Expertă în domeniul sănătății publice și consilier guvernamental, Devi Sridhar explică strategia ambițioasă a Scoției, „zero COVID”. Cum va fi pus în aplicare planul de eradicare a virusului în granițele țării și de ce există șanse ca metoda să fie folosită și în restul Europei?
- Un interviu luat de Der Spiegel, pe care îl vom reda pe larg.
Sridhar, 36 de ani, este profesor de sănătate publică globală la Universitatea din Edinburgh și consilier al guvernului scoțian în lupta împotriva pandemiei COVID-19. În prezent lucrează la o nouă carte în care analizează de ce țări precum Statele Unite și Regatul Unit au eșuat în lupta împotriva coronavirusului și explică cum ne putem proteja mai bine în următoarea pandemie.
DER SPIEGEL: Când v-ați dat seama că acest virus care se răspândea în China era periculos?
Sridhar: Pot să vă spun ziua. Era 24 ianuarie și citeam o lucrare clinică din revista The Lancet, în care medicii de la Wuhan descriau ce înseamnă o infecție cu acest nou coronavirus pentru bolnavi, pe baza datelor de la 41 de pacienți spitalizați. Jumătate dintre pacienții spitalizați aveau probleme respiratorii, o treime a trebuit să fie internați la terapie intensivă, iar 15% au murit. Pentru mine a devenit clar, în acel moment, că trebuie să facem totul pentru a opri acest virus.
DER SPIEGEL: Ați bănuit la acea vreme că lumea se confrunta cu o pandemie?
Sridhar: Era clar că modalitatea în care acest virus se răspândea era cea mai proastă și că va fi foarte greu să se oprească. Stăteam întinsă în pat am avut acel sentiment profund neliniștitor că lumea se va schimba dramatic și că probabil nu există o cale ușoară de a trece prin asta. Eram sigură la acel moment că noul coronavirus era o problemă pe termen lung care nu avea să dispară în câteva săptămâni sau luni.
DER SPIEGEL: Nu sunteți virusolog sau epidemiolog, ci mai degrabă un expert în coronavirus, al cărui domeniu de expertiză este „guvernanța globală a sănătății”. Ce faceți, mai exact?
Sridhar: Virusologi, imunologi, epidemiologi, clinicieni, farmacologi – toți își dau seama ce au defăcut în această pandemie. Sarcina mea este apoi să descopăr cum să implementăm cel mai bine aceste măsuri. Este vorba despre leadership, strategie, logistică, finanțare și structurile prin care se oferă serviciile de sănătate publică. Cum îi convingi pe oameni să practice distanțarea socială și să-și acopere fața cu mască? Cum ajung guvernele să lucreze împreună în combaterea acestui virus? Cum identifici partenerii potriviți la masă? Ce este o bună conducere? Adesea este destul de clar ce trebuie făcut, dar să pui propriu-zis în practică este cumplit de greu. Fac tot posibilul să ajut cu asta.
DER SPIEGEL: Sunteți unul dintre consilierii pe coronavirus din guvernul lui Nicola Sturgeon, în Scoția. Strategia dumneavoastră este „zero COVID”. Ce înseamnă asta?
Sridhar: Vrem să ne asigurăm că nu mai există cazuri de COVID-19 în Scoția. Vrem să oprim complet transmiterea virusului. Iar strategia de a face acest lucru nu este foarte dificilă: aplici măsurile de blocare până când numărul de cazuri ajunge extrem de scăzut, cu o singură cifră, apoi ridic cu atenție blocarea, pas cu pas, în timp ce testezi mult, urmărești și izolezi contactelor, impui obligativitatea purtării măștilor în magazine și în transportul în comun. Scoția a decis, de asemenea, să nu redeschidă școlile decât după vacanța de vară. Acum suntem aproape acolo. Acum există doar aproximativ 10 cazuri noi pe zi – în timp ce în Anglia vecină sunt încă peste 500.
DER SPIEGEL: Deci, Scoția o ia pe urmele Noii Zeelande?
Sridhar: Asta încercăm să facem. Cred că acesta este cel mai rapid mod pentru ca oamenii să revină la viața normală, cu școli deschise, concerte, nunți și meciuri de fotbal. Este cel mai bun mod ca economia internă să își revină, iar serviciile de sănătate să se stabilizeze. Dar pentru asta e nevoie de cazuri aproape de zero.
DER SPIEGEL: Nu este suficient să reducem numărul de noi infecții la câteva sute de cazuri pe zi, cum este cazul în Germania?
Sridhar: La asta ne-am gândit la început. Dar cu cât aflăm mai multe despre răspândirea virusului, cu atât devine mai clar că nu este. Îmi place să compar asta cu sarcina dificilă de a lăsa laptele să fiarbă mocnit pe aragaz. De cele mai multe ori dă greș. La fel de periculos este să lași infecțiile cu acest virus să mocnească, să stea la un nivel scăzut. Uitați-vă la țări precum Israelul sau Australia, unde îngrădirea virusului a mers foarte bine la început, dar acum cazurile sunt în creștere accentuată, situația amenință să scape de sub control. Sars-CoV-2 nu este un virus inofensiv. Mulți oameni tineri și sănătoși se îmbolnăvesc grav și au mai târziu probleme cronice de sănătate. Trebuie să încercăm să prevenim cât mai multe infecții.
