corupției, ca în cazul Gunvor din Congo-Brazzaville”, explică Geraldine Viret de la Public Eye.
Indiferența opiniei publice
De un deceniu, ONG-ul face anchete de cursă lungă, grație a trei jurnalişti de investigaţie, doi pentru materii prime şi criminalitate economică, unul pentru sectoare precum textile, industria farmaceutică sau agrochimică. Organizația publică rezultatele cercetărilor sale de mai multe ori pe an, toate fiind revelații. Impactul lor este totuși limitat, chiar dacă pot duce la denunțuri penale atunci când probele strânse sunt suficiente. Pe fondul apatiei generale, trebuia așadar să se dea o lovitură.
În introducerea la „Ghidul corupției”, descoperim mai întâi o invitație: „Fie că ești fiica unui potentat cleptocrat, a unui finanțist veros sau a unui comerciant de petrol dezinvolt, Elveția îți deschide brațele cu atuurile sale incontestabile. Nu este obiceiul nostru să punem prea multe întrebări sau să îi condamnăm prea aspru pe cei care deturnează sau spală milioane. Și din moment ce banii nu au miros, bucolica Helvetie și băncile ei au reușit să se transforme, silențios, în principalul receptor al banilor rezultați din evaziune fiscală și infracțiuni. Urmează o serie întreagă de exemple fictive în care ești învățat cum să scapi de capcanele (rare) întinse corupătorului de către autoritățile elvețiene puțin atente.
În ciuda acestui context din ce în ce mai aglomerat, în ciuda indiferenței opiniei publice – sectorul este un mare furnizor de locuri de muncă foarte bine plătite – mai puțin de douăzeci de persoane au fost condamnate în Elveția, din 2000, pentru corupția agenților publici străini.
„Aceasta este o problemă reală, deoarece cifrele efective ale corupției sunt mult mai mari”, a declarat Martin Hilti, directorul Transparency International Elveția, într-un interviu pentru Swissinfo. Corupția este o practică ascunsă și dificil de scos la lumină, iar procurorilor le lipsește adesea suspiciunea inițială menită să deschidă o anchetă. Mai mult, dovedirea infracțiunii de corupție nu este ușoară, mai ales în litigiile internaționale, care necesită asistență juridică și care adesea nu funcționează când vine vorba de țările în cauză”.
„Nu trebuie redusă presiunea”
În septembrie 2018, sub presiunea comună din partea Statelor Unite și, într-o măsură mai mică, a Uniunii Europene (în special a Franței și Germaniei), Elveția a desființat celebrul secret bancar, după zece ani de negocieri. De atunci a prevalat regula schimbului automat de informații între administrațiile fiscale.
Pe baza acestei noi paradigme, Confederația a luptat pentru a ieși de pe „listele negre” (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, administrația americană etc.) pe care a avut uneori onoarea îndoielnică de a apărea. Progrese? „Am văzut câteva, asta e de netăgăduit”, continuă Géraldine Viret. Dar Berna merge înainte doar sub constrângere internațională și târându-și picioarele. Acesta este motivul pentru care nu trebuie redusă presiunea”.
În ultimii ani, cu fiecare campanie de dezvăluire, de tipul „leaks”, după cum o demonstrează recentele „Pandora Papers”, locul Genevei a fost citat în nenumărate rânduri, pentru prezența „facilitatorilor” în înțelegerile cu regimuri autoritariste.
Joi, 25 noiembrie, Public Eye dă din nou alarma, printr-o investigație de șase luni efectuată în cadrul unei alianțe fără precedent a 19 entități mass-media internaționale și cinci ONG-uri de investigație: cea mai mare scurgere de date de pe continentul african: „Congo Hold-up” relevă modul în care o bancă controlată de clanul lui Joseph Kabila, din Republica Democrată Congo, a sustras de ani buni resursele țării, îmbogățind rudele fostului șef al statului. Companiile și băncile elvețiene – inclusiv UBS – joacă un rol lipsit de glorie în această deturnare a avuției Congo-ului”. >>