DER SPIEGEL: Scoția face parte din Regatul Unit. Cum poate să funcționeze strategia dumneavoastră, zero-COVID, dacă Anglia nu îi urmează exemplul?
Sridhar: Aveți dreptate. Scoția nu este o insulă, ca Noua Zeelandă, și nici nu își poate controla într-adevăr granițele. Iar Anglia s-a limitat la păstrarea numărului de cazuri la un nivel care să nu ducă la prăbușirea sistemului. Aceasta este o problemă.
DER SPIEGEL: Atunci, strategia dumneavoastră nu este sortită eșecului?
Sridhar: Deloc. Putem testa masiv și putem izolăm constant persoanele infectate și contactele lor, astfel încât infecțiile să fie limitate la cazuri importate. Și încercăm să convingem restul Regatului Unit să adopte strategia Scoției. Irlanda de Nord se descurcă deja destul de bine și cred că Anglia și Țara Galilor ar putea folosi lunile de vară, când oamenii petrec mult timp în aer liber, pentru a reduce efectiv numărul de cazuri. Trebuie să vânăm agresiv virusul pentru a scăpa de el!
DER SPIEGEL: Ce poate învăța Germania de la Scoția?
Sridhar: Germania s-a descurcat foarte bine până acum și am învățat multe de la Germania. Dar acum impresia mea este că și voi încercați să mențineți numărul de cazuri la un nivel scăzut, în loc să le reduceți la zero. Lăsați laptele să fiarbă. De ce nu mergeți cu un pas mai departe și să încercați să eliminați virusul din Germania?
DER SPIEGEL: Dar acest lucru nu este realist. Chiar dacă am putea, virusul ar reveni în țară din afară.
Sridhar: Nu trebuie privit acest lucru ca o abordare pur germană, ci ca un proiect pan-european. Șefii de state și de guverne din zona Schengen ar trebui să se adune și să decidă: „Hai să scăpăm de acest virus împreună!” De îndată ce cazurile au scăzut la zero, oamenii s-ar putea deplasa din nou în mod liber și în siguranță între granițele Europei – cu condiția ca apoi să testăm și să-i punem în carantină temporar pe toți aceia care intră din alte regiuni ale lumii.
DER SPIEGEL: Doriți să construiți un fel de fortăreață Europa. Nu este un scenariu foarte realist.
Sridhar: Poate că sună așa. Dar de fapt ar fi o strategie foarte rațională. China și Noua Zeelandă au arătat că eliminarea virusului este posibilă din punct de vedere tehnic și nici măcar deosebit de dificilă, chiar dacă întotdeauna vor exista neplăceri minore. Până să avem un vaccin bun, „Zero COVID” este de departe cea mai bună strategie pentru ca economia să funcționeze din nou și să permită revenirea la o viață normală.
DER SPIEGEL: Împărtășiți observația că țările cu lideri de sex feminin, precum Noua Zeelandă, Germania sau Scoția, trec mai bine prin criză?
Sridhar: În orice caz, ceea ce este izbitor este faptul că șefii de guvernare de sex feminin sunt mai precauți și cu mai puțină înclinație spre risc decât omologii lor de sex masculin. Nu este momentul potrivit pentru a ne juca, pentru că ne jucăm cu viața, sănătatea și traiul oamenilor. Dacă te uiți la trei țări în care lucrurile stau deosebit de rău – Statele Unite, Brazilia și Anglia – poți vedea un anumit tipar în personalitățile liderilor lor. Toți au poftă de risc.
DER SPIEGEL: Ați crescut în Florida, familia trăiește în Miami. Pandemia pare să nu fie controlată. Ce se întâmplă acolo?
Sridhar: Este oribil să vezi Florida repetând aceeași greșeală pe care au făcut-o atât de multe alte țări și atâtea alte state din SUA: redeschiderea prematură de după o blocare. Atât de multe decese ar fi putut fi prevenite! Am senzația că cel mai rău coșmar al meu se va împlini. Știți: dacă dai peste cineva cu mașina pentru că nu ai fost atent, vei merge în instanță. Dar dacă zeci de mii de oameni mor pentru că dezvolți o politică proastă, nu ți se întâmplă nimic. Unde este justiția în asta?
DER SPIEGEL: De ce Organizația Mondială a Sănătății pare să fie atât de neajutorată în această pandemie?
Sridhar: Mulți oameni nu înțeleg ce poate face OMS și ce nu poate face. Această organizație, ale cărei rădăcini coboară spre anii 1850, se ocupă simultan de accidente vasculare cerebrale și tensiune arterială ridicată, accidente de circulație, anemie, obezitate, mușcături de șarpe, boli mintale și epidemii. OMS trebuie să se ocupe de toate aceste probleme de sănătate simultan, dar nu are nicio putere reală.
DER SPIEGEL: De ce?
Sridhar: Ei bine, puterile legale ale OMS sunt foarte limitate. Organizația Mondială a Sănătății solicită statelor membre să raporteze un nou agent patogen, ceea ce a făcut China în cazul coronavirusului, la 31 decembrie. Dacă un agent patogen periculos începe să se răspândească în lume, OMS poate declara „urgență de sănătate publică de interes internațional”, lucru care s-a întâmplat pe 30 ianuarie, dar asta este tot.
DER SPIEGEL: După aceea, țările în sine sunt responsabile pentru combaterea pandemiei.
Sridhar: Exact. Statele individuale decid modul în care reacționează la amenințare, ce măsuri iau sau nu iau. Rolul OMS este mai ales de a furniza informații. Ei nu sunt un executor. Nu sunt un paznic. Pentru aceasta, cele 194 de state membre ar trebui să fie de acord să acorde OMS această putere.
DER SPIEGEL: Președintele Statelor Unite, Donald Trump, acuză OMS că este prea prietenoasă față de China. Există vreun adevăr pentru această acuzație?
Sridhar: Am considerat că lauda șefului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, la adresa Chinei a fost puțin exagerată. Există, fără îndoială, lacune în raportul primei misiuni OMS în China și, de asemenea, mă aștept la lacune în raportul misiunii actuale care investighează originea virusului. Dar acesta este prețul pe care trebuie să îl plătească OMS pentru accesul în China. Din păcate, personalul său nu are aceleași drepturi ca inspectorii de arme nucleare. China este foarte preocupată de reputația sa, așa că, dacă OMS dorește date din China, trebuie să laude China. Asta se numește diplomație.
DER SPIEGEL: Ce se va întâmpla cu OMS dacă SUA, cel mai mare contribuabil, se retrage anul viitor, așa cum a decis administrația Trump?
Sridhar: Dacă democratul Joe Biden câștigă alegerile prezidențiale, să sperăm că el va întoarce decizia lui Trump. SUA contribuie cu aproximativ 15% din bugetul pe doi ani al OMS de 5,6 miliarde de dolari (4,8 miliarde de euro). Ar fi foarte dificil să completezi acest imens decalaj financiar. Mai mult, SUA este, de asemenea, cel mai mare contribuabil obligatoriu dintre statele membre – iar Organizația Mondială a Sănătății are un control real doar asupra acestei părți a bugetului. În schimb, mai mult de 80 la sută din bugetul OMS sunt contribuții voluntare din partea statelor membre sau a donatorilor privați, precum Fundația Gates. Majoritatea acestor contribuții sunt alocate în scopuri specifice, cum ar fi lupta împotriva HIV, a malariei, tuberculozei sau poliomielitei.
DER SPIEGEL: Deci, o mare parte din bugetul OMS este determinată de donatorii bogați și de țările bogate, dintre care unii își urmăresc propria agendă?
Sridhar: Aceasta este realitatea amară. Iar dacă SUA părăsesc Organizația Mondială a Sănătății, influența acestor donatori va crește și mai mult.
DER SPIEGEL: Dar contează cu adevărat cine finanțează lupta împotriva bolii?
Sridhar: Foarte mult. Întrucât contribuțiile voluntare la OMS sunt destinate în principal luptei împotriva bolilor infecțioase, în ultimele decenii, două domenii la fel de importante au fost neglijate sistematic: dezvoltarea unor sisteme de sănătate bune și durabile în țările sărace și măsuri împotriva bolilor netransmisibile, cum ar fi presiunea arterială, diabetul și bolile coronariene.
DER SPIEGEL: Sunteți atacată puternic pe social media pentru lupta împotriva coronavirusului, deoarece a implicat măsuri și restricții dure pentru multe persoane. Cum vă descurcați cu faptul că ați devenit o figură urâtă de unii oameni?
Sridhar: Îmi este foarte dificil să fiu în atenția publicului, mai ales că, în calitate de om de știință, sunt obișnuit să stau ascunsă în universitate. Între timp, încerc să o iau doar ca pe parte a însărcinărilor mele. Cred că experții și oamenii de știință au fost mai mult ca niciodată împinși spre roluri de consultanță directă și au brusc o parte a responsabilității pentru acțiunile guvernamentale. Pandemia îi face pe oameni supărați și agresivi, iar noi, oamenii de știință, devenim țintele acelei furii.
DER SPIEGEL: Cum v-a schimbat, personal, pandemia?
Sridhar: Cred că am devenit mult mai dură. Nu mă mai deranjează formalitățile și aparențele. Mă întristează numeroasele decese, dar, în același timp, sunt destul de plină de speranță, după ce am văzut că se întâmplă în comunități, după modul în care oamenii se ajută reciproc. Solidaritatea cu care ne confruntăm în acest moment este remarcabilă.
DER SPIEGEL: Vom primi vreodată viața înapoi?
Sridhar: Nu cred că lumea va arăta la fel după COVID. Cred că toți ne-am schimbat în multe feluri.
